La Editura Tritonic a fost publicată colecția ”Poeți cu Atitudini”, care cuprinde 9 volume de poezii aparținând membrilor cenaclului ”Atitudini” al Casei de Cultură ”I.L. Caragiale” Ploiești, președinte de cenaclu Gelu Nicolae Ionescu. Unul dintre autori este și Elena Trifan, care la ședințele de la cenaclu vine cu articole bine documentate și atent scrise.
Lingvistă de formație, redactor, cercetător, publicist și promotor cultural, Elena Trifan scapă de capcanele minții tehnice prin activități cultural-literare, transpuse cu promptitudine, talent și eficiență în presa locală și națională. Autoarea scrie bine proză de călătorie și critică de întâmpinare, semnalând evenimente ce creează punți între instituții de vază, pe care le reflectă în articole salvatoare, înnobilând multe spații copleșite de uitare, birocrație și indiferență.
Prof. dr Elena Trifan e un foarte bun reporter lexicograf, ce percepe evenimentul valorizant, nostalgic și descrie un topos identitar, matrice, pentru alterități și curioziăți. Autoarea face un periplu, porind de la recapitularea celor mai importante experiențe. Ea alege în acest caz, poezia de consemnare lucidă, comportamentistă, tonul didactic fiind repede înfrânt de taina unor situații, gesturi și trăiri, ca semne ale percepției unui destin sacrificial în lumea contemporană: El, scriitorul, cu suflet plâns şi inima cernită,/El, pavăză iubirii şi scut pentru idei,/El, inimă de aur,/Cu aur ciopârţită,/El, sfârtecat de schije, de săbii şi călăi.
Demersul autoarei este cerebral totuși, dinspre spațiul formării, ca în Școala, spre cel emoțional-evocativ, prin metafora vieții, într-o dublă ipostază, vegetală ca în Pomul bătrân și cea reificată, așa cum apare în Trenul.
Volumul este eterogen, ca și întâmplările noastre din viața de toate zilele. Autoarea face un fel de cinerame, cu locuri, oameni care au devenit pretexte de autoscopie.
Unele texte sunt ocazionale, cu aspect de dedicație și odă, când eul este extravertit, conciliant și explorează un model de creație pașoptist, neoclasic și neoancreontic, în sensul bun al textului aflat sub imperativul: Să stăpânim durerea ca pe o supune.
Puterea exemplară de a exprima recunoștința, adorația, sentimentele înălțătoare nu este la îndemâna oricui într-un stil confesiv, când eul este introvertit, ca în formele de psalm, meditație, pastel, pamflet. Perspectiva de enunțare dominantă este când casnic intimistă, când impersonală, dar cu puterea de a se deschide deopotrivă spre filonul impresionist și spre cel folcloric-antonpannesc: /S-a dus era înţelepţilor /Ş-a venit a proştilor. Râd, bârfesc, imposturesc/Şi la rău doar se gândesc:/Să crape capul deşteptului/Că le-ntrece creierul/Cel isteţ ca un dovleac/Crescut pe la noi prin veac (În cușca prostului).
La început, toposul e închis, formativ, iar împlinirea înseamnă dăruirea și slujirea aproapelui. Reținem imaginea tinerei dedicate ce nu știe de sărbătoare și care, cred eu, devine un model în curând muzeal, salvat prin efectul de proză ritmată: Prin lecţii şi extemporale./Mă străduiam să fiu la cote nalte,/Citind, scriind, uitând că am pe foc bucate. Atmosfera de școală comunistă devoratoare coexistă cu suflul cald al entuziasmului vocației, acolo unde se proiectează chipul îndrăgit al dascălului, un Mesia, un trimis al Divinității pe pământ cu misiunea asumată de a ilumina semenii în pofida condițiilor austere: Îngheaţă apa pe table,/Mâinile sunt degerate./Îngheaţă gerul din oase,/Speranţele devin sfioase,/Dar sufletele ne rămân calde.//
Aceste versuri au valoare de documentar antropologic, incontestabilă și afectivă, specifice unui patern românesc, pe care copiii din UE îl repudiază sau tind să îl asimileze doar țărilor în care săracia triumfă sau transformă în principiu de viață nevoia de a învăța carte cu orice preț și în pofida tuturor circumstanțelor: Uitaseră de gustul ciocolatei amărui,/Nu aveau nici lapte și nici pui./Cu cheia de gât stăteau pe maidane,/Aşteptând să le vină rândul la carne./Îi auzeai adeseori strigând „Hai că bagă pui!”.
Veți îndăgi neapărat, ca și mine, aceste exerciții de creativitate cu un neobișnuit efect de acuitate socială, având rolul de a exorciza anumite experiențe de viață privată și publică: profesională, maternă, filială și mai ales, estetică.
Prof. dr. Niculina Bercea