Psiholog Teodor Răileanu spune, într-un interviu acordat AGERPRES, că bullying-ul, sub orice formă a sa, loveşte în stima şi în imaginea de sine, în „acea imagine pe care noi, oamenii, o proiectăm în faţa celorlalţi pentru a fi apreciaţi, pentru a fi acceptaţi, pentru a fi alături de ceilalţi”. „Imaginea de sine şi stima de sine, fiind adânc înrădăcinate afectiv în personalitatea noastră, orice agresiune asupra imaginii de sine o resimţim extrem de puternic. Ne loveşte foarte adânc. De aceea nu trebuie minimizat efectul cyberbullying-ului, mai ales că adolescenţii sunt foarte activi pe reţelele sociale”, precizează psihologul, care arată că cyberbullying-ul este devastator pentru un adolescent care tocmai şi-a descoperit identitatea şi vrea să o arate lumii.
AGERPRES: Cum facem diferenţa între o glumă şi agresiunea cibernetică?
Teodor Răileanu: În primul rând, gluma nu mai e amuzantă. Dar agresiunea cibernetică sau cyberbullying-ul poate să înceapă ca o glumă. Din punctul meu de vedere, atunci când nu produce amuzament pentru persoana vizată şi îi răneşte imaginea de sine şi în cele din urmă te face să te simţi ofensat este o glumă proastă. Dar ca să se transforme cu adevărat un bullying cibernetic mai trebuie să aibă o caracteristică, şi anume să fie repetată.
AGERPRES: Cu cine ar trebui să vorbesc dacă sunt agresat în mediul online?
Teodor Răileanu: Spre deosebire de bullying, adică situaţia în care te confrunţi fizic cu agresorul şi este mai greu de oprit, în cyberbullying e destul de simplu. Dai block, închizi, ieşi de pe reţea, îl blochezi pe agresor. Deci, da, sunt mecanisme de protecţie. Poate nu sunt extrem de eficiente, dar există mecanismul de protecţie pe cyberbullying.
AGERPRES: Cu cine ar trebui să vorbească un adolescent sau orice altă persoană dacă este agresată online? Ce trebuie să facem în cazul în care ne confruntăm cu cyberbullying?
Teodor Răileanu: Ştim cu toţii că pentru un adolescent este mult mai complicată situaţia, pentru că sunt grupuri de prieteni, pe reţelele sociale, şi dacă nu se reuşeşte rezolvarea acestei agresiuni virtuale între persoanele respective prin discuţii, prin blocare, prin raportări, se pot raporta aceste tipuri de hărţuiri inclusiv celor care administrează reţelele sociale. În ceea ce priveşte aspectele psihologice, ei trebuie să se adreseze în primul rând părinţilor. Pentru că părinţii trebuie să fie cei în care să ai maximul de încredere. În acelaşi timp, trebuie să expui situaţia şi profesorilor, dacă cyberbullying-ul are loc în cadrul şcolar, în cadrul grupurilor care ţin de clasă, de colegi. Nu în cele din urmă, trebuie să ne adresăm autorităţilor, dacă bullying-ul capătă dimensiuni paroxistice şi se ajunge la hărţuire agresivă. Recapitulând, persoanele la care pot apela adolescenţii sunt părinţii, profesorii, autorităţile.
AGERPRES: Care sunt efectele cyberbullying-ului? Ne afectează? Dacă da, de ce şi cum?
Teodor Răileanu: În ultimii ani, mai ales odată cu creşterea influenţei atât de puternică a reţelelor de socializare, reţelelor virtuale, cyberbullying-ul a căpătat o destul de mare importanţă în câmpul conştiinţei, mai ales în rândul adolescenţilor. De ce loveşte bullying-ul atât de tare? Pentru că practic loveşte în stima de sine, în imaginea de sine, acea imagine pe care noi, oamenii, o proiectăm în faţa celorlalţi pentru a fi apreciaţi, pentru a fi acceptaţi, pentru a fi alături de ceilalţi. De asta avem nevoie de imaginea de sine, de stima de sine. Dar bullying-ul, în general, dar mai ales cyberbullying-ul loveşte în imaginea despre noi pe care noi o proiectăm faţă de ceilalţi. Imaginea de sine şi stima de sine fiind adânc înrădăcinate afectiv în personalitatea noastră, orice agresiune asupra imaginii de sine o resimţim extrem de puternic. Ne loveşte foarte adânc. De aceea nu trebuie minimizat efectul cyberbullying-ului, mai ales că adolescenţii sunt foarte activi pe reţelele sociale.
Chiar unii cercetători spun că reţelele sociale practic au ajuns să fie mai importante şi deasupra socializării fizice mai ales între adolescenţi. Imaginea pe care un adolescent, un tânăr o proiectează pe reţeaua socială este practic toată imaginea lui publică, toată imaginea de sine. De aceea cyberbullying-ul loveşte foarte puternic în imaginea de sine. Ştim cu toţii acele cazuri, foarte mediatizate, de adolescenţi care s-au automutilat pentru a putea semăna cu filtrele de pe Instagram, de exemplu, cu fotografiile respective care au ochii foarte exagerat de măriţi, gurile foarte subţiri. Deci, imaginea de sine proiectată pe reţelele de socializare este extrem de puternic înrădăcinată în universul afectiv al tinerilor.
AGERPRES: Preponderent cei afectaţi de cyberbullying sunt copiii şi adolescenţii. Cum se ajunge în astfel de situaţii? Care e mecanismul care duce la situaţia de afectare a imaginii de sine?
Teodor Răileanu: Vârsta adolescenţei coincide şi cu trecerea de la stadiul de dezvoltare cognitivă, a gândirii, de la stadiul operaţiilor concrete, la cele formale, la stadiul operaţiilor abstracte. Adică, în primul rând, adolescenţii încep de pe la 13 -14 ani să-şi pună întrebări filosofice despre viaţă, despre lume, despre locul lor în lume. În acelaşi timp, se produce şi dezvoltarea fizică şi hormonală, cu descoperirea sexualităţii. La toate acestea se adaugă un aspect extrem de important: nevoia de manifestare a identităţii. Adică, adolescenţii vor să arate lumii că ei există ca persoane, sunt importante, contează, nu mai sunt copii şi-şi fac intrarea în lumea adultă.
De asta este atât de importantă imaginea, pentru că ei îşi afirmă identitatea. Ştim că adolescenţii îşi vopsesc părul roz, mov, îşi pun lanţuri, tricouri cu tot felul de nebunii. Sunt foarte ataşaţi de modă. De ce? Tocmai pentru că au această nevoie de a-şi manifesta identitatea, de a arăta că sunt nişte indivizi, nişte personalităţi. Or odată cu apariţia reţelelor sociale această manifestare a identităţii se manifestă online. De asta este atât de important un like, atât de important un share şi de aceea e atât de devastator cyberbullying-ul pentru un adolescent care tocmai şi-a descoperit identitatea şi vrea să o arate lumii.
AGERPRES: Această descoperire şi această expunere a identităţii arată şi o ruptură a legăturii copil-părinte, adolescent-părinte?
Teodor Răileanu: Da, obligatoriu. Metaforic vorbind, e zborul puiului din cuib. În momentul în care îţi manifeşti identitatea, când nu mai eşti un copil, eşti un om adult şi vrei să fii respectat şi să ai locul tău în familie şi în lume, asta presupune ruperea de sub tutela autorităţii de orice fel. Adolescenţii sunt rebeli prin definiţie pentru că de fapt are loc o reaşezare a ierarhiei autorităţilor. De altfel, de cele mai multe ori la adolescenţi grupul are autoritate mai mare. Fie că vorbim de grupul de colegi, de prieteni, ei au autoritate mai mare decât părinţii. Asta pentru că adolescenţii, manifestându-şi identitatea, au nevoie de validare. Prin urmare, autoritatea părintească nu poate să îi mai valideze ca adulţi, pentru că i-au validat ca fiind drept copii. Şi atunci ei au nevoie să-şi caute validarea de identitate în altă parte. Adolescenţa este practic trecerea în maturitate a copilului, ea fiind o perioadă de tranziţie şi cu implicaţii şi hormonale, şi sociale, şi psihologice. Presupune o rupere de adulţi şi de părinţi şi intrarea ca adult independent în lume. Cum e şi normal, este o ruptură faţă de autoritatea părintească. În cazul în care mă confrunt cu cyberbullying-ul, am spus că trebuie să raportez, să anunţ familia sau autorităţile.
AGERPRES: În cazul în care sunt un adolescent şi mă confrunt cu cyberbullying-ul, dar îmi este teamă să vorbesc cu părinţii mei despre asta, cum să fac să mă apropii de ei?
Teodor Răileanu: Aici ţine foarte mult de relaţia de încredere care s-a dezvoltat în timp între copil – adolescent – şi părinte. Dar, dacă ar fi să sfătuim pe rând, pe copii şi după aia pe tineri şi părinţi, sfatul pentru copii este să fie curajoşi şi să raporteze părinţilor acel cyberbullying. Pentru tineri este nevoie de curaj să recunoască faptul că imaginea de sine, imaginea ta publică în faţa celorlalţi, este lovită de agresori virtuali. Extrem de mult curaj îţi trebuie să recunoşti asta, mai ales pentru tineri, pentru adolescenţi. Îndemnul meu e că ei trebuie să-şi găsească curajul şi să le spună părinţilor, pentru că părinţii sunt cei mai de încredere oameni pe care îi pot avea aproape. Nici prietenii, nici profesorii. Cei mai apropiaţi sunt părinţii, într-o formă sau alta. Deci să-şi găsească curaj şi să le spună părinţilor.
De partea cealaltă, pentru părinţi sfatul este de înţelegere. Cel mai greu pentru părinţi este să înţeleagă că ai lor copilaşi, care mai ieri erau mici, drăguţi, simpatici, făceau tot ce li se spunea, acum sunt aproape adulţi cu nevoi, cu dorinţe şi cu o personalitate puternică. Şi trebuie să îl respecte ca pe un adult. De aceea, respectând nevoile adolescentului, îi câştigăm încrederea. Iar în cazul în care adolescentul nostru îşi face curaj, vine şi ne spune că este victima unui cyberbullying sau chiar a unui bullying real, primul cuvânt care trebuie să le treacă prin cap părinţilor trebuie să fie de înţelegere, de empatie şi de deschidere pentru copil. Trebuie încurajat copilul să vorbească, trebuie întrebat cum doreşte să-l ajutăm şi trebuie să îl asigurăm că, indiferent de ce decizie ia el ca adolescent, noi, ca părinţi, îl susţinem şi îi suntem alături. Mai puţin cu morala. Pur şi simplu trebuie doar să ne afirmăm sprijinul necondiţionat pentru adolescentul care, iată, suferă.
AGERPRES: Pe de altă parte, nu putem vorbi de victimele cyberbullying-ului fără să vorbim de agresor. Ce determină anumite persoane să manipuleze sau să umilească pe reţelele de socializare alte persoane?
Teodor Răileanu: Dacă este vorba de bullying şi cyberbullying între adolescenţi, adică ar fi cam de aceeaşi vârstă, vorbim practic de două victime. De fapt, în tot fenomenul de bullying noile tendinţe nu sunt să discutăm despre agresor şi victimă, ci despre două victime. Agresiunea, mai ales la adolescenţi, nu este altceva decât o expresie eronată a nevoii de afirmare. Adică comportamentul agresiv apare atunci când agresorul nu ştie să-şi exprime într-un mod decent nevoile, dorinţele, frustrările. Pentru că nu ştie să se exprime, atunci alege agresiunea, alege violenţa, inclusiv bullying-ul. La fel se manifestă şi în cyberbullying. Putem considera că cei care fac bullying online, agresorii online, dacă sunt de aceeaşi vârstă cu adolescenţii, o fac fie pentru a atrage atenţia asupra lor, pentru că se simt inferiori din punctul ăsta de vedere, fie se simt ameninţaţi de victimă. E mai frumos, e mai distins, are mai mulţi followeri. Poate face asta şi doar pentru că are frustrări şi trăiri pe care nu şi le poate valida altfel şi are nevoie să fie validat.
De asta cercetările în general în psihologie merg în zona de două victime care se află la poli opuşi. Dar dacă în schimb vorbim de acea categorie care apare în bullying, aşa-numiţii prădători sexuali pe net, adică acele persoane adulte care încearcă să „agaţe” online, nici nu ştiu cum să găsesc un termen mai decent, atunci e vorba despre cu totul şi cu totul altă poveste care intră mai mult în zona intervenţiei autorităţilor statului. (agerpres.ro)