VIAŢA SCRIITORULUI ION MINULESCU ÎNTRE POVESTE ŞI REALITATE”
Pornind de la aserţiunea lui Marin Voiculescu că eternitatea poate fi înţeleasă ca „un vis pentru toţi şi o realitate pentru puţini”, consider că scriitorul Al. Florin Ţene este un împătimit al scrisului, care excelează şi fascinează prin romanele sale, dedicate unor personalităţi ale literaturii române.
Fără să contabilizeze risipa energiei personale, cu preţul trecerii ireversibile a timpului, Al. Florin Ţene se înarmează cu răbdarea necesară unui îndelungat studiu privind viaţa şi opera scriitorului ION MINULESCU. La capătul acestei laborioase activităţi, scriitorul, biograful şi istoricul literar Al. Florin Ţene publică romanul „ROMANŢA CELUI CARE S-A INTORS – Viaţa scriitorului ION MINULESCU între poveste şi realitate”
Amintitul roman a văzut lumina tiparului la Editura NAPOCA NOVA, CLUJ – NAPOCA, 2018, un roman structurat în două părţi, fiecare parte având câte patru capitole, o alcătuire amplă de 350 de pagini, cu un fir epic robust, asemănător unor imense aripi, care deconspiră semne ale întregului, ale unei vieţi atotcuprinzătoare şi recuperată, un adevărat triumf al cunoaşterii, dus în larg, pe cel mai înalt catarg.
În „Cuvântul Autorului”, Al. Florin Ţene precizează: „ Am urmărit ca naraţiunea să fie cât mai aproape de adevărul istoric, uman şi social”. Volumul este prefaţat de Prof. Univ. DHC. Theodor Damian, care notează lapidar: „Cercetarea pe care o face Al. Florin Ţene este bazată nu numai pe bio – bibliografia lui Minulescu, ci şi pe cărţi şi documente de epocă, pentru a împrumuta de acolo concepte, limbaj, atmosferă şi alte elemente necesare verosimilităţii menite să contribuie la succesul romanului”…
Conştient de rolul său de biograf şi istoric literar, Al. Florin Ţene dă frazei o matură precizie. De-a lungul celor opt capitole, scriitorul urmăreşte progresiv viaţa şi opera lui Ion Minulescu, întregind-o cu masa de evenimente a epocii respective, a unei vieţi scurte, dar tumultoasă.
Din CAPITOLUL I – „DIN CÂND ÎN CÂND, MĂ URC PE DEAL, SPRE SOARE” aflăm interesante date despre familia Minulescu şi atmosfera Bucureştiului de altădată. Alexandrina, născută Ciucă, mama lui Ion Minulescu, era fiica unui proprietar de pământ de prin părţile Slatinei. Tudor Minulescu, soţul Alexandrinei şi tatăl lui Ion Minulescu, moare de apoplexie, la Turnu Măgurele, în noaptea de Revelion. Naşterea micuţului Ion Minulescu, pe 6 ianuarie, căsătoria Alexandrinei cu locotenentul Petre Constantinescu, care devine tatăl vitreg al micuţului, plecarea la Bistriţa, unde tânărul locotenent merge in interes de serviciu, naşterea micuţei, sora lui Ion Minulescu, când el se pregătea să meargă la şcoală sunt dezvăluite pe rând la începutul romanului.
– „Acum urmează Piatra Olt, Ionele! Este nod de cale ferată. Aici se întretaie liniile ce duc la Craiova cu liniile pe care mergem noi…
– Uite, nene …, se vede gara!
– Să nu-i mai spui aşa…El este tatăl tău!
– Bine, mamă! Îi voi spune tată!
De pe banchetă, Petre Constantinescu a zâmbit, mângâindu-l pe creştetul capului”.
CAPITOLUL II – „MĂ DOARE TINEREŢEA MEA DE IERI, CU RUSTICA ŞI VESELA TRIVALE ” poartă emoţiile anilor de şcoală, pagini din care citim despre Ion Minulescu corigent la limba română, despre experienţele care bat la porţile sufletului, datorate vârstei tinere, altfel spus, ceea ce pentru unii ar putea să fie un capriciu, pentru Ion Minulescu se pare că era o necesitate.
„Timpul se înfăşura pe ghemul vremurilor şi Ionel îşi făcuse prieteni în şcoală, cu care se juca în curtea şcolii de-a romanii şi dacii. A absolvit clasele primare cu note de mijloc. În timpul când se afla acasă, se juca numai cu fetiţe, mai ales şotronul şi coarda. În vacanţa dintre absolvirea claselor primare şi intrarea la liceu, aflându-se în pătuiagul din nuc, erau momente când îşi rememora secvenţe din perioada de elev cu matricola de la Şcoala Gimnazială.”
Spirala timpului îl duce mai departe.
În CAPITOLUL III – „VORBESC CU MINE ÎNSUMI, CUM AŞ VORBI C-UN FRATE ”, firul narativ ne conduce pe urmele paşilor lui Ion Minulescu, înscris la un pension din Calea Moşilor, din Bucureşti. CAPITOLUL IV – „CÂND AM PORNIT, ŞTIAM DOAR CĂ-I DEPARTE” subliniază experienţa faţă de obsesiile plecării la Paris, unde intenţiona să studieze DREPTUL. Derularea evenimentelor pariziene se face într-un ritm lent, portretul moral al lui Ion Minulescu este realizat prin însumarea unor sentimente şi gânduri, a unor varii trăiri, raportate la întâmplările trăite.
În PARTEA a II-a a romanului are loc o schimbare de registru.
CAPITOLUL I – „NU SUNT CE PAR A FI” oferă pagini generoase, înapoierea lui Minulescu din Paris la Bucureşti, căsătoria cu Claudia MILLIAN, frecventarea saloanelor literare, naştere fiicei sale, Mioara. In CAPITOLUL II – „ ARDE PARCĂ LUMEA ÎNTREAGĂ” , asistăm la plecarea familiei Minulescu în Moldova, fiind vreme de război.
„Au privit de sus mica localitate care se întindea pe valea şerpuitoare până când stelele s-au agăţat în crengile copacilor. Zvonul războiului cu actele violente străbătea până la ei prin ziarele care soseau sau de la oamenii ale căror rude căzuseră pe front.”
CAPITOLUL III – „MI-E SUFLETUL CUIB SĂPAT ÎN STÂNCĂ” dezvăluie ceva din atmosfera destinsă a cuplului Minulescu, sosirea lor la Bucureşti, unde înfiinţează un Salon Oficial, artiştii urmând să se simtă apreciaţi şi înţeleşi. În CAPITOLUL IV – „ RUGĂ PENTRU RUGĂ ” , naraţiunea ia forme dramatice, Bucureştiul se afla încă sub bombardament, iar pe 11 aprilie 1944, zbuciumatul suflet al lui Ion Minulescu începe călătoria către stele, după o viaţă tumultoasă care a durat doar 63 de ani.
„Pe Minulescu l-au găsit agonizând. Lângă patul lui veghea o soră medicală. O lumânare pâlpâia într-un borcan aflat pe noptiera albă de tablă…Claudia nu mai cunoscuse niciodată o aşa de mare tristeţe, nici măcar la moartea părinţilor ei…Dinspre Biserica „Domniţa Bălaşa” se auzeau clopotele bătând.”
Deplina măsură a scriitorului Al. Florin Ţene se oglindeşte în opera sa de romancier. Bogăţia limbajului vorbit în secolul trecut dă o pată de culoare şi reflectă atmosfera specific românească.
Resursele limbajului sunt variate, dominante fiind cele olteneşti, dar nu lipsesc cele din Moldova sau alte regiuni. Scriitorul se remarcă prin interesul afişat pentru mentalitatea estetică, păstrând proporţiile, pentru ceea ce numim imensul prestigiu al literaturii române. Galeria de personaje din roman oferă bucurii şi lacrimi, gloria intelectualului de odinioară o mai găsim şi astăzi în diverse medii. Lectorul este alături de eroul principal, care trece prin chinuitoarele momente de îndoială proprie.
Regizorul Ben TODICĂ semnează postfaţa romanului – „Romanul lui Al. Florin Ţene este rodul unei munci de Sisif pentru informare şi documentare. Cu dibăcie şi cutezanţă rafinată a aşezat fiecare tuşă de culoare pentru a realiza un tablou complet şi expresiv al eroului său şi epocii în care a trăit ”
Pe coperta posterioara a romanului sunt tipărite două aprecieri critice, prima aparţine Prof. Dr, Petre Din (România) – „ Cartea scriitorului Al. Florin Ţene se distinge printr-o compoziţie unitară, rigoare ştiinţifică şi reprezintă un eveniment excepţional în peisajul apariţiilor editoriale.
Cea de-a doua este semnată de Prof. Univ. Dr. Florentin Smarandache – S.U.A.
„Este, indiscutabil, mai mult decât meritorie aventura biografului în viaţa socială şi politică a epocii, încercând să şi le apropie, ca şi bogăţia de date şi nume vehiculate în demersul său”…
Prin urmare, romanul scriitorului Al. Florin Ţene exprimă o totalitate, o sinteză a unei personalităţi literare din secolul trecut. Din punctul meu de vedere, lectura romanului „ROMANŢA CELUI CARE S-A INTORS – Viaţa scriitorului ION MINULESCU între poveste şi realitate” ne îndeamnă la reflecţie, un roman util şi interesant, care conferă românilor conştiinţa deplină a identităţii proprii.
Cronică literară de ADRIANA RĂDUCAN