Iată că trăim și timpuri când ne ascundem după mască și zâmbetul, și tristețea, și deznădejdea, pe toate. Și suntem oarecum împăcați pentru că nu ne vede nimeni. Toate sentimentele noastre sunt baricadate foarte bine acolo, după pânza aceea albă.
Doar ochii, doar aceștia mai știu să vorbească și să trădeze tristețea, de parcă am purta cu toții în priviri toate poeziile lui Bacovia.
Și totuși, cât de mult ne lipsește un zâmbet. Îți lipsește și ție, și mie, și lor. Un zâmbet din acela care știe să vindece, care știe să aducă bucurie și care spune mai mult decât cuvintele. Pentru că numai el mai are astăzi puterea de a ne dărui speranța.
Așa că scoate-l de sub mască, nu contează care, și oferă-l celor din jurul tău. Nu-l ascunde și nu-l lăsa acasă! Pentru că e timpul să zâmbim mai mult ca niciodată, ca să ne dăruim puteri unul altuia.
Și dacă nu știi să zâmbești, învață!
Doina DABIJA / UZPR Chișinău