Prezenţă continuă…
Odată cu trecerea timpului, care macină cu meticulozitate în contradictoriu amintirile, făcându-te să te apropii şi să resimţi tot mai mult esenţa a ceea ce ţi-a fost dat să cunoşti, simţirea îţi stăruie la perceperea aurei de lumină, care vrea să însemne prezenţă continuă.
Sunt douăzeci și cinci ani de când, într-un sfârşit chinuitor de iarnă, în aşteptarea salvatoare a primăverii, care încetinea să vină, a plecat dintre noi cel care a fost Nicolae Costin.
I-am cunoscut sufletul dezgolit, i-am cunoscut atât regretele, cât şi speranţele într-un nou miracol, care i-ar fi permis să revină pentru a o lua de la început, pentru a continua, în fond, realizarea ideii de afirmare a ceea ce suntem în esenţă, dar altfel, înlocuind tot mai mult declaraţiile cu fapte, orientând eforturile spre efecte, realizări. Linia sa principală de conduită se axa pe demnitate, mărinimie şi generozitate, pe necesitatea de a împărtăşi gândurile născute în meditaţii şi resemnări profunde. Adevărate clipe de revelaţie erau pentru el întâlnirile cu intelectualii de elită ai neamului: Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Dumitru Matcovschi, cu cei care, în virtutea destinului, deveniseră purtătorii vibraţiilor noastre sufleteşti, ale tuturora: Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Nicolae Sulac, Olga Ciolacu, Petre Teodorovici, Eugen Doga, Nicolae Botgros…
Confruntările de idei cu cei pe care-i considera prieteni şi colegi – Alexandru Moşanu, Ion Hadârcă, Gheorghe şi Mihai Ghimpu, Vasile Nedelciuc, Ion Borşevici, Valeriu Matei, Ion Buga – îl inspirau şi îl înaripau
de fiecare dată. În astfel de clipe, devenea asemenea unui copil, fericit că a revenit ecoul, că de fapt s-a regăsit pe sine. Corul Robilor din opera Nabucco de Giuseppe Verdi devenise preferinţa sa muzicală de ultimă oră. Efectul înălţător şi mistuitor al muzicii capabile să facă revoluţii în inimi şi minţi îl domina mereu. Poate de aceea, printre cele mai urâte vicii pe care le detesta cu toată fermitatea erau minciuna şi laşitatea.
El a ştiut întotdeauna şi în orice condiţii să-şi apere până la sacrificiu ceea ce i-a fost scump şi drag. A ştiut ca nimeni altul să înalţe femeia.
Alături de el, mi-am conturat personalitatea matură, fapt ce m-a făcut să înţeleg că important este nu numărul, ci calitatea celor care te preţuiesc.
Or, nimeni nu vede deasupra sa. Fiecare vede la celălalt numai atât cât este el însuşi, căci fiecare poate cuprinde şi înţelege numai în măsura inteligenţei sale.
Trec anii şi luminoasa amintire a părinţilor mei, care mi-au cultivat o nemărginită dragoste şi bunăvoinţă faţă de oameni, amintirea lui Nicolae Costin, care mi-a lăsat cea mai valoroasă moştenire – lumina sufletului său mă vor face să semnez întotdeauna cu profundă pietate şi responsabilitate,
Iuliana Gorea Costin