◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro22.02.2024

Un interviu cu Alexandru Tomescu despre muzică, inspirație și concertul de succes de la Lisabona

Mă bucur foarte mult că am avut deosebita ocazie de-a vă avea prezent la Lisabona, în cadrul unui concert, pe care l-aș defini ca spectaculos. Este o onoare, atât pentru Institutul Cultural Român, Lisabona, cât și pentru Ambasada României în Republica Portugheză. Ne-am bucurat foarte mult și vă mulțumim. Ascultând minunatul concert, pe care l-ați susținut pe 2 decembrie 2022 la Castelul São Jorge din capitala Portugaliei, m-ați inspirat să vă iau un scurt interviu, pornind de la câteva întrebări. În primul rând, cum v-ați simțit, aici, la Lisabona? Și, cum ați simțit publicul de la Castelul São Jorge, unde au fost atât români, cât și portughezi, pentru a sărbători Ziua Națională a României, pe care Dumneavoastră ați reprezentat-o printr-un concert?

– Mă bucur de fiecare dată când pot să cânt pentru România cu ocazia Zilei Naționale. E o misiune specială, de a reprezenta muzica, cultura din România, mai ales în fața unui public din străinătate. Nu sunt la prima vizită în Portugalia. Am fost la Lisabona și la alte festivaluri de muzică de cameră sau muzicale. Știu că există un apetit pentru muzică, o deschidere pentru cultura românească și de aceea am ales un program care să fie ca o mare reverență către marele repertoriu violonistic, cum ar fi mai multe Sonate semnate de Niccol Paganini și, în același timp, am atins și sfera portugheză, cu o lucrare experimentală a lui Vitor Rua pentru vioară solo și două melodii românești, una dintre acestea fiind celebra Baladă a lui Ciprian Porumbescu. Am cântat pentru prima dată în acest castel superb care domină orașul. E un sentiment special să poți face să vibreze aceste ziduri vechi de aproape o mie de ani. Toată atmosfera a fost încălzită de prezența publicului. Am înțeles că mulți oameni nu au mai putut veni la concert din cauza spațiului limitat. Mă bucur că există acest apetit, această deschidere pentru muzica clasică, pentru muzica românească și cred că oamenii s-au simțit foarte bine.

– Așa este! Știu ca ați fost în concert cu celebra vioară Stradivarius și aș dori să vă întreb, ce diferență există între o vioară Stradivarius și o altă vioară? Sau ce ar trebui să știm, noi, cei iubitori de muzică clasică?

– Multă lume este orbită de această etichetă și de prețurile foarte mari pentru o vioară Stradivarius, mai ales în ultimii ani. Datorită statutului lor special de obiecte de artă, practic, nu există o limită superioară a prețului și asta face ca accesul muzicienilor la ele să fie din ce în ce mai dificil, din păcate.

– Sunteți un norocos și vă felicit pe această cale!

– Sunt un norocos! Am câștigat un concurs organizat de statul român în ultimii ani, care îmi permite să cânt foarte mult cu acest instrument, cu care a cântat maestrul Ion Voicu mai bine de patru decenii. E o vioară din perioada de aur a lui Antonio Stradivarius, din 1702, mai precis. Un instrument de o frumusețe ieșită din comun. Diferența nu frapează la prima vedere, pentru că este construită din aceleași materiale ca orice altă vioară obișnuită. Diferă calitatea execuției și o anumită înțelegere a funcționării… De pildă, ca aceste viori să funcționeze mult mai bine decât celelelte. Nu este vorba doar despre un sunet puternic, ci despre o forță care este dublată și de o calitate a sunetului, care se aude încă de la primele acorduri. Este instrumentul la care am privilegiul de-a cânta de mai bine de cincisprezece ani. Am avut o perioadă foarte fructuoasă. Am cântat la multe concerte și încerc să duc vioara la cât mai multe concerte pentru cei care iubesc muzica. Vioara pentru asta este făcută, să vibreze pe scena de concert.

 

– Ați câștigat foarte multe concursuri, ați luat foarte multe premii, publicul vă admiră și vă iubește foarte mult, iar numele Dumneavoastră e foarte cunoscut în lumea muzicii clasice și asta e un lucru meritoriu și de apreciat. Întrebarea mea ar fi, deoarece ați fost în multe locuri, țări, orașe, importante capitale ale lumii, unde v-ați simțit cel mai bine în concert? Sau pe care concert, din perspectiva Dumneavoastră, l-ați considerat cel mai reușit?

– Încerc să dau de fiecare dată tot ce e mai bun. Atunci când sunt într-un turneu de concerte și e de cântat în fiecare zi, caut să cânt acel concert cu aceeași prospețime ca și cum ar fi primul și cu aceeași energie ca și cum ar fi ultimul, în același timp.

– Foarte frumos! Fiecare concert are vibrația sa…

–… da, niciodată un concert nu va semăna cu un altul, chiar dacă vorbim de același program interpretat. Poate fi și aceeași sală. Pentru că noi suntem alții cu fiecare moment care trece, noi evoluăm, spiritual, în primul rând, iar acest lucru se reflectă în muzica pe care o cântă artiștii și muzica pe care o receptează cei din sală. E un proces reciproc. De aceea este interesantă muzica clasică, deoarece de fiecare dată este diferită. Am avut o discuție, interesantă, revelatoare pentru mine, cu un creator video, care făcea o proiecție video pentru unul dintre concerte și dorea o înregistrare video din acel concert, pentru a-și face o idee despre cum ar fi spiritul muzicii, de exemplu. Și, când am făcut prima repetiție cu video-ul respectiv, a fost foarte derutat, pentru că interpretarea nu era identică cu cea pe care o primise. Și i-am explicat că muzica din concert nu va fi identică cu cea pregătită pentru înregistrare. Muzica este întotdeauna diferită, așa cum și noi avem un alt ritm al vieții. Nu suntem mecanici.

– Viața înseamnă schimbare! Ce mi-ați spus îmi amintește de marele dirijor Sergiu Celibidache, care nu își dorea să fie înregistrat, dacă îmi amintesc bine. Considera că tehnica nu poate reda adevărata vibrație a muzicii sau a unui concert. După concertul susţinut la Castelul São Jorge, publicul v-a transmis ovaţii şi aplauze prelungite. Oamenii erau, majoritatea, conectaţi cu muzica, abia încheiată, dar care, încă, plutea în freamătul emoţional al aplauzelor şi al admiraţiei pentru regalul muzical pe care l-aţi oferit. Şi, întrebarea ar fi, dincolo de aplauze, care dau măsura valorii, ce înseamnă succesul pentru Alexandru Tomescu?

–. Succesul e ceva trecător! Aplauzele vin şi pleacă! După încheierea unui concert, sala se goleşte în cinci minute. Contează ce ai reuşit să creezi atunci pe scenă, dincolo de reacţia imediată a publicului. E important să fii tu onest cu tine însuţi şi să știi că ai dat tot ce ai avut mai bun din tine. Sunt mulţi artişti care au un succes de moment, dar care nu se menţine. Trebuie să fie ceva care să rămână, să aibă o valoare intrinsecă. Dacă reuşeşti să laşi ceva semnificativ, chiar şi în acest domeniu al interpretării, o amintire foarte puternică, atunci ai realizat ceva.

– Aşa este! Îmi amintesc că aţi interpretat, pe timp de pandemie, alături de soprana Angela Gheorgiu, „Tatăl nostru”, la Ateneu. Am ascultat înregistrarea, de mai multe ori, e ceva vibrant, de neînlocuit. Ulterior, am căutat să ascult şi alte variante, în interpretarea altor artişti şi nu am trăit aceeaşi emoţie. Este exemplu ce mi-a venit în minte, acum. Dar pentru că vorbeam de repertoriu, mai devreme, v-aţi gândit vreodată, atunci când aţi cântat, să schimbaţi o notă din partitură sau mai multe… Noi, oamenii, avem inspiraţie. Suntem creatori prin ce ne-a lăsat Divinitatea şi, uneori, e posbil să ne dorim să schimbăm ceva… Aţi avut vreodată această tendinţă?

– Sunt anumite partituri, ale unor compozitori care nu erau violonişti, dar au încercat să vadă cum s-ar auzi piesa respectivă la vioară. Şi m-aş referi la Brahms, Schumann, Schubert, care erau pianişti, ca educaţie şi ca mod de gândire. Şi, atunci, piesele lor sunt mai dificil de cântat la vioară. Chiar e celebră în epocă cearta pe care a avut-o violonistul Joseph Joachim cu Brahms. Joachim tocmai îi spunea că avea să facă anumite schimbări pentru concertul său pentru vioară, să-l facă mai uşor de cântat la vioară, iar Brahms nu a fost de acord. S-au certat foarte tare. Din fericire, pentru noi, ca să-l împace pe Joachim, a compus un alt concert, concertul pentru vioară şi violoncel, care e o capodoperă. E adevărat că nu e confortabil de cântat concertul de Brahms, dar nu e nici imposibil. Au existat, în epocă, acum o sută şi ceva de ani, câțiva violonişti care au făcut afirmaţii că sunt mai deştepţi decât Brahms sau Beethoven şi chiar operau modificări.

– Deci, s-a întâmplat…

– Fără să înţeleagă că o lucrare muzicală este o lume perfectă. E ca un organism. Dacă ai modificat o singură genă din codul genetic, întregul organism se va schimba. Aşa e şi cu notele dintr-o piesă. De aceea, nu cred că cineva care înţelege cu adevărat muzica îşi poate permite să îl corecteze pe Bach sau pe Beethoven. 

– Aţi cântat cu chitaristul Tudor Torge. Un tânăr talentat, care a atras atenţia publicului din Lisabona. Însă cel mai mult a impresionat conexiunea dintre Dumneavoastră şi chitarist. Să înţeleg că vă place să-i sprijiniţi pe tinerii talentaţi.

– Da. De fiecare dată caut să îi sprjin, să-i promovez pe tinerii care au nevoie de încurajări, mai ales pentru perioada de început, atât în diverse concerte, cât şi în timpul turneului Stradivarius, unde invit alături de mine pe scenă diverşi muzicieni tineri. Mulţi dintre ei trăiesc şi studiază în străinătate. Doresc să le dau o şansă să revină în România şi să vadă că este un viitor pentru muzica clasică şi la noi, implicându-se în proiecte muzicale.

– Am avut ocazia să vorbesc cu Tudor Torge după concert. Mi-a împărtășit că era impresionat și încărcat de emoția concertului și a experienței muzicale pe care a avut-o alături de maestrul Alexandru Tomescu. A plecat cu mult mai multă încredere pentru viitoarele sale concerte pe care le va susține la chitară.

– Tudor este câștigătorul mai multor concursuri, premii. E foarte talentat. Desigur, întotdeauna există un risc, deoarece e o diferență să se cânte solo și alta este să se cânte împreună cu un alt muzician, ceea ce presupune să știi să interacționezi. Însă, ne-am înțeles foarte bine de la prima repetiție și a fost o plăcere să cântăm împreună.

– Mă bucur mult! Ați cântat mai multe lucrări muzicale de Paganini în cadrul acestui concert de la Lisabona. Ce ne puteți spune despre acest compozitor?

– Paganini a fost un compozitor romantic, un spirit foarte puternic și un revoluționar al viorii. A dus o viață foarte agitată și de aceea e o personalitate foarte îndrăgită și astăzi. Încarnează prototipul artistului romantic. Multă lume îl știe pe Paganini în postura sa de violonist, dar în mare măsură el era și un virtuos al chitarei. A considerat chitara mai aproape de sensibilitatea sa și cred că multe dintre tehnicile inovatoare, pe care le-a introdus la vioară, provin de la chitară. A făcut un gest foarte măriminos înainte să moară. A lăsat prin testament toate viorile importante din colecția sa rivalilor săi. Cu excepția uneia singure, pe care a lăsat-o orașului său natal, Genova, unde se găsește și astăzi. O dată pe an, în cadrul unui concert, vioara este oferită câștigătorului concursului Paganini. Am primit-o la rându-mi, cu mulți ani în urmă, când am câștigat un concurs.

– Felicitări! Ce ați transmite publicului care este interesat de muzica clasică, dar și celor care sunt mai puțini interesați?

– Muzica clasică se adresează fiecăruia dintre noi și pe înțelesul personal al fiecăruia. Este unul dintre cele mai complexe și inventive limbaje… Nu trebuie tradus acest limbaj al muzicii, deoarece el se adresează sensibilității oamenilor. Nu trebuie neapărat să citim biblioteci întregi înainte de a merge la un concert. În zilele noastre nu trebuie să ne punem papion și frac. Putem să fim noi înșine și să ne bucurăm de muzică.

– Așa este…! Însă, sunt persoane care declară că nu înțeleg muzica. Deși, cred că muzica clasică trebuie trăită… E o chestiune de educație?

– Fiecare înțelege în ritmul său. Sunt lucrări, așa cum sunt și unele scrieri pe care nu le putem înțelege de la prima lectură.

– Ce partitură vi s-a părut cea mai grea de cântat?

– Fiecare compoziție muzicală vine cu provocările ei. Cele mai evidente sunt cele de natură tehnică, cum ar fi Niccol Paganini, sau din categoria compozitorilor despre care am amintit că nu au fost violoniști, Brahms, Schumann. Sunt și cei care cântau la vioară, de exemplu, Beethoven… Dar rezolvarea dificultăților tehnice nu reprezintă decât un strat intermediar, pentru că adevărata provocare începe atunci când decizi ce trebuie să faci cu muzica respectivă. Ce formă îi dai, unde o îndrepți, ce energii dozezi acolo. E un proces mental important și încerc să-i învăț și pe studenții mei. Predau la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Încerc să-i învăț și îi încurajez să gândească muzical înainte să cânte. Să știe bine ce au de făcut, de unde începe, unde este punctul culminant al piesei. Sunt lucruri importante și necesare pentru reușita unei compoziții muzicale.

– Foarte frumos! Ce compozitor vă place cel mai mult? Aveți vreo preferință?

– Compozitorul preferat este cel al cărui nume se găsește pe afișul concertului de la Castelul São Jorge. Dacă nu aș simți o legătură specială cu fiecare compozitor, ale căror piese le cânt, nu aș reuși să le cânt. Dar dincolo de aceste preferințe, mai există un compozitor și acela este Johann Sebastian Bach.

– Cred că Bach ne dă posbilitatea, prin compozițiile sale muzicale, să credem sau chiar să fim mai aproape de Divinitate. Vă mulțumim pentru tot ce ați oferit publicului român și portughez de Ziua Națională a României, prin concertul susținut la Castelul São Jorge, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Republica Portugheză și vă asigur că ați rămas în continuare la Lisabona o sursă de inspirație prin concertul oferit. Am rămas, încă, cu energia, vibrația serii pe care ne-ați transmis-o, nu numai prin muzică, ci și prin prezență. Publicul, cu siguranță, o să vă aștepte din nou, la Lisabona.

Vă mulțumesc pentru interviu.

– Cu multă plăcere.

 

Interviu de Mihaela Toader

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *