Veșmântul imaculat care simbolizează puritatea scăldată prin lacrimile suferinde, dar și Sufletul Divin al Mântuitorului, strecurat prin grădina Ghetsimani, este împins la moarte de imensa răutate umană ce presează natura trădării. Cu mâini împreunate în ruga sfântă, Salvatorul sufletelor noastre adormite în vreme de strajă în această nebunie cotidiană simte proclamarea mântuirii prezisă de profeți; iar rezultatul dragostei divine către om ce ne îmbălsămează ființa cu binecuvântarea celui de sus în drumul vieții ne cere pregătirea sufletească de a cuprinde durerea și a da un sens vieții noastre și pănă la urmă putem numi totul viață: de la suspinele epuizate și suferinde, până la mâna întinsă în golul orizontului necunoscut ce exclamă propriului creator speranța mântuitoare
Sărbătorind ca tot omul sfintele Paști într-o țară străină, se simte diferența prin acea îndepărtare de propriile tradiții în care erai obișnuit: participarea la Noaptea de Înviere, vizitele între rude și prieteni care ciocnesc ouă roșii de „Hristos a înviat”, ouă care sunt vopsite cum se poate mai bine și perfecte, cu bucate de tradiție de la mama de-acasă.
E drept că fiind puțin însetat de oportunități, ce privesc locuri de muncă, o calitate mai superioară a vieții și o susținere bună social și financiar din partea unui stat, fiind ceva mai mari decât în propria țară, tu omule plecat în căutarea unei vieți mai bune accepți lipsurile sentimentale si spirituale din locul natal, lipsuri filtrate prin dura supărare și nodurile create de amintiri, conștientizând că în acest caz trebuie să-ți pui la punct inima sufocată de slăbiciuni; fiind pe poziția de luptă contra armelor ce-ți apasă gândurile de zi cu zi.
Te întorci apoi în monotonia ta de la locul de muncă în care într-o zi îți trezești simțul observării persoanelor adormite, în repetarea locomotorie a vieții cotidiene, simțindu-te ca un suflet singuratec ce vede împrejur chipuri umane stinse și pierdute în monotonia cotidiană, înluminate în mod artificial de neoane, implorând în neștire milostivirea Dumnezeiască prin respirația de la fiecare secundă, necesară vieții, așteptând un docil cuvânt de iertare divină în condiția contrițiunii propriului suflet, care, caracterizând totodată umanitatea din noi împiedicată de necesitatea supraviețuirii în această lume, poartă mai departe un nume propriu sau numai un gând, totul devenind testamentul istoriei proprii.
Oare ce rămâne în noi, ca pecete a Creației Divine, ce lasă amprente evidente pe acest pământ? Posibil picături de un trecut ce nu se mai poate întoarce înapoi, timpul ce ne devine trădător și evaziv totodată, sau poate prețul de a iubi pe aproapele fără pretenții. În mijloc rămâne mereu alegerea noastră.
Deseori privim viața din unghiuri diferite, în care ne pare plăcută și plină de speranțe vitale pentru existența noastră cu riscul de a deveni ca un joc de poker în care poți pierde totul, lăsând în urma ta dezamăgirea față de sine și de cei ce și-au pus încrederea în tine. Ceea ce faci bun în viață, mai ales când te afli într-o țară ce nu este a ta, te simți a fi un mic erou ce reprezintă națiunea în care te-ai născut atrăgând o mică din acea mândrie națională și discretă.
Frumos este să te simți om liber, privind cerul ce-ți surâde speranța de apoi iluminat de vraja existenței tale, ce te poartă pe aripile vieții în timp ce suferința, ca o mamă vitregă cu ale sale brațe reci, îți indică unica direcție în viața adormită de neștirea trăirii tale, purtat pe drumuri necunoscute și neiluminate de destinul misterios așezat în cale.
Simțind Sfintele Paști în singurătatea exilară, îți dai seama că un lucru când nu-l mai ai, pare mai prețios. Acest lucru pune o greutate pe suflet, îl face să devină mai sărac și până la urmă, nu-i așa că sărutul amar al destinului și îmbrățișarea sa sufocantă, așternate pe umbra trăirii, ne fac în sfârșit să devenim oameni în claritatea slăbiciunilor noastre, oriunde am fi pe acest pământ?
Suntem în plină Sărbătoare a Învierii Domnului și vă invităm să urmăriți „IRMOSUL ÎNVIERII” (Îngerul a strigat) compus de Ciprian PORUMBESCU, lucrare interpretată în cadrul Concertului Ecumenic de Paști din acest an, susținut de Corala „VOCI TRANSILVANE” a Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca – eveniment ce a avut loc marți 4 aprilie, în sala Transilvania a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorală a domnului Adrian-Nicolae COROJAN.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Sergiu Auraș
(gazetanord-vest.ro)