Când vin apele mari gunoaiele ies la suprafață. Nici o constatare nu se potrivește mai bine ca aceasta tabloului socio-politic al României post-decembriste. Inundați de inși care ne guvernează ”cu termometrul însuflețirii în stomac”, după o sarcastică sintagmă a lui Octavian Goga, suntem manipulați să credem că albul este negru și invers, adică suntem din nou pradă unei tiranii asupra gândului. Sentimente dintre cele mai firești, precum cel al iubirii de patrie, al tradiției, sentimentul național sunt dezavuate și considerate vetuste, chiar ridicole pentru că odată cu lovitura de stat din 1989 mâna nevăzută a puterii mondiale a scris deja scenariul: globalizare, integrare, ștergerea diferențelor naționale, atentat la solidaritatea de neam, impunerea unei noi morale, care privilegiază grupurile excentrice de homosexuali, lesbiene, transgenderi, atacul la ortodoxie, robotizarea creierelor ca să fie mai ușor de manipulat.
Globalizarea se vrea o revoluție epocală și, ca toate mișcările care se doresc de anvergură, își propune crearea unui om de tip nou, ca să ne exprimăm în termenii ideologiei comuniste. Și Hitler și Stalin s-au văzut în postura de demiurgi ai omului nou. Tragedia țărilor abia scăpate de trei decenii de sub tutela ideologiei totalitarismului comunist constă în aderarea la lumea unui Occident decadent, devenit el însuși dogmatic, utopic, iluzoriu. Occidentul de azi nu mai este identic cu cel de acum o jumătate de veac, azi fiind desfigurat de o criză morală fără precedent. Căci cine vrea să șteargă granițele dintre sexe (Suedia), cine face apologia împerecherii bărbaților între ei sau respectiv a femeilor, (grupuri statuare în Oslo), cine luptă pentru crearea ființei umane în laborator, cine practică în ascuns pedofilia în cercurile cele mai de elită, în schimb seamănă moarte pretutindeni unde vânătoarea de resurse o cere, nu mai poate juca rolul de călăuză a popoarelor. O mare parte a ideilor și strategiilor vestice astăzi sunt împotriva esenței vieții omenești, împotriva menirii reale, firești, autentice a omului pe planeta noastră, sunt aberații ale unui proces de aneantizare.
În acest context mai larg noi românii trebuie să ne conducem după înțelepciunea de totdeauna a neamului nostru, codificată în cultura noastră și să opunem rezistență influențelor nocive ale sirenelor globalizării și ale corectitudinii politice. Dacă ne lăsăm bătuți de toate vânturile nu vom ajunge nicăieri. Mai întâi să ne revenim din efuziunea unei revoluții portocalii și să constatăm că de treizeci de ani ni s-a ruinat industria sub pretextul că ar fi compusă doar din fiare vechi, că ni s-a distrus învățământul, că cinci milioane de români au fost goniți la muncă peste hotare din lipsă de locuri de muncă, pădurile ne sunt în continuare decimate, gazul metan de pe platforma continentală a Mării Negre este concesionat în condiții de jaf economic, ni se rescrie istoria ca pe vremea lui Roller, dar acum din perspectiva altor interese, ni se pervertesc sufletele tinerilor, fiindu-ne batjocorite valorile noastre cele mai sfinte, clasicii literaturii noastre, intelectualii de vârf ai generației interbelice etc. Familia, tradiția, datinile, națiunea, conștiința națională, patriotismul au devenit concepte indezirabile, valori de care vrem nu vrem trebuie să ne despărțim la comanda cuiva nevăzut de undeva de sus. Cât de sus? Cine să mai știe? Academicianul Ioan-Aurel Pop a atras atenția în repetate rânduri asupra atacului concertat asupra reperelor noastre identitare: ”O bătălie în care diverși agenți ai așa numitei ”Politici Corecte” strigă în gura mare prin studiourile televiziunilor, prin conferințe și cărți că noi nu avem o istorie adevărată, că suntem un popor de mâna a doua, că Eminescu a fost sifilitic și antisemit, că Mihai Viteazul a fost un simplu aventurier fără conștiință națională, că Ștefan cel Mare este un afemeiat, că Țepeș era nebun … și exemplele ar putea continua.”(Ioan-Aurel Pop, Războiul pentru reperele identitare ale românilor, Adevărul despre daci.ro, februarie 6, 2018). Un alt patriot clarvăzător, actorul și eseistul Dan Puric semnalează insistent același pericol, care i se pare mai covârșitor decât cel sovietic după al Doilea Război Mondial, deoarece acum ”ni se iau sufletele:”Ființa națională este creată tacit. Trebuie să avem grijă de ea. Ce se întâmplă azi este un atac direct” (cf. Ștefania Brândușă, Dan Puric, Noi sărbătorim România Mare cu români mici, activenews.ro, joi, 22 martie 2018).
În acest război împotriva identității naționale un rol important îl joacă tovarășii de drum, care apar ori de câte ori are loc o zguduire politică. Unii dintre ei sunt doar orbiți de noua ideologie, dar cei mai mulți sunt în esență doar niște oportuniști pregătiți dinainte de mâna ascunsă a puterii insurgente. Vladimir Maiacovski a fost un tovarăș de drum care a rezonat până la ultima fibră cu utopia comunistă și a sfârșit răpus de gloanțele terorii roșii, soartă împărtășită și de alți artiști ai momentului. Intelectuali ai stângii franceze printre care J. P Sartre au umplut jurnalele franceze cu reportaje despre miracolul sovietic chiar și după ce Panait Istrati și Nikos Kazantzakis, călători prin țara sovietelor, au denunțat caracterul criminal al stalinismului. Toți acești tovarăși de drum au făcut mult rău omenirii prin contribuția lor la orbirea maselor și întârzierea procesului de exterminare a răului.
România post-decembristă nu face excepție. Își are și ea tovarășii ei de drum dintre care unii au fost pregătiți dinainte ca să joace rolul nefast pe care și l-au asumat. Un asemenea tovarăș de drum se detașează clar prin sinuoasa lui biografie și prin oportunismul grețos pe care îl practică în opusurile sale de istoric, pe care Gabriel Liiceanu i le publică diligent la editura Humanitas. Mai mult decât atât, Lucian Boia este profesor la Universitatea București, diseminând idei false și minciuni de la înălțimea unei catedre. Confuzionarea tinerei generații fiind unul dintre scopurile globaliștilor, ea se înfăptuiește sub ochii noștri. Ca într-o vrajă malefică inși dintre cei mai suspecți au ajuns să gestioneze funcții dintre cele mai importante pentru menținerea identității noastre naționale. Episodul, din fericire consumat, al lui H. R. Patapievici care, după înjurăturile lui la adresa istoriei românești, a românismului, a lui Eminescu, a ajuns starostele Institutului Cultural Român se înscrie în același efort concertat de distrugere a rezistenței naționale în fața noului val.
Biografia istoricului Lucian Boia ne pune în fața unui ins care se dă cu puterea indiferent de sistem politic. În regimul comunist a fost membru în Biroul Politic PCR pe facultate, s-a bucurat de privilegiul unui pașaport care i-a înlesnit călătorii la care noi ceilalți nici nu puteam visa, iar după căderea dictaturii a intrat în pielea reformatorului diletant al științei istorice.
Prin ce concurs de împrejurări au ajuns cei care ”vomesc cu condeiul” împotriva românilor să aibă poziții privilegiate în România de astăzi? De mirare nu este că se găsesc cu duiumul detractori ai românilor, ci faptul că asemenea indivizi sunt selectați de universități și edituri. Eseul De ce este România altfel, apărut la Humanitas în 2012 este o mostră de rea credință, nu de râvnă pentru căutarea adevărului. Demersul șchiop al lui Lucian Boia pe deasupra istoriei românilor de la etnogeneză până în contemporaneitate se vrea o alternativă la istoria reală a românilor scrisă de cercetători riguroși. Faptul istoric este pentru dl. Boia un mit creat de imaginația românilor ca să se vindece de tot felul de complexe de care ar suferi, printre care cel de inferioritate.
Sub pretextul demitizării istoriei românilor și al relativizării perspectivei de cercetare se ascund clare scopuri politice de slujire a intereselor revizioniste ale vecinilor noștri și ale tuturor celor ce visează la anexiuni teritoriale. Acest diletant promovat de Gabriel Liiceanu șterge cu buretele sacrificiile și suferințele românilor prinși în crâncena luptă națională de secole în Transilvania, construind o imagine revoltător de falsă a procesului unionist. În cartea sa Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (Humanitas, 2014) Lucian Boia neagă voința fermă și clară a românilor de ”a se uni cu țara”. ”În plan concret, mișcarea națională a românilor din Transilvania, zice autorul, nu a acționat în sensul unirii cu România, ci strict, mai întâi, în vederea restaurării autonomiei Transilvaniei, apoi a obținerii deplinei egalități de drepturi în interiorul Ungariei” (op. cit., p.81). Fie că ne referim la Răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan, sau la momentul 1848 cu reliefarea luptei lui Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, la epoca Școlii Ardelene, la mișcarea memorandistă, la generația unionistă a lui Iuliu Maniu, Octavian Goga, Al. Vaida Voevod, Vasile Goldiș, Ioan Pop de Băsești și a atâtor spirite mari obsesia eliberării de sub jugul asupririi naționale este ideea care animă și străbate ca o linie de forță. Dar cele opt sute de mii de plugari români care și-au dat viața în tranșeele Primului Război Mondial! Crede oare Lucian Boia că această enormă jertfă de vieți omenești s-a făcut pentru Principatul autonom al Transilvaniei?
Cine vrea să se pătrundă de suferința românilor asupriți câteva secole în propria lor țară să asculte doinele din Transilvania care au împletit în linia lor melodică întreaga jale a unui popor subjugat. De aceea afirmațiile aberante ale lui Lucian Boia nu păcătuiesc doar împotriva adevărului istoric, ci sunt o insultă adusă poporului român, o manifestare de indecență a unui ins de o etică profesională îndoielnică. Principatul autonom al Transilvaniei continuă să fie și astăzi obsesia celor care nu se pot consola cu Pacea de la Trianon, care a făcut dreptate, după secole de opresiune, poporului român și celorlalte popoare asuprite din Imperiul Habsburgic. Așa că să nu ne lăsăm amăgiți de exhibiționismul intelectual al domnului Boia și să credem că ar fi gratuit, așa de amorul științei istorice. Nu, el este cât se poate de partizan, el este de partea celor care vor o Românie dezintegrată în contextul în care împărțirea țărilor a devenit aproape o modă. Tovarășii de drum de genul lui Lucian Boia pescuiesc în apele tulburi ale acestui început de secol, subminând interesul național al românilor pentru că cei care îi stipendiază le și dictează ce au de făcut. Afirmația este valabilă și pentru unii dintre membrii GDS.
Iată-l de pildă pe filozoful Gabriel Liiceanu, cel care găzduiește la editura sa cu generozitate cărțile lui Lucian Boia. Pe cât este de receptiv la contrafacerile istorice ale lui Lucian Boia, pe atât este de caustic față de Academicianul istoric Ioan-Aurel Pop, căutându-i, cum s-ar spune, nod în papură. Adevărurile rostite răspicat de Ioan-Aurel Pop întru apărarea istoriei și conștiinței naționale de detractorii impostori deranjează pe tovarășii de drum ai puterii de azi. Acestei coaliții a minciunii pe spesele poporului român i se adresează distinsul cărturar de la Cluj cu întrebări care acuză și neliniștesc: ”Oare să fi uitat politicienii români toată această zbatere istorică salvatoare? Oare să fi ajuns noi, românii și țara noastră, o marfă la masa de negocieri murdare ale politicienilor?”(cf. De ce dă Bucureștiul de pământ cu istoricul clujean Ioan-Aurel Pop? în Monitorucj.ro, 29 martie 2018). Este filozoful Gabriel Liiceanu un tovarăș de drum? Cu certitudine. Și el și-a vândut sufletul pentru arginți, uitând de memoria ilustrului său mentor. Constantin Noica ar fi mâhnit să vadă azi fandările de circumstanță ale fostului ucenic.
În timpul campaniei sale publicistice prounioniste la Tribuna din Arad între anii 1907-1911 Octavian Goga i-a înfierat pe cei șovăielnici sau de-a dreptul trădători din mișcarea națională a românilor, militând pentru purificarea ei. Aceași tipologie o regăsim și astăzi în condiții istorice schimbate. Scriitorul ne dă şi soluţia la problemă atunci când îndeamnă: „mici şi mari negustori în ascuns trebuiesc dovediţi şi aruncaţi la o parte. În această muncă de curăţire să fim necruţători şi aspri.” Sfinte sunt aceste gânduri. Dar avem noi puterea faptei? Căci gândiţi-vă cât rău vor face aceşti „negustori” când se vor apuca să vândă nu doar coloşii industriali ai lui Ceauşescu, precum au și făcut-o, dar şi sufletul poporului român, într-o lume în care totul este de vânzare.
Delray Beach, 29 martie 2018
Silvia Urdea