O frumoasă legendă urbană relatează că, după proclamarea ca Domnitor al României, la 10/16 mai 1866, Carol I ar fi străbătut țara, călare, să-și caute „loc de trăit și loc de murit”. Tot legenda mai spune că locul „de trăit” și l-a ales la Sinaia, abia la a treia încercare, în vreme ce locul „de murit” a fost decis de la început la Curtea de Argeș, în preajma Mănăstirii ridicate la 1515 de luminatul voievod Neagoe Basarab, și care se afla la acea vreme într-o stare avansată de degradare, după două incendii devastatoare și mai multe cutremure. Ulterior, în 1875, Carol I l-a invitat pe arhitectul francez Lecomte du Nouy să restaureze Mănăstirea, transformând-o, cu acordul Parlamentului, în Necropolă regală. Cu acest prilej a fost construită, pe latura de est a edificiului religios, reședința Regală, devenită ulterior reședință Episcopală, clădire ce poate fi admirată și azi, iar orașul Curtea de Argeș a fost legat de Pitești printr-o cale ferată ce are ca punct terminus Gara Regală a orașului, azi în curs de restaurare. Așa s-a născut ideea Orașului Regal, titlu acordat la 29 octombrie 2014 de Principesa Margareta, custodele Coroanei, în numele Majestății sale, Regele Mihai, în cadrul unei ceremonii solemne, desfășurată la Palatul Elisabeta.
Realitatea este că, încă din vremea voievozilor, cetatea/orașul Curtea de Argeș a fost o gazdă primitoare pentru sutele de constructori, pietrari, zugravi, sticlari, tâmplari și decoratori ce ne-au lăsat ca mărturie a trecerii lor pe aceste meleaguri frumoasele monumente de arhitectură ce dăinuie și azi, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, Biserica Olari, Ansamblul arhitectural Mănăstirea Argeșului, Fântâna Meșterului Manole, ca și numeroase construcții ce datează din epoca medievală, și chiar modernă, Casa Norocea, Casa Goangă, sau Casa Cioculeștilor, situată chiar lângă casa, azi demolată, unde a copilărit fostul prim-ministru al României, Armand Călinescu, asasinat la 21 septembrie 1939, de un comando legionar. Tot în centrul orașului Curtea de Argeș, pe Bulevardul Basarabilor, cum se numește azi, s-a aflat și casa unde s-a născut, la 17 martie 1883, în familia doctorului Dumitru Ionescu-Buzău și a soției sale, Eliza, născută Pașcanu, scriitorul avangardist, de renume mondial, Urmuz, pe numele său real Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, mort la București, la 23 noiembrie 1923. Vocația de oraș al artelor s-a consolidat în timp, mai ales că aici au funcționat, cu ani în urmă, și numeroase ateliere de manufactură de porțelan (o tradiție păstrată și azi, dar la dimensiuni mai reduse), unde, alături de absolvenți ai Academiei de Artă, Secția Ceramică, Sticlă, Metal, au lucrat și sute de localnici, familiarizați cu pictura pe porțelan, obișnuiți cu arta și frumosul utilitar. La fel, de-a lungul vremii, la Curtea de Argeș și în împrejurimi, s-au stabilit numeroși artiști plastici, atrași de peisajul montan fără egal. Mai recent, vocația de oraș cultural și de gazdă primitoare a artiștilor a Curții de Argeș s-a consolidat odată cu funcționarea, la inițiativa și prin strădania academicianului Gheorghe Păun, locuitor al orașului, și fiu al Argeșului, originar de la Cicănești, a Clubului Iubitorilor de Cultură (șapte ani la rând) și, de mai bine de 10 ani încoace, a Revistei și a Societății Culturale „Curtea de la Argeș”, care a organizat periodic numeroase expoziții de artă, individuale și colective, invitând artiștii să viziteze și să expună aici. Mai trebuie menționat că toate aceste acțiuni, deloc comune într-o vreme a austerității generalizate, au fost finalizate cu sprijinul generos al autoritățile locale, al Primăriei orașului, inclusiv al Consiliul Județean Argeș, al Muzeul Județean de Artă și al Centrului de Cultură și Arte „George Topîrceanu”. Se poate spune, deci, că legătura intimă dintre artiști și acest oraș cu tradiții voievodale și regale este veche, și că deschiderea primei ediții a Bienalei Naționale de Artă a Orașului Regal Curtea de Argeș (10 mai – 10 iunie, 2023) nu este decât continuarea unei frumoase povești de dragoste, niciodată întreruptă.
Mai mult chiar, este un adevărat tur de forță local, căci după manifestările din martie, ce au marcat inaugurarea Anului Urmuz, aniversarea a 140 de ani de la naștere și comemorarea Centenarului morții, Bienala Națională de Pictură nu face decât să continue succesul de public al Expoziției „Urmuz văzut de graficienii lumii” și să confirme ideea că arta plastică, cu deosebire pictura, este la ea acasă în orașul natal al lui Urmuz, între altele și un talentat pictor, după mărturiile contemporanilor, oricum un iubitor avizat de artă și unul dintre primii admiratori ai lui Brâncuși, înainte ca marele sculptor român să dobândească notorietatea pariziană. Organizată la inițiativa redactorului-șef al Revistei „Curtea de la Argeș” și a președintelui Societății Culturale cu același titlu, academicianul Gheorghe Păun, cu sprijinul pictorului Teodor Vescu, fiu al orașului, revenit pe meleagurile natale după o frumoasă carieră bucureșteană, și cu contribuția nemijlocită a inginerului și artistului plastic Gheorghe Olteanu, a jurnalistului Silviu Gherman, de data asta în calitate de manager al Centrului de Cultură și Artă „Gheorghe Topîrceanu”, și a doamnei Carmen Ștefănescu, secretar general al Asociației Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România, Bienala, având ca temă Regalitatea, a reunit peste 60 de artiști plastici, din 17 localități din țară, inclusiv de la Chișinău, fiind o adevărată hartă culturală națională. Tot ca un aspect demn de menționat este și faptul că manifestarea se desfășoară „sub Auspiciile Familiei Regale a României”, după cum reiese dintr-o scrisoare pe care doamna Iuliana Petrescu, Secretar executiv al Asociației Casa Majestății Sale, a trimis-o, în data de 1 mai 2023, directorului Centrului de Cultură și Arte, jurnalistul Silviu Gherman: „Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei Române a primit scrisoarea domniei voastre și m-a împuternicit să vă mulțumesc pentru propunerea de a acorda înaltul patronaj regal Bienalei Naționale de Artă a Orașului Regal Curtea de Argeș”, se spune în răspunsul Casei Regale. În consecință, Bienala Națională de Artă poate folosi, ca însemne distinctive, stema Casei Regale pe toate materialele publicitare și media referitoare la eveniment.
Dacă juriul Bienalei, constituit din pictorii Gheorghe Dican, Mara Diaconu și Ion Pantilie au acordat, din partea Uniunii Artiștilor Plastici din România, premii și mențiuni celor mai valoroase lucrări prezentate la Bienală, publicul a fost și mai generos, acordând aprecierea deplină tuturor lucrărilor expuse. Așa se face că premianții Bienalei, pictorul româno-sirian Ammar Alnahhas (locul I) și pictorițele Cornelia Gherlan și Cornelia Victoria Dedu (locurile al II-lea și, respectiv, al III-lea), laolaltă cu pictorii care au primit câte o mențiune, Ioana Teodora Schmiedigen-Duță, Consuella Meiloiu și Ioan Pop-Prilog, prezenți la festivitatea de deschidere a Bienalei, au împărțit succesul și cu ceilalți expozanți. Firesc, majoritatea tablourilor au avut ca tema centrală reflectarea Regalității. Au predominat portretele, compozițiile tematice, scenele istorice, imaginile cu monumente religioase și civile legate de Regalitate, cu totul o paletă largă de evenimente și însemne cu valoare emoțională și personală. De altfel, încă din anii 1992-1996, când Regele Mihai și Familia Regală s-au întors în țară, după mai bine de patru decenii de exil forțat, între Majestatea Sa și artiști s-a stabilit o legătură sufletească specială, artiștii obișnuind să ofere în dar Majestății Sale lucrări personale, care să împodobească reședințele oficiale, palatele Elisabeta și Săvârșin. Astăzi, tradiția este continuată prin această Bienală ce exprimă atașamentul multor artiști pentru valorile și însemnătatea istorică a Casei Regale.
Între artiștii care nu au avut bucuria să fie premiați, dar ale căror lucrări s-au distins prin calitate și mesaj, semnalăm portretul Reginei Maria, în tinerețe, al pictorului ieșean Mihai Coțovanu, compozițiile Nicoletei Cristina Cărare având ca temă centrală costumul tradițional românesc, o preocupare constantă, cum se știe, a Reginei Maria, cele două tablouri ale lui Teodor Vescu, reprezentând monumentele simbol are orașului gazdă al Bienalei, Biserica Domnească și Mănăstirea Argeșului (ambele răsplătite cu un Premiu Special, acordat de Episcopia Argeșului și a Muscelului, păstorită de Î.P.S Calinic Argeșeanul), portretul Regelui Mihai, al Adinei Romanescu, compoziția istorică, Regele Carol I pe front, a lui Traian Duță, un tablou ce amintește, prin dimensiuni și interpretare, de compozițiile inspirate de Războiul din 1877, ale lui Nicolae Grigorescu, portretele Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria, ale Adinei Dogaru, compoziția „Vânătoare regală”, amintind de Curtea de Argeș ca oraș voievodal, capitala primilor Basarabi, a lui Paul Blânda, tablourile Victoriei Cornelia Dedu inspirate de Palatul și grădina de la Balcic, lucrări ce meritau poate un alt premiu, mai valoros, și, în fine, cea mai frumoasă (subiectiv, vorbind) lucrare din Bienală, portretul Reginei Elisabeta, cu crini, al Ioanei Teodora Schmiedigen-Duță, o compoziție ce amintește de celebra Evanghelie pictată pe foiță de aur de prima Regină a României, retrasă în ultimii ani al vieții la Reședința Regală de la Argeș. Tot subiectiv, semnalez și absența din expoziție a celui mai inspirat portretist contemporan, Romulus Harda, autorul unor reușite compoziții dedicate Regelui Mihai.
Cu totul, Bienala Națională de Artă de la Curtea de Argeș este o reușită și merită vizitată în această lună de vară timpurie. Orașul Regal, cu monumentele sale istorice, cu statuia lui Urmuz de pe Calea Voievozilor, și cu nelipsiții papanași de la Cafeneaua Urmuz, își așteaptă vizitatorii.
Marian Nencescu