◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.04.2024

Nicolae Manolescu desfiinţează romanul „Solenoid” al lui Mircea Cărtărescu

Solenoid e un roman inegal şi dezarticulat, cu pagini absolut de prisos, înecat într-un talmeş-balmeş de simboluri”, scrie Nicolae Manolescu în ultimul număr al revistei „România literară” despre ultima carte a lui Mircea Cărtărescu! Pentru mulţi, această „execuţie publică” a lui Cărtărescu poate fi o surpriză, mai ales pentru că vine din partea preşedintelui Uniunii Scriitorilor, cel care ani de zile l-a tot propus pe Cărtărescu la Premiul Nobel, chiar dacă astfel de propuneri nu se fac nicăieri în lume.

Pentru cei familiarizaţi cu lumea literară lucrurile nu stau chiar aşa, atitutinea lui Nicolae Manolescu avînd o oarecare „logică”. Se ştie că, încă de la debutul lui Mircea Cărtărescu, cel care a dorit să şi-l asume ca proprie descoperire a fost Nicolae Manolescu. Cărtărescu a fost studentul lui Manolescu, fiind propulsat în „Cenaclul de luni” ca o adevărată „perlă”, chiar dacă volumul de debut al poetului a avut o primire care ar fi trebuit să-l vindece definitiv de literatură, Cărtărescu fiind acuzat vehement de plagiat, mai ales în poemul „Căderea”, pe care Manolescu n-a încetat, totuşi, să-l laude pînă în ziua de azi!

Principalul motiv pentru care acum Nicolae Manolescu şi-a schimbat opiniile pare a fi articolul lui Norbert Mappes Niediek din cotidianul german „Frankfurter Rundschau”, în care, citînd chiar articolul nostru din cotidianul.ro, autorul îi pune definitiv lui Cărtărescu pecetea de „plagiator”:

Semnificativ este faptul că anul acesta este pentru prima oară cînd Mircea Cărtărescu nu mai este propunerea Uniunii Scriitorilor din România pentru Premiul Nobel! În acest fel, toată investiţia de ani de zile care s-a făcut de către ICR-ul lui Patapievici se năruieşte, dovedindu-se încă o dată că un lucru artificial creat nu poate să aibă viaţă lungă.

Ani la rîndul, singurul roman al lui Cărtărescu, „Orbitor”, a fost tradus în toate limbile pămîntului, a beneficiat de promovări, lansări şi cronici plătite în majoritatea ţărilor, toate notele de plată fiind achitate de ICR! Mircea Cărtărescu a beneficiat, de asemenea, de burse ciudate prin Germania pentru a-şi scrie cărţile, fiind însoţit şi de soţia lui, porno-poeta Ioana Nicolaie, căreia i s-au tradus mai multe volume de poezie ternă, perversă şi siropoasă doar pentru a i se crea ocazia să-şi însoţească soţul prin capitalele lumii. Practic, lui Cărtărescu i s-au făcut toate hatîrurile în speranţa că, odată şi odată, va lua Premiul Nobel!

Ca plagiator dovedit (din Laurence Sterne – „Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy Gentleman”Glasul al 8-lea din Cîntarea a 9-a a slujbei de înmormîntare şi o mulţime de texte „împrumutate” de poetul nostru de la alţi autori), şansele lui Cărtărescu de a mai fi propus la Nobel chiar şi pe lista pariorilor din sport, au scăzut considerabil, dacă ele au existat cu adevărat vreodată!

Cărtărescu – victimă colaterală a războiului dintre Manolescu şi Liiceanu?

Un alt motiv, poate cel dintîi, este disputa publică din ultima vreme dintre Nicolae Manolescu şi Gabriel Liiceanu, care a atins punctul culminant atunci cînd a venit vorba despre „timbrul literar”: Manolescu, ca peşedinte al USR, voia ca valoarea timbrului să crească pentru ca fondurile USR să ajute mai mult scriitorii, în timp ce Liiceanu, ca editor, voia ca timbrul să literar să dispară, fiind considerat o povară pentru edituri.

În acelaşi timp, Mircea Cărtărescu pozează de mai mult timp că a devenit „omul” lui Gabriel Liiceanu, căruia i-a şi cedat toate drepturile de autor. Chiar recent, după lansarea romanului „Solenoid”, editat de Humanitas, Cărtărescu a apărut la o televiziune alături de Gabriel Liiceanu, care, într-un autentic limbaj de lemn, l-a decretat ca fiind genial, folosind un argument care i-a căzut ca o mănuşă lui Nicolae Manolescu: „Cărtărescu mi-a adus manuscrisul de 800 de pagini scris de mînă, iar acesta nu avea nici măcar o ştersătură”!

O asemenea afirmaţie i-a uşurat lui Manolescu demonstraţia superficialităţii, a „talmeş-balmeş”-ului din romanul „Solenoid”. Criticul îl acuză pe Cărtărescu de „influenţe” mult prea vizibile din Lautréamont, Borges, Camil Petrescu, Blecher, Urmuz, Kafka sau Joyce. Acesta este un bun prilej să-i reamintească lui Cărtărescu de primul volum, „Faruri, vitrine, fotografii”, care conţine şi poemul „Căderea” unde întîlnim cele mai multe texte plagiate!

În fiecare pasaj al cronicii lui Nicolae Manolescu se simte că aştepta de mult timp momentul pentru a-l pălmui pe autorul „Solenoid”-ului pentru că s-a aruncat în braţele lui Gabriel Liiceanu, uitînd că fără „Cenaclul de luni” şi cronicile sale de după debut, astăzi ar fi fost exact ca personajul din roman: „un eşec care-l determină pe tînărul student să renunţe la orice veleitate literară şi să rămînă toată viaţa un banal profesor de literatură română la o şcoală din marginea Bucureştiului”!

Despre romanul „Solenoid”, Nicolae Manolescu scrie în două nuanţe: pe de o parte, laudă talentul scriitorului, dar, pe de altă parte, crede că şi-l risipeşte în chestiuni banale; aplaudă construcţia, dar o consideră un banal „şantier”. Iată o mostră: „O vreme, lectura m-a împins să cred că, de fiecare dată, bulgărele de zăpadă iniţial se va transforma în avalanşă. Iată o posibilă construcţie romanescă, mi-am spus. Dar autorul a prăsit repede ideea, dacă va fi avut-o, şi reluările, mereu din alt punct, dar mereu aceleaşi, n-au mai avut spor. Construcţia romanului a rămas astfel în stadiul de şantier”.

Concluzia lui Manolescu ar trebui să-l îngrijoreze pe Mircea Cărtărescu: „Solenoid se sfîrşeşte banal, chiar din punct de vedere al scenariului autorului… Solenoid este un roman amorf, fără o construcţie limpede, în orice caz, vizibilă cu ochiul liber, curgînd la întîmplare, pe măsură ce e scris, încrustînd în epica lui poveşti diverse şi minunate, biografii legendare, parabole strălucitoare, dar lăsîndu-ne finalmente sur notre soif. Păcat!”.

În mod cert, Cărtărescu nu va avea curajul să-i dea replica fostului său profesor şi mentor, chiar dacă l-ar avea alături pe Gabriel Liiceanu, însă va trebui să urmărim reacţia unor prieteni de-ai săi care deja au început să-i dea scatoalce lui Manolescu prin diverse reviste! Un gest destul de imprudent, mai ales dacă va lua în considerare ce scria Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”, unde şi-a luat o serioasă marjă de siguranţă, considerînd opera lui Cărtărescu „atinsă uneori de aripa geniului, minoră alteori”! Se poate, deci, şi aşa, dar şi altfel.

P.S. N-am terminat încă de citit această ultimă carte a lui Mircea Cărtărescu, dar urmăresc cu atenţie fiecare personaj pentru a vedea dacă vreunul mai are vise erotice cu Regina Angliei, aşa cum s-a întîmplat în romanul „Orbitor”!

Ion Spânu

cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *