◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro15.06.2024

Alexandra Dulgheru revine pe terenul de tenis, după 1 an și 11 luni!

Alexandra Dulgheru va juca din nou, după o pauză de aproape 2 ani, la turneul ITF din Antalya, care se desfășoară în această săptămână. Românca a primit un wild-card pentru accesul pe tabloul principal.

Ultimul său meci a fost pe 22 aprilie 2019 în calificările turneului WTA Istanbul BNP Paribas Cup din Turcia, turul al 2-lea, când a pierdut cu 2-6, 4-6 la Kateryna Kozlova (Ucraina). 

Românca s-a pregătit intens în ultima vreme, având speranțe să revină acolo unde îi este locul, în Top 100 WTA. Este drept că a fost un pic îngrijorată de faptul că nu era acceptată la turnee, deoarece ea nu are clasament în momentul de față.

”Eu am vrut de vreo lună să joc, dar la turneele astea mici, de 15.000 (competiții ITF), că am vrut să încep în Antalya, nu am intrat nici măcar în calificări”, conform Digi Sport. Planurile sale sunt mari, ea dorind să evolueze și în calificările turneului de Grand Slam de la Roland Garros din acest an, în luna mai (unde își va folosi clasamentul protejat).

Sportiva noastră a avut o frumoasă carieră în tenis, până acum, ea câștigând 2 turnee WTA (dublă la Varșovia, în 2009 și 2010). Alexandra Dulgheru a urcat pe cea mai înaltă treaptă, în aprilie 2011, când s-a situat pe poziția nr. 26 în topul WTA mondial.

Acum, la turneul ITF 15 din Antalya, Turcia, va evolua în primul tur de pe tabloul principal, împotriva unei jucătoare din calificări, care nu a fost încă desemnată (acestea fiind în desfășurare). 

Alexandra, pe lângă pasiunea pentru tenis, este și o talentată pictoriță, precum și o apreciată comentatoare de tenis, fiind prezentă în studiourile Digi Sport și Eurosport. Sperăm că jucătoarea noastră va reveni cât mai curând la forma care a consacrat-o pe plan mondial! Mult succes, Alexandra!

 

George Titus Albulescu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *