◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Ziarele lui Rupert Murdoch și „lumea interlopă criminală” – legături pe termen lung

Imperiul media al lui Rupert Murdoch ar putea avea legături cu suspecții în cazul uciderii detectivului privat Daniel Morgan, scrie „The Guardian”.

Morgan a fost ucis în 1987, în sudul Londrei, fără ca nimeni să fie adus în fața justiției până acum. Comitetul desemnat de guvern a examinat afirmațiile potrivit cărora cel puțin doi dintre cei arestați în legătură cu uciderea au lucrat pentru defunctul tabloid „News of the World”, deținut la acea vreme de Murdoch. Magnatul a închis tabloidul în 2011, din cauza scandalului cu privire la etica și practicile sale.

Pe de altă parte, uciderea lui Morgan este îmbâcsită de acuzații de corupție a poliției și a presei.

Peste 20 de ofițeri sau foști polițiști, uniide rang înalt, sunt și azi vizați în legătură cu cazul care continuă să bântuie cea mai mare forță de poliție din Marea Britanie. Iar una dintre principalele linii de investgație este tocmai activitatea imperiului media al lui Murdoch legată de acest caz. Ancheta a dat la iveală, de pildă, faptul că „News of the World” l-a angajat pe unul dintre cei care sunt suspectați de a fi comis crima, plătindu-i 150.000 de lire sterline într-un singur an, după ce devenise suspect.

Potrivit „The Guardian”, ancheta va examina „incidența conexiunilor dintre anchetatorii privați, ofițerii de poliție și jurnaliștii de la News of the World, alte părți ale mass-media și presupusa corupție din legăturile dintre ei”.

„News UK”, care reprezintă interesele ziarelor lui Murdoch, a negat orice încercare de a influența autoritățile și rezultatele raportului care îndreaptă reflectorul pe imensa putere a presei și pe granița fină dintre menirea editorială și corupția de joasă speță. Dar Raju Bhatt, avocat al lui Alastair Morgan, fratele detectivului ucis, susține că în realitate „News International nu a cooperat în cadrul anchetei, iar asta spune foarte mult”.

Pe de altă parte, fostul prim-ministru britanic Gordon Brown acuza la un moment dat imperiul media al lui Murdoch că are legături cu „lumea interlopă criminală”, ca parte a tehnicilor sale de a obține informații sensibile.

(R.I.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *