◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro13.04.2024

Naşterea Domnului ca cină a bucuriei / New York

La Dânsul intrară, şi se închinară
Cu daruri gătite, Lui Hristos menite

Într-o duminică foarte apropiată de Naşterea Domnului (a 28-a după Rusalii), textul Sf. Evanghelii (Luca 14, 16-24) are ca temă principală invitaţia pe care un om bogat o face prietenilor săi de a veni la o cină pregătită pentru ei. Pentru că tema este plasată doar cu două săptămâni înaintea marelui praznic, asocierea dintre ideea de cină şi Naşterea Domnului vine de la sine, cina fiind un fel de anticipare sau prefigurare a evenimentului întrupării Logosului divin în istorie în sensul că putem privi Naşterea Domnului ca cină şi astfel să descoperim interesante perspective şi noi semnificaţii ale mântuitorului dar făcut de Dumnezeu lumii.
Aşadar între cina menţionată în Sf. Evanghelie şi Naşterea Domnului pot fi găsite multe asemănări. Iată câteva dintre acestea:

1. Cina este un praznic doxologic, un prilej de bucurie şi de celebrare a prieteniei, de întărire a prieteniei. Naşterea Domnului este „praznic luminos, strălucind frumos”, cum bine zice colinda (colindele în general), un eveniment doxologic, de bucurie vizibilă atât la magii care vin „cu daruri gătite lui Hristos menite”, cât şi la îngerii şi păstorii participanţi, potrivit aceloraşi colinde, fapt ce referă însă la Naşterea Domnului ca eveniment cosmic la care participă doxologic cerul şi pământul.
Pe de altă parte, Întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie arată prietenia lui Dumnezeu cu noi, ea reprezintă o confirmare şi consolidare a acestui tip de relaţie, şi implicit o celebrare a ei. În acest sens Însuşi Iisus a declarat: „Voi sunteţi prietenii mei (Ioan 15, 14) şi iarăşi „De acum nu vă mai zic slugi… ci prieteni” (Ioan 15, 15).

2. O cină ca cea relatată în Sf. Evanghelie, de fapt o petrecere, presupune pregătire multă, efort mare, muncă serioasă şi cheltuială pe măsură, toate acestea însă făcute cu drag şi bucurie. La fel şi Naşterea Domnului. Aceasta a necesitat o îndelungă pregătire în întreg V. Testament, un efort susţinut făcut de prooroci, la rânduiala lui Dumnezeu, de a întreţine în poporul ales conştiinţa venirii unui răscumpărător.
Cu alte cuvinte Dumnezeu Însuşi lucrează la împlinirea acestui scop, şi desigur o face cu dragoste pentru om, pentru lumea Sa.

3. La un moment dat stăpânul casei a trimis slugile sale la cei chemaţi să le spună: „Veniţi, că iată, toate sunt gata” (Luca 14, 17).
Trebuie remarcată aici întâi onoarea de a fi invitat, de a fi considerat prieten, care apoi se pune în contrast cu ce s-a întâmplat, adică dezonoarea de a refuza invitaţia, ceea ce a dus la negativa şi decepţionanta surpriză a stăpânului casei.
La fel şi Naşterea Domnului: şi aceasta s-a petrecut când a considerat Dumnezeu că toate sunt gata, adică la plinirea vremii (Galateni 4, 4) după cum spune Sf. Ap. Pavel. Şi totuşi, şi aici decepţionanta surpriză negativă, cum vedem în mărturia Sf. Ioan Teologul: „Lumea prin El s-a făcut dar lumea nu L-a cunoscut; între ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 10-11), ba dimpotrivă, L-au urât (Ioan 15, 25), L-au insultat, prigonit, răstignit, ucis.

4. Stăpânul casei, iniţial, cheamă la cină prietenii; apoi frustrat şi indignat trimite slugile să aducă în casa lui pe cine o fi: „Să se umple casa mea” (Luca 14, 23), zice.
Aşa se petrec lucrurile şi cu Naşterea Domnului: Dumnezeu, Stăpânul, trimite pe Fiul Său mai întâi pentru poporul ales, dar după ce „ai Săi nu l-au cunoscut”, şi nu L-au primit, Naşterea Domnului a devenit cina tuturor, a oricui va crede în El. „Se va lua de la voi Împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care va fac roadele ei” (Matei 21, 43), auzim parcă declaraţia indignată a Mântuitorului, care este de fapt şi o ameninţare, după cum citim şi în altă parte: „mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia lui Dumnezeu, iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară” (Matei 8, 11-12).
Şi Mântuitorul îşi confirmă cuvintele despre aducerea „la cina Sa” a celor ce nu au fost iniţial invitaţi, când îi trimite pe Sf. Apostoli la propovăduire în lume: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh” (Matei 28, 19). Iată cum, de la prieteni, de la cei aleşi, se trece la o invitaţie generală, „ca să se umple casa mea”.
Înţelegem de aici „că această casă a cinei Domnului, a Împărăţiei lui Dumnezeu este mare: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri” (Ioan 14, 2), zice Domnul.
Este interesantă expresia folosită de stăpânul casei care pregătise cina către slugile trimise să aducă pe oricine vor întâlni: „sileşte-i să intre ca să se umple casa mea” (Luca 14, 23). Această „silire”, şi într-un caz şi în celălalt nu trebuie înţeleasă ca forţare a cuiva nici de a veni la cina de aici, nici la cea de dincolo, la mântuire, ci în sensul disponibilităţii infinite a lui Dumnezeu şi a dragostei Sale nesfârşite faţă de oameni, faţă de omul făcut după chipul Său. Aceeaşi expresie implică şi faptul că Dumnezeu nu se izolează, ci este un Dumnezeu deschis, al comuniunii (întâi intra-trinitare, apoi cu oamenii, cu creaţia Sa), dar expresia indică şi confirmă şi vechiul proverb românesc: „nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”.
O cină mare implică şi multă mâncare şi băutură. Că Naşterea Domnului e cină şi că Iisus Însuşi e cină se observă şi din cuvintele Mântuitorului despre pâine, „Eu sunt pâinea vieţii” (Ioan 6, 35) şi despre vin, rodul viţei, despre care zice: „De acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 14, 25). De altfel ideea de cină din orice pildă evanghelică îşi are împlinirea în cina cea de Taină unde Mântuitorul consacră pâinea şi vinul ca fiind trupul Său euharistic, cina sfântă din care se împărtăşesc credincioşii.
Sf. Euharistie ca cină este confirmată şi de cântarea liturgică „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Ps. 33, 8), precum şi de alta: „Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema” (Ps. 115,4).
Aşadar cina despre care este vorba în duminica ce precede cu două săptămâni marele praznic al Întrupării, anticipează Naşterea Domnului ca cină, iar aceasta la rândul ei prefigurează cina din Împărăţia lui Dumnezeu despre care Iisus vorbeşte atât de mult. El chiar începe propovăduirea Sa anunţând, ca şi Sf. Ioan Botezătorul, Împărăţia cerurilor: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17), citim în mărturia evanghelică. Împărăţia e anunţată şi în Biserică ori de câte ori începem slujbele Sf. Taine şi sfânta şi dumnezeiasca Liturghie: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”.
Este de remarcat faptul că deşi Sf. Apostol Pavel precizează că „Împărăţia lui Dumnezeu nu constă în mâncare şi băutură, ci în dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 7), totuşi, Iisus le zice ucenicilor Săi la Cina cea de Taină că rodul viţei îl va bea cu ei nou, în Împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 14, 25), adică în alt fel, transfigurat, deci Împărăţia nu este „locul” unei cine pământeşti, cu bucate pământeşti, ci cu bucate cereşti, dar totuşi „cină”, ceea ce implică o atmosferă de comuniune prietenească, doxologică, celebrativă, caracterizată printr-o bucurie a saţietăţii spirituale în Duhul Sfânt.
Prăznuind Naşterea Domnului deci ne bucurăm că noi suntem invitaţii cinei cereşti şi că Hristos se naşte pentru a ne deschide uşile Împărăţiei, după cum şi zice: „Eu sunt uşa” (Ioan 10. 9).
Dar întrebarea care se pune este dacă noi suntem prietenii Stăpânului sau suntem „ceilalţi”, betegii, săracii, neputincioşii, străinii (Luca 14, 21-23). Desigur că preferăm să fim şi „ceilalţi”, numai să intrăm, totuşi vrem să fim prietenii lui Dumnezeu, mai ales că în cazul nostru, acum, noi cei ce credem suntem cei aleşi şi invitaţi şi dacă refuzăm invitaţia, vom fi lăsaţi deoparte, daţi afară, şi alţii vor intra. Dar câtă vreme noi suntem invitaţii, prietenii, trebuie reţinut că prietenia nu vine fără condiţii: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (Ioan 15, 14), iar porunca este de a ne iubi unii pe alţii (Ioan 15, 17). Ca atare, noi, prin împlinirea sau neîmplinirea poruncii, decidem dacă onorăm sau nu invitaţia şi prietenia divină.
Să dacă stăm în relaţie de prietenie cu Dumnezeu, aceasta implică atenţie sporită: „Cel căruia i se pare că stă neclintit, să ia seama să nu cadă” (I Cor, 10, 12), avertizează Sf. Ap. Pavel. Aceasta se potriveşte mai ales în cazul în care, cu cât prietenia este o onoare acordată de unul mai mare şi nu implică egalitate, căci este o ofertă şi nu ceva câştigat prin merit, cu atât grija de a nu cădea din această treaptă este mai mare, grija fiind direct proporţională cu onoarea şi bucuria ce vin prin dar şi în dar.

Aşadar privim la Naşterea Domnului ca la o cină mare la care am avut cinstea de a fi invitaţi ca prieteni ai stăpânului. De vreme ce am primit vestea, să mergem căci „acum toate sunt gata” (Luca 14, 17), lăsând orice altă preocupare, precum magii, spre locul cinei, Betleemul Naşterii minunate ca să-L întâmpinăm pe Hristos Domnul, cum frumos zice colinda:
„Cu daruri gătite
Lui Hristos menite”.

Pr. Prof. Dr. Theodor Damian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *