Octav Bjoza, fost deținut politic și președintele AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România) a fost demis luni din funcția de subsecretarul de stat, după declarațiile la adresa comunității evreiești. Astăzi, premierul Florin Cîțu și-a explicat decizia: a pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos.
„O societate democratică şi civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului şi a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea. A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos pentru valorile democratice”, transmite Florin Cîţu, într-un comunicat al Guvernului.
Potrivit premierului, afirmațiile lui Octav Bjoza referitoare la Legea 232/2020 au reprezentat „un afront şi o mare nedreptate faţă de toţi cei care au suferit din cauza ororilor comunismului şi Holocaustului”.
„Încercarea de a justifica şi de a aduce argumente pentru ca urmaşii criminalilor de război, naziştilor sau fasciştilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr.232/2020) este un afront şi o mare nedreptate faţă de toţi cei care au suferit din cauza ororilor comunismului şi Holocaustului. O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câştigate şi apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale şi de înalt responsabil al Guvernului României. Din aceste motive, am decis demiterea subsecretarului de stat Octav Bjoza, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România”, mai spune Florin Cîțu.
Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, a fost demis din funcţia subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Decizia semnată de Florin Cîţu a fost publicată în Monitorul Oficial.
Declarațiile făcute de Octav Bjoza, care au dus la demiterea sa din Guvern
Într-un comunicat transmis pe 12 martie, AFDPR transmitea că este „revoltată de faptul că a ajuns motiv de dispute între parlamentari. Mărul discordiei îl constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparații materiale copiilor foștilor deținuți politici, deportați, prizonieri etc., dar subliniem că toți copiii noștri, indiferent când s-au născut și indiferent de faptele părinților, au fost solidari cu suferințele întregii familii, iar timp de 31 de ani nu li s-a asigurat nicio reparație morală și materială”.
„Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România, intrată în istoria recentă sub denumirea prescurtată de AFDPR, nu este afiliată și nu se va alinia politic niciunui partid.
Ori ne vor, ori nu, suntem ai tuturor! Individual, fiecare membru este liber să o facă după cum îi dictează propria conștiință. Spicuind din statutul Asociației, constatăm:
– „continuarea luptei contra comunismului și a oricăror forme totalitare”;
– „restabilirea adevărului istoric cu privire la evenimentele din perioada 1945-1989…”;
– „formarea și cultivarea unor înalte conștiințe civice, în spiritul adevărului, binelui, frumosului, păcii sociale și renașterea morală a țării noastre”;
– „cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața în lupta contra comunismului…”, mai arată sursa citată.
AFDPR spune că din aceste motive va „milita și veghea ca în această țară să nu mai apară partide politice sau mișcări extremiste, fie ele de stânga, fie de dreapta!”
„AFDPR nu contestă existența Holocaustului în România „ciuntită”! Singurul lucru care poate fi discutat constă în dimensiunile Holocaustului, cu precizarea că o astfel de dezbatere nu ar scuza cu nimic ororile săvârșite asupra etniei evreilor – și nu numai. Odată subliniate aceste chestiuni, noi, toți beneficiarii Decretului-Lege nr. 118/1990, suntem nu doar uimiți, ci chiar revoltați de faptul că am ajuns motiv de dispute între parlamentari. Desigur, motivele sunt concrete! Mărul discordiei îl constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparații materiale copiilor foștilor deținuți politici, deportați, prizonieri etc. Copiii noștri au fost solidari cu suferințele întregii familii, indiferent când s-au născut sau dacă erau majori în momentul începerii persecuției politice față de părinții lor, statul român nefiind capabil ca, în cei 31 de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, să le ofere nici cea mai mică reparație!”, se arată în comunicat.
„Cu o zi înainte de a fi supusă votului în plenul Parlamentului, la Comisia pentru muncă, trei deputați (Vexler Silviu, Ganț Ovidiu și Adnagi Slavoliub) au cerut membrilor acestei comisii introducerea a încă două articole, „13” – „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, PRECUM ȘI COPIILOR ACESTORA” și „14” în care se spune: „Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a Municipiului București, ÎN BAZA SESIZĂRILOR primite sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor acestei legi (…)”. Spuneam că motivele disputei sunt concrete! Depinde din care parte a baricadei privim lucrurile! Noi dorim să fim imparțiali! Și de aceea încercăm să punem lucrurile la punct.
Nu acceptăm falsificarea încă o dată a istoriei recente a României (pentru prima, a se vedea Mihai Roller)! Mai ales că în ultimii 75 de ani am avut și noi o contribuție directă cât de mică! Chiar ne-a lovit pe toți ignoranța, amnezia sau mai degrabă relele intenții, lăsând să treacă neobservat faptul că regimul comunist „ilegitim și criminal”, prin așa-zisele „Tribunale ale Poporului”, au trimis la moarte sau la ani grei de temniță și lagăre de exterminare, prin bătăi, înfometare și munci silnice, tot ce a avut acest popor mai demn, mai sfânt, mai bine pregătit profesional. Chiar uităm că regimul comunist a făcut zeci de mii de victime și, dacă luăm în calcul soțiile și copiii rămași acasă, cifra celor care au avut de suferit se apropie cu certitudine de două milioane de cetățeni ai acestei țări?!?
Chiar vreți să vă amintim cine au fost primii trei șefi ai Securității Poporului, care au săvârșit cele mai abominabile crime din lumea comunistă europeană, lucru recunoscut și de marele disident rus Aleksandr Soljenițîn?!? Poate că da: Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu! Chiar vreți să vă spunem ce găsim în dosarele înaintașilor celor care au nerușinarea să ne dea astăzi lecții de morală și demnitate?!?
Iată doar câteva „perle”:
– „vechi militant al clasei muncitoare”;
– „vechi comunist ilegalist”;
– „activitate titoistă”;
– „înscris în organizația tineretului hitlerist”;
– „înscris voluntar în SS-ul german”.
Partidul comunist în România se spune că avea între 4 și 5 milioane de membri. Câți să fi fost vinovați de crimele săvârșite? Poate 4-5 mii sau nici atât!”, se mai arată în comunicatul AFDPR.
„PENTRU UNII, MUMĂ – PENTRU ALȚII, CIUMĂ! Copiii noștri au suferit toată viața și este nedrept ca măcar acum, după 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să nu li se facă unele reparații morale și materiale, indiferent de faptul că părinții lor au fost „criminali de război”, „naziști”, „legionari” sau comuniști. Acum, după 80 de ani, să nu ne mai lăsăm bântuiți de stafiile acestora și împreună, indiferent de etnie, culte sau politici, să veghem ca astfel de fapte să nu se mai petreacă în această țară! A răsuci la nesfârșit cuțitul într-o rană demult cicatrizată înseamnă că nu facem decât să întreținem o stare de tensiune nemeritată de nimeni!”, concluzionează asociația.
Cine este Octav Bjoza. A fost primul român decorat de Klaus Iohannis
Octav Bjoza a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în timpul comunismului şi a trecut prin 14 penitenciare, fiind urmărit de Securitate până la prăbușirea regimului comunist.
El a fost un fervent opozant al regimului comunist, iar în tinereţe s-a înscris într-o organizaţie anticomunistă. La finele primului an de facultate, pe 25 iunie 1958, este exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Patru luni mai târziu, Tribunalul Militar Braşov îl condamnă la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. Acuzaţiile – crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Sentinţa i-a fost schimbată în 4 ani de temniţă grea.
De-a lungul detenţiei, Octav Bjoza a trecut prin mai multe închisori şi lagăre de muncă, inclusiv prin cel de la Periprava, condus de temutul Ioan Ficior.
Un comentariu pentru “Fostul deținut politic Octav Bjoza, demis din Guvern. Florin Cîțu: A pus pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului”
Istoria nu este altceva decât coșul de gunoi al politicii. Astăzi, în plină dictatură politico-medicală, un prim-ministru cu înclinații fascistoide, Cîțu, care îi numește teroriști pe toți cei care gândesc altfel decât interesul său și al clicii covidiste ce conduce țara, își permite să dea lecții cu privire la istorie. Cîțule, câte cărți de istorie a neamului tău ai citit de la copertă la copertă? Desigur, nimeni nu îndrăznește să nege Holocaustul, că-i va sta capul unde-i stau picioarele, însă îi rog pe știutori să-mi dea și mie linkuri spre adrese cu documente în care evreimea și-a recunoscut propriile derapaje. Că nici evreii n-au fost sfinți în istoria României. Pagini web în care există copii după documente ce atestă moartea a 6.000.000 de evrei în cel de-al Doilea Război Mondial, altele decât cele de propagandă. Generațiile de astăzi nu știu nici măcar cine a fost Ceaușescu, darămite de ceea ce zic evreii despre Holocaust. Dar cu siguranță deja știu despre drepturile LGBTI, că asta-i acum la modă, nicidecum despre suferințele propriului lor popor, românii. Fac și eu parte dintr-o minoritate națională, cu probabil mult mai multe jertfe decât au evreii, raportat la numărul total al națiunii mamă, dar constat că evreii vor să fie deasupra tuturor. Însă eu unul cu siguranță nu voi uita niciodată rolul evreimii americane „rătăcite în deșert” în decizia S.U.A de bombardare a Iugoslaviei (Serbia și Muntenegru), în 1999. Agresiune începută pe 24 martie 1999, de către asociația criminală, genocidară denumită NATO, de care nici măcar jurnaliștii de astăzi din România nu-și mai aduc aminte, deși mass-media din 1999 e plină de atacuri la adresa sârbilor și de… speranța că românii vor contribui la refacerea Iugoslaviei. Și, apropo, nu am nici un SS-ist, titoist etc. în familie. Însă am un unchi mort pentru România Mare și un unchi dus la groapă cu tricolorul românesc, fiind veteran de război. Câți dintre români aveți? Sau dintre evrei? Memoria unchilor mei mă obligă.