Cinematografia românească a adus pe marele său ecran o serie de personaje ale istoriei și culturii naționale, pe lângă cele ale contemporaneității sau ale imaginației scenariștilor și scriitorilor, după ale căror opere s-au conceput scenarii de film. Între marile personalități se numără Decebal, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Regina Maria. Dintre artiști, i-am văzut pe ecrane pe Ștefan Luchian, în filmul cu același nume, rolul titular fiind interpretat de Ion Caramitru; apoi, l-am avut pe Ion Creangă, dar copil, la final apărând matur, în filmul adaptat după „Amintiri din copilărie”. Au mai apărut în filme istorice și regele Carol I, ofițeri ai Războiului de Independență, ai altor lupte ale Armatei române de-a lungul istoriei. Este, apoi, povestea ecranizată a singurei fete-ofițer, căzută pe frontul Primului război mondial, Ecaterina Teodoriu, într-o ecranizare cu foarte tânăra actriță în rol principal Stela Furcovici, 1978, regia Dinu Cocea… Exemplele ar mai putea continua, dar ne oprim aici, să aducem în prim-plan ideea unei ecranizări după viața și opera lui Mihai Eminescu, cel mai reprezentativ personaj al istoriei culturale românești. Estre adevărat, personajul său a apărut, totuși, în 1983, în filmul „Ciprian Porumbescu”, un film despre viața compozitorului, într-o secvență scurtă, în care este interpretat de Alexandru Repan, regia Gheorghe Vitanidis, iar mai apoi, în filmul „Un bulgăre de humă”, 1990, regia Nicolae Mărgineanu, de fapt povestea prieteniei dintre Mihai Eminescu, interpretat de Adrian Pintea și Ion Creangă, interpretat de Dorel Vișan. Filmul nu pune accentul pe personajul Eminescu, nu el este pivotul scenariului și al filmului, din contra, am zice că este Ion Creangă, mai mult.
Așadar, un film despre Mihai Eminescu este încă așteptat, un film în care să-l avem pe el ca personaj principal, un film care să ne „povestească” despre el, despre lumea acelei perioade de mijloc de secol XIX, cu Slavici, Caragiale, Maiorescu, Veronica Micle, cu redacția Timpul, cu cămăruța lui sărăcăcioasă în care locuia la București, la fel, cu el, poate, adolescent fugit de acasă și pripășit ca sufleor și copist în trupa de teatru „Fanny-Tardini”, ca și revizor școlar, ca îndrogostit, ca atacat de serviciile secrete, apoi de boală, cu spitalul Suțu din București, cu imaginea tristă a cortegiului mortuar în drum spre Bellu… Sunt multe de povestit, dar, nu este obligatoriu să le spui pe toate în film, cu excepția cazului în care s-ar face un serial, așa cum se face despre tot felul de mafioți, criminali și vampe, bețivi continui și neveste geloase și gălăgioase, cu țărani orășenizați și cu orășeni-„țărani” etc. prin studiourile românești – este adevărat, subiecte dintr-astea aduc încasări – dar cinematografia națională este datoare către corifeii culturii naționale să facă acest lucru, cu bani de la buget, în principal, din surse private, fiind să spunem, opțional. Nu că nu ar fi personaje grotești și semi-civilizate prin spațiul mioritic, sursă de inepuizabile episoade de gust îndoielnic, aducătoare de profit, dar există și genii, și artiști, și inventatori despre care nu se vorbește în poveștile marelui ecran! Pentru că, în definitiv, vorbind despre profit, marile personalități sunt cele care au aus și aduc… „profit’ culturii și imaginii naționale.
De curând, Toma Enache a pornit filmările la o ecranizare după viața și opera lui George Enescu, filmul urmînd să se întâlnească cu publicul în a doua jumătate a acestui an. Scenariul este unul realizat de Elena Enache și de regizor și prezintă legendara poveste de dragoste dintre George Enescu și Prințesa Maruca Cantacuzino, precum și felul în care aceasta i-a inspirat creația marelui muzician român. Rolurile principale sunt intepretate de Mircea Dragoman (Teatrul Evreiesc de Stat din București), în rolul lui George Enescu, și Theodora Sandu (Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești), în rolul Mariei – Maruca, alintată – Cantacuzino.
Chestia cu încasările slabe la un film despre artiști geniali ar trebui să fie clasată drept prejudecată, iar finanțările unor astfel de producții, ne demonstrează Toma Enache, pot fi acoperite cu mai multă implicare, persuasiune și căutarea lor acolo unde trebuie!
Așadar, așteptăm un film dedicat despre Eminescu, altul despre Brâncuși, un altul despre Odobleja, de ce nu, care are la rândul său, o poveste de viață extraordinară, de asemenea! Iar dacă ar fi să vorbim despre personalități mai apropiate, îi avem pe Lia Manoliu, Ivan Pațaichin, Nicolae Dobrin, pe Nadia Comăneci etc.
Dan Șalapa
(Revista UZP, nr. 29/2023)