◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.02.2024

Eminescu și Slavici

Mărturisește Ioan Slavici în „Amintiri”, cu referire la prietenia literară cu Mihai Eminescu: „Oricât de multe și de mari ar fi deosebirile dintre noi, erau câteva lucruri care ne legau pentru toată viața”.

Așa stând lucrurile Lumilor celor doi, paralele, Slavici îl va cunoaște pe Eminescu la Viena (1869, iarna) printr-un prieten comun, un student medicinist, Ioan Hosanu, la un prânz comun (din acest moment Eminescu va întrezări portretul viitorului prozator ardelean de o de nepătruns aciditate în exprimare).

Dar, mai târziu și Slavici va vedea în Eminescu (scriindu-i lui Iacob Negruzzi,1874) ca fiindu-i un „maestru”, referindu-se, probabil, la gândirea acestuia, la limba ca un murmur și la chipul poetului romantic cu ochi visători și mărunți ”.

De aici și până la consacrarea acestei viitoare prietenii literare, pașii lor s-au intersectat atât pe mreje de litere cât și pe cărări de Viață.  Și nu este totul. Cizelarea limbii, exprimările duioase în limba ca un fagure, îi vor servi ardeleanului Slavici la modelul viitoarelor sale proze, îndreptate de mai tânărul student vienez bucovinean. 

Slavici nu și-a dorit niciodată să  devină „Scriitor poporal”, dar a ținut mereu seama de insistențele prin care Eminescu îl îndemna să aștearnă pe hârtie Lumea. Prin care a trecut.

Fapt ce va fi recunoscut de Slavici (Pompiliu Marcea): „În urma stăruințelor lui am început să citesc românește, m-am deprins încetul cu încetul cu rostirea literară a vorbelor”, vorbe specifice graiului din comuna natală, Șiria, Arad.

Așa se face că Eminescu va transcrie cu mâna lui comedia „Fata de birău” a lui Slavici și îl va recomanda lui Iacob Negruzzi care coordona revista „Convorbiri literare” și astfel îi va fi publicată.  

Anii vienezi și Societatea „România Jună” au pecetluit prietenia dintre cei doi români, mari cărturari (constituită la 8 aprilie 1871, Slavici devenind președinte, iar Eminescu bibliotecar).

Prietenia dintre cei doi a avut un mare impact și la Sărbătoarea de la Putna (patru sute de ani de la zidirea mănăstirii, 1870); astfel că ei, prin „România Jună”, i-au conferit un Specific național aparte.

Redactor fiind la Timpul, Eminescu a publicat „Novele din popor” (1881) a lui Slavici ca o recunoaștere și încununare a scrisului acestuia, împestrițat cu vorbe și fapte culese din lumea satului ardelean.

Sunt aspecte legate de vorbe de duh, de ulițe de sat și de veșminte pe care țăranii le-au redat prin vocea lui Slavici, grație prieteniei cu Eminescu.

Chiar dacă cei doi scriitori s-au diferențiat prin nivelul de cultură și specificitatea scrierilor, momente de viață întunecate și umbrite de griji i-a unit într-o vreme în care literatura celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea cunoștea înflorire, pentru că „Nu trece omul luminat prin lume, fără ca să-și reverse lumina!” („Din bătrâni”, Ioan Slavici).

Florica R. Cândea / UZPR Arad 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *