◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Stan V. Cristea: „Marin Preda. Răsfrângeri în actualitate”. Cronici literare

Cu lucrarea criticului și istoricului literar STAN V. CRISTEA (n. 16 martie 1950, Sfințești, Teleorman), MARIN PREDA. RĂSFRÂNGERI ÎN ACTUALITATE (Aius, Craiova, 2023, 160 p.)  se încheie marcarea, din 2022, a Centenarului nașterii scriitorului Marin Preda. Conținând cronici literare, publicate în răstimpul 2015-2022, pe marginea unor cărți despre scriitor, lucrarea constituie, potrivit precizării auctoriale din Argument, „ultima piesă din «trilogia» pe care i-am dedicat-o, la Centenar, alături de volumele Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929-1948), ediția a treia, revăzută și adăugită (2022) și Marin Preda. Bibliografie, vol. I-II (2022)”. Desigur, se cuvine amintit și volumul colectiv Marin Preda. Omul și Opera la Centenar, conținând în cea mai mare parte eseuri publicate de-a lungul anului în revista „Caligraf” de la Alexandria, ce apare lunar de mulți ani „sub egida Uniunii Scriitorilor din România”.

Urmărind a-l pune pe cititor în temă „cu conținutul cărților comentate”, cu eventualele noutăți în materie de Marin Preda și, fără a da „verdicte”, dl Stan V. Cristea nu a făcut altceva decât „să spunem lucrurile pe nume, sub impresia imediată a lecturii și fără să apelăm la opiniile altor comentatori”. Aceste cronici, sunt, de fapt, noi contribuții (indirecte, desigur) de istorie literară, relevând „aspecte care au legătură cu personalitatea și opera lui Marin Preda, cu precădere din perspectiva receptării lor în actualitate”. Sunt, altfel zis, „răsfrângeri în actualitate”, urmărind nu apariția cronologică, ci „logica intrinsecă unui anume discurs sumativ despre scriitor”. În bibliografia criticului și istoricului teleormănean, este vorba de o carte, între atâtea altele de foarte bună documentare științifică, care îl înscrie pe autor în triada Eminescu – Noica – Preda, „esențială pentru preocupările noastre intelectuale și scriitoricești”. Să reținem, între altele, dovedită din plin prin riguroasele d-sale cercetări, și convingerea autorului potrivit căreia istoria literară înseamnă „trudă acribioasă și de lungă durată, răsplata venind greu, cu mare întârziere ori deloc, pe când eseistica și critica literară sunt cu mult mai atrăgătoare și mai ușor de accesat”…

Este îndeobște cunoscut faptul că scriitorul Marin Preda a fost o mare conștiință a vremii sale,  crezul său literar fiind acela exprimat de triada de concepte numită într-un interviu  Istorie – Adevăr – Realitate, de felul în care acestea acționează și se întrepătrund în crearea unei opere trainice, ca o mărturie peste timp. Dincolo de „punctul critic” al revizuirii scriitorului, de care vorbea în Istoria sa Nicolae Manolescu, considerându-l „depășit”/ trecut cu bine, Marin Preda „a rămas unul dintre cei mai importanți scriitori din literatura română postbelică”, oricâte „compromisuri” cu regimul comunist i s-ar imputa, până la un punct, el fiind acela care, cu tărie morală și rectitudine profesională, i-a spus în față șefului statului: „Dacă introduceți realismul socialist, eu mă sinucid!”

Desigur, opera lui Marin Preda este, în mare parte, „una auto-biografică”, autorul fiind de regăsit sub chipul multor personaje, îndeosebi în acelea care ocupă poziții centrală în unele din romanele sale, de la „Moromeții” (I, 1955; II, 1967)  și „Marele singuratic” (1972), la „Intrusul” (1968), „Delirul” (1975) și chiar „Cel mai iubit dintre pământeni” (1980). „Preda este Petrini, declara scriitorul într-un interviu. Nu în datele biografice, desigur, ci după legile romanului”… Asta pe lângă „multe secrete ale ființei mele”… Înțelegerea scriitorului nu poate fi pătrunsă în definitiv fără scrierea autobiografică „Viața ca o pradă” (1977), confesiunile din „Imposibila întoarcere” (1972) și „Convorbiri(le) cu Florin Mugur” (1973). Este absolut obligatorie pentru oricine abordează viața și opera marelui prozator, crede autorul, raportarea la două perspective: cea existențială (cum a fost viața lui în realitate )și și cea reflexivă (cum s-a reflectat ea în propria operă). Cam ceea ce precizase Eugen Simion: „Se verifică și în cazul lui Marin Preda că istoria vieții sale este, în fapt, istoria operei sale.”.

„Spirit complex, conștiință a veacului” (E. Simion), Marin Preda era pentru Marin Sorescu „o certitudine și o șansă mare a literaturii române”, „scriitor european” (Nichita Stănescu), „ireproșabil și exemplar” (Geo Bogza), „un prozator excepțional” (N. Manolescu), înscriindu-se în tradiția valorică a romanului românesc modern (Camil Petrecu, Liviu Rebreanu), după cele din urmă evaluări. Depășindu-și timpul, scriitorul „a traversat epocile și convulsiile lor”, opera sa înscriindu-l, prin partea ei incontestabil valorică, „în rândul scriitorilor canonici”, unul din cei mai „reprezentativi” pentru literatura contemporană. Opera predistă „rămâne singulară în literatura română contemporană” atât prin referința de substanță la „un sistem de valori etice”, dar și prin „complexitatea” ei în raport cu contextul social, politic și cultural în care aceasta a fost edificată. Astfel, Marin Preda rămâne „unul din clasicii literaturii române contemporane”, mereu viabil prin admirațiile și controversele stârnite (există încă, scrie autorul, „complexul Preda”), prin „capacitatea indestructibilă de a resuscita oricând intresul”. (În loc de prefață. Marin Preda. Răsfrângeri în actualitate).

O primă cronică (în formatul volumului de fașă) este dedicată contribuțiilor aduse de istoricul și criticul literar Marin Iancu, comentându-se mai pe larg volumul „Marin Preda, el însuși. Reflecții, opinii literare, confesiuni și pilde morale” (ediția a II-a, 2022), admirabil ca realizare, despre care am scris și noi în anul Centenarului aniversar, un „autoportret în palimpsest” cum scria destul de convingător în  postfață eseistul Petru Isachi. O carte întocmită „cu acribie”, luminând, ca niște oglinzi invizibile, „opera lui Marin Preda din unghiuri care pun în valoare reflexivitatea sa, dar și perenitatea ei într-un perimetru de gândire autentică și profundă, față de care critica literară încă mai are datorii de împlinit…” (Marin Preda. Spectacolul personalității creatoare).

În cronicile sale, autorul a urmărit varii aspecte din viața și opera scriitorului, bucurându-se de fiecare dată când a apărut o nouă carte (sau reeditare îmbunătățită devenită „altă carte”). Mai întâi sunt așezate cronicile la acele cărți evocând aspecte biografice, precum reeditarea lui Marian Ciobanu, urmărind „copilăria și prima tinerețe”, „realitatea moromețiană”, „personaje” și, în fine, „destinul prozatorului în satul natal” („Marin Preda și ai săi”, 2014). Un portret al scriitorului „dinspre Siliștea-Gumești” avem în cronica la cartea de eseuri, interviuri, evocări și scrisori care „aduce multe lămuriri” a prozatorului și jurnalistului Sorin Preda („Moromeții. Ultimul capitol”, 2013). Cam în imediata apropiere se situează și cercetarea documentară a scriitorului Dumitru Ion Dincă, Imposibila întoarcere în „poiana lui Iocan” (2017), „probă-martor privind o secvență din viața sa”, apărută cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la nașterea marelui prozator („Marin Preda. Popas în agora de la Căldărăști”). Despre „Portretul scriitorului îndrăgostit” (2010, 2019), unul mai mult „vorbit”, rezultat din dialogul cu Aurora Cornu, iubita din tinerețe, dar și din „jurnalul intim al scriitorului din anii 1958-1959”, „sursă de informații de prim rang”, va scrie și Eugen Simion, prieten nedezmințit al ilustrului prozator, convins că „istoria vieții sale este, în fapt, istoria opere sale” (p. 46). Se adaugă la imaginea „scriitorului îndrăgostit” volumul „Scrisori către Aurora” (Eugen Simion – Aurora Cornu: „Convorbiri despre Marin Preda” (2019), iar în 2021 cartea Mihaelei Albu, „Întâlniri cu Aurora”, admirativ-sentimentale, scrisă pe baza „jurnalului american” al universitarei de la Craiova, „despre povestea de iubire neterminată dintre Marin Preda și Aurora Cornu” (lucrare comentată la timpul potrivit și de noi).

În altă ordine de idei, dl Stan V. Cristea scrie despre cartea Ioanei Diaconescu, „Marin Preda. Un portret în arhivele Securității” (2015), cuprinzând documente din arhiva CNSAS care relevă faptul că poliția politică a vremii „l-a urmărit pe Marin Preda aproape de-a lungul întregii sale cariere literare, identificat ca «obiectiv», respectiv «Scriitorul» și «Editorul», cu o insistență acerbă, chiar încrâncenată, utilizând toate mijloacele ce-i stăteau la dispoziție, de la informatori/ agenți la tehnica operativă de ascultare și la interceptarea corespondenței.” Cel mai zelos dintre toți s-a dovedit Ion Caraion. Are dreptate Eugen Simion care în pertinenta prefață preciza că „dosarele întocmite de Securitate dovedesc, în mod indiscutabil, că marele prozator n-a fost deloc un spirit comod pentru regimul totalitar”, cu atât mai puțin „un nomenclaturist”… (Marin Preda.  Scriitorul urmărit de Securitate). Pe aceeași problematică, extinsă la sfârșitul dramatic, este cronica literară la volumul Marianei Sipoș, „Dosarul Marin Preda (viața și moartea unui scriitor în anchete, procese-verbale, arhive ale Securității, mărturii și foto-documente)”, din 2017, unele documente fiind publicate și în „Cartea albă a Securității” din 1997 (Marin Preda. Un dosar încă neelucidat).

Alte cronici se referă la lucrări semnate de Rodica Potoceanu Matiș (Viața lui Marin Preda, 2017), care „mai potrivit , ar fi fost „Marin Preda și cărțile sale”, de Marin Iancu, un „combatant din cei mai consecvenți și serioși”, după atâtea documentare dedicate scriitorului, inclusiv „Lumea personajelor lui Marin Preda” (2021), un instrument de lucru „indispensabil” prin lumea operei integrală văzută prin trăsături caracterologice. Tot despre „Personajele lui Marin Preda între istorie și ficțiunea istoriei” (2018) scrie, „incitantă și convingătoare prin claritatea discursului și argumentația analizei”, și Lorena Teodora Radu, precum și Violeta Bobocea într-o a treia ediție, „Seninătatea personajelor lui Marin Preda” (2021).

Nu putea lipsi din aceste „răsfrângeri în actualitate” noua ediție a volumului din 1981, „Timpul n-a mai avut răbdare” (2022), reeditare prin care Eugen Simion „onorează Centenarul Marin Preda”, specificând într-un „Argument” că „E limpede, Preda n-a avut posteritatea pe care opera lui o merita.”, fiind scriitorul „cel mai mult și incorect «revizuit» după 1990.

Printre cărțile care au venit să cinstească Centenarul aniversării din 2022 sunt și cele semnate de istoricul și criticul literar Ana Dobre („Un secol cu Marin Preda”), o carte deopotrivă „laborioasă și incitantă”, prin „revizitarea” operei, alcătuită dintr-o suită de eseuri, mai vechi și mai noi, urmărind îndeosebi „actualitatea scriitorului”, o operă inconfundabilă „în moromețianismul și predismul ei”, prin care „autorul își măsoară forțele creatoare cu demiurgul”.

Tot o „revizitare” a Operei lui Marin Preda din perspectiva psihocriticii care trimite la eseul lui Charles Mauron din 1962 („Des métaphores obsédantes au mythe personnel”, trad. rom. în 2001) este și cartea lui Ovidiu Marcu, „De la metaforele obsedante la construcția mitului personal în scrierile lui Marin Preda” (2022), propunându-și să identifice „elementele care țin laolaltă construcția textului”, „nucleele de semnificație și aria largă de acoperire”, „simbolurile”, „reprezentările”, „imaginile” și mai ales „proiecțiile care duc, de la operă, la biografia omului („destin și subdestin”), recognoscibile în majoritatea scrierilor lui Marin Preda.”

În sfârșit, contribuția de „biografie romanțată” a prozatorului Bogdan Răileanu, „Preda. Adevărul ca o pradă” (2022), „într-o demonstrație ce se vrea credibilă” evocând secvențe „biografiste” binecunoscute precum „O bucată de pâine”, „În brațele tatălui”, „Debutul”, „Sfârșitul războiului, începutul unei ere. 9 august 1944”, „Întâlnirea din pământuri”, „Moromeții, începutul”, „Aurora Cornu”, „Scleroza încrederii în sine”, „Pantofi cu toc”, „Miros de crini”, „Superstaruri și Moromeții”, „Patriarhul orașului”, „Mogoșoaia”, „Înregistrarea audio nr. 34”, „Pământenii”, „Dacă dragoste nu am, nimic nu am”… Desigur o „biografie romanțată” care nu poate eluda contextul istoric și politic corespunzător diferitelor perioade din viața scriitorului…

În secvența de „Note” din final, sunt specificate aparițiile cronicilor cu date exacte, în periodice dar și volume, lămurindu-ne, dacă mai era nevoie, asupra perseverenței și profesionalismului cu care criticul și istoricul literar Stan V. Cristea și-a urmărit, ani la rând, unul din scriitorii săi de studiu, pe ilustrul prozator Marin Preda, contemporanul nostru canonic. Reiterăm și de data asta o mai veche convingere, cu probele pe masă: dl Stan V. Cristea este unul din cercetătorii cei mai fideli și de mare încredere în materie de Marin Preda, cel chemat, după atâtea lucrări temeinic documentate, să ne dea, pe măsura geniului în discuție, mult așteptata „Viața și opera lui Marin Preda”, pentru care abia i-ar ajunge două volume compacte, după biobibliografia predistă realizată până acum…

Zenovie Cârlugea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *