◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro22.02.2024

Africa – noul teatru
al competiției China-SUA

După secole de marginalizare în perioada colonială și ulterior în epoca postcolonială, elitele africane au realizat că pot face saltul pe scena principală a teatrului politic mondial lăsând altora spațiul destinat figuranților. În viziunea lor, „Continentul Negru” trebuie să înceteze a mai fi periferia îndepărtată a fostelor metropole – Franța, Marea Britanie, Portugalia – sau prada noilor conchistadori: China, Rusia, Turcia. Mult în urmă vin Statele Unite și Uniunea Europeană.

 

Vise africane și eufemisme… europene

În Africa, după decolonizarea completă a continentului – să-mi fie iertat eufemismul – sunt 54 de state independente. Cu câteva excepții – Etiopia, Ghana – acestea nu au rădăcini etnice proprii, tradiție statală și nu au cunoscut perioade de minimă autonomie în decursul istoriei. Sunt, în esență, rezultatul unor calcule geopolitice ale fostelor metropole sau constituite ca urmare a necesităților administrative rezolvate arbitrar de Londra sau Paris. Din anii ‘60 – când majoritatea și-a câștigat ,,independența’’ – până acum au avut loc aproape 500 încercări de lovituri de stat, dintre care jumătate reușite. Numai în ultimii 3 ani, în 7 țări – Ciad, Guineea, Mali, Burkina Faso (de două ori), Niger și Gabon –  au fost schimbate regimurile prin lovitură de stat. Toate în fostul imperiu colonial francez. Unele au fost pilotate de Paris iar altele contra Parisului. Oricum, Africa franceză – ultima fortăreață neocolonialistă – devine treptat și constant o amintire. Bagajul colonial și mai ales postcolonial al Parisului atârnă greu, iar francezii nu au găsit mereu cea mai bună cale pentru a menține o supremație care pare să fi durat prea mult. Pârghii însă mai sunt, dar nu prea multe. După puciul din Niger, de exemplu,  sondajele arată că 79% din polpulație susține grupul de militari care a preluat puterea. Situația este similară și în Gabon, după 56 de ani de regim discreționar al familiei Bongo.

 

Noile atu-uri ale Africii

În perioada Războiului Rece, Africa era o piesă importantă pe eșichierul competiției geopolitice între Statele Unite și URSS. Încheierea competiției a adus două decenii de uitare pentru Continentul Negru. A revenit însă în centrul atenției marilor puteri în ultimii ani din cel puțin trei motive: creșterea exponențială a populației cu consecințe pe mai multe planuri – emigrație necontrolată, rezervă de mână de lucru – resursele naturale și rolul crescând în aproape toate structurile internaționale care ar putea fi influențat de către cei interesați. Cum s-a mai văzut. Capacitatea de persuasiune politico-diplomatică la nivel mondial este ea însăși o resursă care, în unele condiții, le-ar putea depăși pe primele două.

În ultimul sfert de secol, am asistat la o reducere semnificativă a angajamentului american în Africa. Administrațiile Obama și Trump, mai ales Trump, au continuat cu succes ceea ce începuse Bush jr. S-a creat un spațiu pentru noii competitori, însă China, cum vom vedea în cele ce urmează, și-a adjudecat partea leului. Un alt pas înapoi al Americii ar fi un dezastru pentru politica africană a Washingtonului, care nu se reduce doar la asigurarea unui flux constant de materii prime tehnologice către societățile americane, acum dar mai ales în viitor. Joe Biden a înțeles această stare de lucruri și i-a trasat vicelui său sarcini clare în context. Dar doamna Harris nu se mișcă prea repede. De fapt, nici n-ar putea, pentru că decalajul a devenit prea mare. Noile generații de africani își fac intrarea în politică și privesc cu admirație spre Beijing.

 

Tinerii africani gândesc altfel

Africa începe un nou ciclu istoric, dar dacă refuză să intre pe acest drum, se găsesc destui să o ademenească sau să o forțeze. Concepția tipic franceză că ,,africanii sunt niște copii mari’’ care au nevoie de stăpâni europeni este deja depășită de ani buni. Cel puțin o generație s-a format în epoca internetului și a rețelelor sociale, însă conceptele europene de bază – democrația, rolul administrației, dreptul la istorie, chiar combaterea terorismului – sunt cu totul altfel înțelese decât pe continentul nostru. Chinezii și-au dat seama foarte repede, încă de acum 25-30 de ani, cînd au înțeles ce înseamnă Africa pentru viitorul Chinei în primul rând și apoi… al omenirii. Nu le-au mai făcut morală africanilor. I-au recolonizat subtil, profitând de ipocrizia fostelor metropole. Au înțeles, de asemenea, că motivația religioasă – ca și în fosta Yugoslavie sau, recent, în Orientul Mijlociu – contează mult mai puțin decât cred alții. În Africa subsahariană, de pildă, cei care recrutează tineri sub umbrela jihadistă le vorbesc despre protecția comunităților lor în fața milițiilor teroriste și… statului, promițându-le prestigiu și bani. Cam ce văd ei pe internet.

 

Cum se vede Africa din China

China Populară consideră Africa unul dintre obiectivele sale geopolitice. Investește de 30 de ani în infrastructura locală și obține prețuri bune pentru resursele naturale de care are nevoie: petrol, litiu, cobalt, nichel, cupru, produse agricole. De fapt, unele se găsesc și în China, dar acolo trebuie lăsate în pământ pentru mai târziu. Ca și petrolul din Siberia, care e aproape și poate fi exploatat în viitor, deși Putin vrea să-l vândă repede, pentru bani. Xi Jinping dorește doar o parte, acum.

Condiția acceptată tacit în fața liderilor africani mai puțin receptivi la ideea de democrație europeană: neamestecul în afacerile interne și acceptarea modului cum sunt (ne)rezolvate problemele legate de drepturile omului. ,,Maniera africană’’ de a face politică, diplomație și investiții a permis Chinei un avans considerabil pe linia Drumului mătăsii (Belt&Road initiative – Bri) pe toate dimensiunile sale. Ca să nu mai vorbim de subtila prezență a societăților private de protecție chineze care – fără să interfereze, deocamdată, cu grupul Wagner – asigură securitatea investițiilor. În paralel, sute de militari aficani – în ultimii ani au fost preferate statele mici de pa coasta Atlanticului: Guineea, Guineea Ecuatorială, Guineea Bissau, Sao Tome și Principe – participă la cursuri organizate de institute militare din China, adăugându-se cursanților din Africa Orientală sau Nigeria.

 

Proiectele Beijingului sunt pentru zeci de ani

Unul dintre planurile Beijingului prevede construirea unui coridor infrastructural între Djibouti și coasta de vest, prin Sahel. Includerea coastei de vest a Africii între proiectele Chinei este răspunsul „Marelui Dragon” la prezența Occidentului în Indo-Pacific. Va urma coasta de sud a Mediteranei din care, din motive obiective, Libia va fi exclusă. Fiind vorba de Sahel, precizez că China este pe locul doi, după Franța, în topul investițiilor din Niger, cu sume ce depășesc 2,6 miliarde dolari. Principalele domenii: rafinare, uraniu, minerit. Referitor la ultimul domeniu – China este ,,primul miner al lumii’’. Al doilea este Australia.

Datoria Nigeriei către Beijing este de 4 miliarde dolari determinată, în general, de mari proiecte infrastructurale. Portul Lekki, de exemplu, este gestionat de China Harbour Engineering și o societate din … Singapore. Fosta capitală a țării, Lagos, va deveni un hub al tehnologiei chineze în care Huawei va avea rolul central. Potrivit raportului cunoscutului institut SIPRI din Stockholm, în 2021 China a asigurat 38% din importul de arme al Nigeriei. În perioada 2018-2022, Beijingul a fost al treilea exportator de armament pe piața nigeriană, după Washington și Moscova. Pe lângă armament de infanterie, China exportă avioane multirol și drone, care necesită o bună pregătire a personalului, respectiv consilieri chinezi sau cursanți nigerieni în China. Camerunul, vecinul Nigeriei – bogat în petrol și aur – a încheiat un acord de formare a personalului său din armată la o universitate militară din Beijing.

 

Scurtă concluzie… statistică

Un sondaj publicat recent de Afrobarometer – rețea de cercetare panaficană independentă – pe Continentul Negru arată că 48% dintre cei chestionați au definit ca ,,pozitivă’’ influența politico-economică a Statelor Unite în țările lor. ,,Vârfurile’’ au fost în Liberia – stat înființat de sclavii negri eliberați din America în secolul XIX – Capul Verde, Burkina Faso. Doar 25% în Bostwana și 13 % în Tunisia. În același sondaj, China are trei puncte în plus – 51%. În urmă cu 15 ani, situația era inversă, 55% pentru Statele Unite și 45% pentru China. Optimiștii din spațiul euro-atlantic ar vedea în tabloul de mai sus un meci egal între China și America pe teren african. Cei din China îl percep altfel: Beijingul aleargă mai repede decât toți participanții. Parisul nu s-a calificat în grupe…

 

George Miloșan

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *