◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

Carte / Poarta 3 – maşina cu nume de ţară Dacia

Din Dacia, despre Dacia

Subtitlul cărţii (Maşina cu nume de ţară, DACIA) explică în parte titlul rândurilor de faţă, cealaltă parte subliniază caracterul autobiografic al scrierii: autorul („cocoş de foc, datat 18 septembrie 1957, aşadar, fecioară” – după cum îşi începe autoprezentarea din Cronica 2008 a Clubului de Cultură din Curtea de Argeş, de acum un deceniu deci…) a trăit (ar fi prea puţin spus că doar a lucrat-scris) decenii bune în şi pentru Uzinele Dacia, ba chiar şi liceul l-a făcut la şcoala cu acelaşi nume, din Ştefăneşti-Piteşti.

Scrie din interior, cu dragoste şi luciditate, critic-acid uneori, cu umor şi înţelegere totdeauna, cu eleganţă, precizie şi acribie. Lucruri văzute, personaje întâlnite atunci, la timpul povestirii, unele revăzute ulterior, mai aproape de timpul scrierii, informaţii fişate probabil sau aflate de curând, prin documentare. Aş putea ilustra toate aceste aprecieri, las cititorului plăcerea de a face acest lucru, cu convingerea că va parcurge cartea „dintr-o răsuflare”. Nu e o exagerare-figură de stil. Chiar dacă specializat (tot la Piteşti, la facultatea de profil a Universităţii locale) în automobile, deci tehnică, ba chiar a lucrat o vreme la CTC, Nicolae Badiu este – parafrazez o „sentinţă” clasică celebră – scriitor, scriitor în toată puterea cuvântului. Cu experienţă, ba chiar performanţe, în gazetărie şi, mai ales, în activitatea de presă la nivel de PR, cum se spune acum, de relaţii publice de mare întreprindere, în contextul „vieţii de piaţă”, al capitalismului concurenţial (să pun ghilimele şi aici?…), unde imaginea contează enorm – iar Dacia a beneficiat din plin de pe urma priceperii-flerului-tenacităţii cocoşului de foc în discuţie! (Iarăşi, ilustraţii din plin pot fi găsite în paginile ce urmează.)

Cartea începe de la… Dacia istorică şi cucerirea ei de către romani şi ajunge până la „cucerirea” Daciei pe patru roţi, de către Renault, în 1999. Trecând prin „preistoria” construcţiei de maşini în România (vagoane, locomotive, avioane, primul automobil Malaxa), aducerea la Colibaşi a fabricii IAR Braşov (Ion Antonescu, 1940), „era rusească” de după Al Doilea Război Mondial, începuturile, cu vremea când „meseria se fura”, intrarea în scenă a lui Ceauşescu, cu deciziile lui, multe bune, multe rele (de la numirile de directori la forma unor caroserii…) – suntem deja în miezul istoriei fabricării de autoturisme în România: Dacia, ARO, Oltcit, Daewoo şi încă altele. Daciile mai vechi, modelele mai noi, succese, improvizaţii, partidul şi Securitatea, exportul, furtul de piese, relaţia cu partenerul francez, boom-ul Logan…

Şi multe, foarte multe personalităţi-personaje (amintesc doar patru, dintre „cei mari”: Simion Săpunaru, Constantin Stroe, Constantin Nicolescu, Gheorghe Badea), cei mai mulţi din elita uzinei de la Colibaşi-Mioveni, directori, ingineri-şefi, ingineri pur şi simplu, secretare, sindicalişti, dar şi oameni de la planşetă şi, în fundal, lucrătorii de rând, 28.000 la un moment dat, cei care intrau şi ieşeau zilnic pe Poarta 3, „din dreptul Pavilionului Administrativ Central”, (spune undeva autorul) „ca o poartă prin care România a intrat în economia de piaţă la modul real”.

Continui citatul – „o carte-reportaj, de la chinul facerii la cel al refacerii DACIA” – oarecum pentru a-l contrazice, prin completare: reportaj, dar şi memorii, file de istorie, consideraţii eseistice, dezvăluiri, pagini de literatură (personaje puternice şi pitoreşti, portretizate pregnant, din câteva linii expresive, picanterii – mai mult sugerate, întâmplări savuroase – amintesc doar episodul „chiftele”, dar se pot adăuga multe altele), plus un remarcabil „decupaj cinematografic” (secţiuni scurte, cu mai multe „fire ale acţiunii” întrepătrunse, cu reveniri şi, mai ales, amânări-cârlig: „despre asta, vorbim mai târziu/într-un capitol separat”, cu tensiune şi suspans adesea – a se urmări relaţia cu liderul sindical Costescu). Şi mai este şi Revoluţia din Decembrie 1989, „etapa locală”, pe uzină, cu semnificative detalii. Pe ultimele pagini, consideraţii mai generale, „teoretice”, despre socialism-centralizare şi capitalism-piaţă liberă, despre „cât de nefastă a fost economia socialistă”, dar şi despre „prăduirea” economiei din ultimele decenii.

Peste toate şi în primul rând, cartea este un omagiu adus Uzinei Dacia şi oamenilor ei, o declaraţie de dragoste, nostalgic-lucidă, o invitaţie (explicită, la finalul Cuvântului înainte) la a răsfoi împreună cu autorul albumul său de fotografii.

Iar acum, în anul Centenarului Marii Uniri, demersul d-lui. Nicolae Badiu parcă are şi o semnificaţie mai profundă, trimiţând la vorba veche: nasc şi pe aici oameni, adăugându-i: s -au adunat şi pe aici multe fapte de ispravă, oameni şi fapte care trebuie să ne fie pildă şi îndemn!…

Acad. Gheorghe Păun

DESPRE  AUTOR

Nicolae Badiu este certificat postuniversitar al SNSPA București, prin Institutul Român de Management, în “Managementul Relațiilor Publice și al Imaginii de Firmă” (1999)
Este atestat membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR)
Volume publicate: Ziceri gazetaresti, Euro Press, 2003, publicistică, prefață de prof. univ. dr. Petre Popa, decanul Facultății de Istorie, Filosofie, Jurnalism, Universitatea din Pitețti; Convorbiri la vama vremii, Euro Press, 2004, publicistică, prefață de prof. univ. dr. Nicolae Barbu, decanul Facultății de Știinte Economice, Juridice si Administrative, Universitatea din Pitesti; O Românie în şah etern, Euro Press, 2007, publicistică, prefață de Mircea Diaconu. România care contează, Euro Press, 2012, tablete și reflecții, prefațată de scriitorul Augustin Doman, redactor șef al revistei literare Argeș și de criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu. Cartea a fost lansată cu mare succes inclusiv la Washington și Chicago (Vezi arhiva RTN TV Chicago!) Concepe, realizează și editează albume, broșuri, monografii.
Activitate redacțională: Săptamânalul Concret, redactor; săptămânalul Imposibil, secretar general de redactie; Info Dacia, ziar uzinal, S.C. Automobile Dacia S.A., redactor sef, fondator; Info Autoturism, idem; bisaptamânalul Evenimentul muscelean, director, fondator; saptamânalul Jurnal puls (Pulsul Argesului),
director, fondator; cotidianul Ziarul de azi, director; Radio Televiziunea Alpha Pitesti, director, producator, realizator; Alpha Motor-emisiune TV, producator, realizator, fondator; A publicat în Argesul, Adevarul, România libera, Dreptatea, Miovenii, Informația Piteștiului, Curierul zilei, Societatea Argeșeană, Tribuna Chicago, etc. Realizator TV TELE 7 Muscel; Realizator TV Absolut TV, Muscel TV, fondator al formatului TV- LA VAMA VREMII-Canal privat YOUTUBE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *