◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024

„Înainte de a fi performeră în sport, sunt o performeră în propria mea viață”. Interviu cu Lăcrămioara Perijoc, vicecampioană mondială şi europeană la box, calificată la JO de la Paris

Lăcrămioara Perijoc, prima sportivă care a calificat boxul românesc la JO de la Paris, rămâne o luptătoare şi după ce îşi agaţă mănuşile în cui, seara, la sfârşitul antrenamentelor istovitoare. Viaţa însăşi i-a fost un ring, întrucât, aşa cum a afirmat, de multe ori, in interviurile pe care le-a dat mass-mediei şi, în special, ei înseşi, nu a răsfăţat-o. A trebuit să o ia de jos, cam de pe acolo unde te aduce un ko veritabil. A văzut lumina zilei (n. 3 februarie 1994) într-un orăşel din susul Moldovei (Siret), într-o familie cu şapte copii… Deşi i-a fost la îndemână, nu a ales să termine Liceul Sportiv, ci unul de Informatică. Poate că, de acolo, i se trage obiceiul de a chibzui orice mişcare pe scena pugilistică. Vreo 5 ani, nu s-a atins de medalii. Se antrena conştiincios, răspundea pozitiv indicaţiilor tehnice, dar ceda psihic, la asta contribuind şi decesul antrenorului său, în timpul unui antrenament de rutină, la sală. Din 2019, anul în care a devenit campioană europeană, la întrecerile găzduite de Spania, totul a început să se vadă şi să se consemneze altfel. Au venit- mai întâi, ca o surpriză, apoi ca o certitudine- argintul la Mondialele de la Istanbul (2022) şi locul 2 obţinut la Jocurile Europene desfâşurate, anul trecut, în Polonia. Nimic nu e uşor, însă, în această disciplină… Pentru că nu e suficient doar să strângi pumnii. În primul rând, trebuie să strângi din dinţi, aşa cum te învaţă, de multe ori, viaţa… Lăcrămioara Perijoc ştie cel mai bine acest lucru.

 

– Lăcrămioara, îți mai amintești povestea primului croșeu „neoficial” ? L-ai dat sau l-ai primit?

– Nu îmi amintesc primul croșeu, dar îmi amintesc prima lovitură pe care am primit-o și am simțit-o. A fost întâiul meu an de seniorat, la primul turneu internațional la care am participat, într-o partidă împotriva unei sportive din Croația. Țin minte că am primit un pumn, nu mai știu exact cum, dar l-am simțit zdravăn şi mi-am zis că trebuie să boxez pe deplasare de picioare, că altfel mă zăpăcește…

– Când ai urcat, prima dată, într-un ring?

– La scurt timp după ce am intrat în sala de box. Trei luni mai târziu, am participat la primul campionat naţional. Atunci am văzut, pentru prima dată, lotul de fete cum se antrena și mi-am zis că vreau să ajung şi eu acolo și să fiu cea mai bună.

– Ce poate fi mai dureros decât o lovitură primită în timpul unui meci de box?

– Cred că durerile sufleteşti sunt mult mai dureroase. Fizic, noi, oamenii, putem îndura multe. Corpul acesta al nostru este făcut să reziste, dar emoțional sunt dureri care ne doboară. De pildă, pentru mine, cel mai dureros ar fi să-i văd pe cei dragi suferind, iar eu să nu-i pot ajuta.

– Când te-ai apucat de practicarea boxului, ai avut un model pe care ți-ai propus să-l urmezi?

– Când am început eu boxul, nici nu știam că există box feminin, așa că nu am avut niciun model atunci. Mai multe ştiam despre fotbal, pentru că jucam tot timpul, împreună cu fraţii şi surorile mele. Mai târziu, am cunoscut câteva sportive al căror stil de a boxa îmi plăcea, dar ,ca model, am avut un boxer ucrainean, pe care îl urmăream. Pe urmă, antrenoarea mea a fost prima pugilistă care m-a inspirat, cu adevărat.

– Care a fost cel mai frumos moment al carierei de până acum? Dar regretele?

– Cel mai frumos moment a fost acela în care am primit biletul de calificare la Jocurile Olimpice.. Regrete nu aş putea spune că am. Tot ce am trăit, în toți acești ani, au clădit omul care sunt astăzi și sunt recunoscătoare pentru asta, tuturor celor care m-au crescut în mijlocul lor.

– Ce așteptări ai de la aceste JO, unde te-ai calificat printre primii sportivi?

– Sunt mândră că am reușit să mă calific printre primii sportivi la această ediție a Jocurilor Olimpice, care este și prima pentru mine. Am așteptări pe măsura muncii mele, iar eu muncesc foarte mult zilnic, fiind şi studentă în anul III, la Facultatea de Ed. Fizică. Deci, așteptări sunt, să vedem ce va ieși. Am încredere că tot ce este pentru mine, voi obține.

– Ce aduc nou fetele în boxul românesc, față de băieți?

– Putem observa că, în ultimii ani, fetele au ridicat ștacheta, ca sa zic așa, au făcut performanță la toate nivelurile de vârstă. Asta înseamnă că sunt mai serioase, muncesc mult, sunt motivate, disciplinate, și își doresc să reușească. Fetele chiar se bat, când intră în ring, nu se menajează deloc. La nivel internațional, fetele fac spectacol și oferă un box de bună calitate.

– Cum vezi viitorul boxului feminin românesc?

– Cred că boxul feminin este în creștere și în plină dezvoltare. Despre cel masculin nu mă pot pronunța. Nu este treaba mea. Lupta fetelor în ring va evolua, însă, pentru că vin din spate antrenori și antrenoare care au făcut performanță și se implică total, în creşterea noilor generații de campioane. Boxul nu este doar un sport al forţei şi tehnicii. Sunt mult mai mulți factori care fac un pugilist complet. Sigur, este minunat ca un boxer să aibă forţă şi o tehnică perfectibilă, dar esențial e să aibă o mentalitate pe care să știe cum și când să o folosească. Părerea mea este că mentalitatea e pilonul principal pe care poți construi orice, fără să se clatine.

– Celor care încă mai consideră că boxul e apanajul masculin ce le-ai răspunde?

– Poate că, la începutul carierei mele, mă mai deranjau aceste păreri, cum că boxul este un sport bărbătesc. Acum, sincer, le ignor. Cred că fiecare are dreptul la opinie. Cum și eu am dreptul să nu-mi pese de ceea ce spun unii sau alţii. Îmi place ceea ce fac, mă împlinește și mă bucur de asta. Daca m-aș opri să dau replici tuturor celor care, încă, nu văd dincolo de propriile convingeri, ar însemna să-mi risipesc energia degeaba. Am vise atât de mărețe, încât toată energia mea este îndreptată într-acolo .
-Ești medaliată atât la Europene, cât și la Mondiale. De ce ar fi mai greu la JO? Adversarele sunt cam aceleași…

-Nu am spus că este mai greu la Jocurile Olimpice, dar consider că acest eveniment, disputat doar o dată la patru ani, este o competiție a celor mai de top sportivi din lume. Nu doar în box, unii sportivi evită campionatele europene si mondiale, tocmai pentru a fi în formă maximă la Jocurile Olimpice. Să concurezi la acest nivel trebuie sa fii foarte bine pregătit și nu doar fizic, ci și mental, pentru că emoțiile, presiunea, stresul, chiar și motivația, sunt mult mai puternice. Cu toții vrem medalia olimpică, dar este foarte important fiecare pas pe care-l facem până ajungem acolo. Am încredere în mine și sunt pregătită să mă bucur deplin de această experiență.

– Ce ar trebui să se ştie despre Lăcrămioara Perijoc în afara sălii de sport?

– Înainte de a fi performeră în sport, sunt o performeră în propria mea viață. Am plecat de foarte de jos în viață, fără să am prea multe șanse de reușită. Cu toate acestea, am ajuns unde sunt astăzi… Aşadar, ceea ce îndrăgesc eu cel mai mult este evoluția mea, ca om. Sunt o persoană care caută să se dezvolte continuu, să devină din ce în ce mai bună în ceea ce face și să fie o sursă de inspirație pentru cei din jur, atât ca sportivă, cât și ca persoană. Vreau să devin un om mai bun, cu fiecare experiență trăită…

 

Leonard Popa/ UZPR Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *