Când numele suspecților apar în relatările despre crime, viețile lor pot fi distruse, în multe cazuri iremediabil.
De ani de zile, oamenii au făcut apel la The Associated Press să-și „șteargă” anumite detalii din arhivele sale. Unele dintre aceste solicitări „au fost sfâșietoare”, susține John Daniszewski, vicepreședinte pentru standarde al agenției de presă, care a contribuit la introducerea noii politici a serviciului de știri.
Recunoscând că jurnalismul poate provoca răni în mod inutil, AP nu-i va mai numi pe cei arestați pentru infracțiuni minore atunci când serviciul de știri este puțin probabil să acopere evoluțiile ulterioare ale poveștii, pentru că ramificațiile pot fi extinse și de lungă durată pentru persoanele numite. „Am primit o scrisoare foarte emoționantă de la un bărbat care, în calitate de student, fusese implicat într-o infracțiune financiară. Când a apărut o veche știre despre incident, tânărul și-a pierdut prietenii. Chiar și viitoarea lui căsătorie a fost pusă în pericol până când și-a putut convinge logodnica și familia ei că a învățat din experiența sa și că nu este un răufăcător incorigibil”, și-a amintit Daniszewski, într-un interviu, adăugând că multe persoane care au făcut cereri de acest tip către agenția de știri au fost arestate pentru infracțiuni minore, dar relatările despre aceste infracțiuni îi împiedicau să obțină locuri de muncă, să închirieze apartamente și chiar să se întâlnească cu oameni pe aplicații de dating.
Noua politică a Associated Press semnalează o schimbare în politica și cultura SUA, care arată ceva empatie față de cei care au făcut rău.
În cartea „Murder in Our Midst: Comparing Crime Coverage Ethics in an Age of Globalized News”, autorii Romayne Smith Fullerton și Maggie Jones Patterson au descoperit diferențe semnificative în practicile jurnalistice, în ciuda asemănărilor dintre instituțiile și valorile democratice ale țărilor studiate. Codurile de etică ale consiliilor de presă germane, olandeze și suedeze încurajează protejarea identității atât a suspecților, cât și a celor condamnați. Aceste coduri sunt în mare parte voluntare și permit fiecărui canal de știri să ia decizii de la caz la caz, dar practica lor implicită nu este identificarea.
În aceste țări, jurnaliștii nu au numele complet ale celor arestați sau chiar condamnați pentru infracțiuni, cu excepția unor cazuri de persoane publice sau crime de interes public deosebit. În schimb, conturile de știri poartă doar inițiale sau un prenume și inițiale de familie pentru a proteja persoana respectivă de publicitate.
Din 1973, instanțele germane au impus ca știrile să se abțină de la identificarea deținuților pe măsură ce eliberarea lor din închisoare se apropie, pentru a le permite „resocializarea” și „dreptul la personalitate” sau la reputație.„Majoritatea reporterilor americani pe care i-am intervievat au regretat prejudiciul provocat de asemenea dezvăluiri, dar au văzut această practică drept daune colaterale. În ochii lor, prima lor obligație este să acționeze ca un supraveghetor al poliției și guvernului. Ei cred că publicul are dreptul la informații publice, iar poliției nu ar trebui să i se încredințeze niciodată puterea de a face arestări secrete. Acest angajament este mult mai profund în SUA decât în Țările de Jos”, arată autorii lucrării apărute sub egida Universității Oxford.
În 2018, The (Cleveland) Plain Dealer a început să analizeze petiții pentru a elimina unele relatării din arhivele sale. Inițiativa Fresh Start a Boston Globe a făcut o mișcare similară în acest an. Aceștia sunt pași mici în comparație cu garanția Uniunii Europene că cetățenii au „dreptul de a fi uitați” prin eliminarea măcar a unor povești umilitoare din arhivele motoarelor de căutare.
„Jurnaliștii din toate cele 10 țări pe care le-am cercetat au fost de acord că publicul trebuie să știe când politicienii sunt acuzați de infracțiuni legate de îndatoririle lor oficiale. Când se presupune că un politician sau o celebritate a comis o infracțiune majoră, cum ar fi o fugă de la locul unui accident, presa ar trebui să dea nume, au fost de acord majoritatea jurnaliștilor din eșantionul nostru. De asemenea, presa trebuie să arate vinovații atunci când crimele politice afectează bunăstarea publică. Cu toate acestea, reporterii olandezi și alții închid adesea ochii când celebritățile sau oficialii politici sunt acuzați de violență domestică sau hărțuire sexuală, pe care le consideră indiscreții private. Reporterii americani sunt mai predispuși să ia în considerare astfel de acuzații știri”, detaliază autorii cărții.