◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

Mediul online – beneficii și riscuri  

Suntem în zodia internetului. La ora actuală, totul se bazează pe această tehnologie a informaţiei. Copiii de azi stau foarte multe ore în fața ecranelor de calculator, căutând informații, socializând, vizionând filme și jucându-se. Majoritatea dintre ei sunt prinşi în capcana jocurilor pe calculator. Abuzul de calculator are consecințe asupra psihicului şi fizicului unui copil. Efectul negativ pe care îl are utilizarea internetului este dependența psihică.
În unele şcoli din ţară, tableta a ajuns aproape un instrument didactic, lecțiile predate cu ajutorul tabletelor devenind interactive. Modul clasic de a învăţa suferă transformări profunde şi rapide, iar sarcina dascălului din zilele noastre îşi pierde din pregnanţă. Ne îndreptăm spre o schimbare radicală în educaţie. Astfel, vom ajunge să urmărim texte copiate de pe internet. Bătălia dintre internet și limba română devine tot mai evidentă. Necunoaşterea gramaticii limbii române este o problemă foarte mare. La baza acestei necunoaşteri se află o scădere a interesului copiilor și tinerilor față de cărți. Epoca internetului şi a reţelelor de socializare online a schimbat foarte mult felul în care gândim și ne exprimăm. O parte a mediului  online e mult mai bogat în  figuri de stil,  mânuite  de… figuri de oameni! Se promovează postări, idei plimbate-n cuvinte, rareori sub o siglă asumată, despre orice și de la oricine! Cu excepția vedetelor produse de cititorii fideli sau ocazionali, de ecrane, mari sau mici, vedete certificate în fugă printr-o simplă apăsare pe maus, după impresie sau chef! Cum, care vedete?… Oameni slobozi la gură, toți, antrenați să reprezinte trecutul zilelor de azi la o adică! De ce se înfoaie în pene o parte a site-urilor web? Simplu: pentru că postǎrile de pe internet pot dispărea fără urmă, după ce au fost lăsate brazde adânci în conștiințele slabe! Pe lângă foarte multe avantaje pe care le aduce exprimarea neîngrădită, noua tehnologie a internetului stârneşte şi multe provocări, una dintre acestea fiind cea a scrierii corecte. Pe reţeaua de socializare Facebook vedem din ce în ce mai multe greșeli gramaticale, atât vorbite, dar mai ales scrise, extrem de grave, compromițând persoana respectivă din punct de vedere educațional.

Florenţ Mocanu/ UZPR
senior editor şi redactor şef al ziarului regional „Gazeta Munteniei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *