Context
Viața
Pseudonim al lui Petre Constantinescu, Paul Everac se naște la 23 august 1924 la București. (m. 18 octombrie 2011). Cunoscut ca scriitor, a fost fiul lui Alecu Alexandru Constantinescu (profesor) și al Eugeniei (n. Morărescu).
Alecu Constantinescu a fost profesor de Limba română (printre alții, al lui Ștefan Augustin Doinaș, acesta fiind contemporancu dr. Mihai Pelău din Macea, care a slujit jumătatede veac la Bata, vecină de Mureș).
Alecu Alexandru Constantinescu (1898-1970) a slujit învățământul arădean (1924-1939), a coordonat înființarea Societății artistice Ateneul Popular Arădan (16 septembrie 1932, la restaurant Kanya, Arad, rostind prelegerea Poeții aradeni, împreună cu Marcel Olinescu (acesta a stat zece ani la Arad),a colaborat la ziarul Știrea și i-a avut alături la societate pe Tiberiu Vuia, Alexandru Negură, Isaia Tolan, Pompiliu Barbu, Mihai Păun, Eduard Găvănescu, Gheorghe Ciuhandu, Octavian Lupaș (aceștia redactînd Hotarul, revistă literară și culturală, mai, 1933 și a fost contemporan la Salonul literar (1925-1926), Al.T. Stamatiad, și coleg cu acesta la Liceul de Băieți din Arad.
Alexandru Constantinescu a fost un dascăl cu merite deosebite, elevii de la Liceul de Băieți spunînd: Un artist al frazei și al stilului (cf. Horia Truță).
De asemenea, a condus Societatea literară destinată elevilor Ion Russu- Șirianu, a colaborat la Tribuna Nouă, Hotarul și Ateneul Popular Arădan.
Cât privește fiul său, Petru Constantinescu (Paul Everac), de-a lungul vieții, mai multe munci, pe diferite paliere: lucrător agricol, lucrător ca director de Filială CEC Arad (și contabil, cantaragiu de sfeclă la Fabrica de zahăr Arad, 1949 și 1958, Arad), director de muzeu la Buzău și muzeograf la Sighișoara (1951-1954), cantaragiu la Satu Mare (1953), jurist consult la Fălticeni la Întreprinderea Forestieră Mălini (1954-1956), șef protocol la Prezidiul Marii Adunări Naționale (1956-1958), dar nu a avut niciodată carte de muncă, dar a rămas o personalitate complexă a artei teatrale contemporane.
Din 1989 devine director general la Postul Național de Televiziune și Director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistă Nicolae Iorga de la Veneția (1995-1997).
A fost numit director general al Rtv (1993-1994). Ca director al televiziunii publice a susținut, seară de seară, un Serial de Tablete. A fost ales în mai multe rânduri în Biroul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din România și a condus mulți ani Secția de Dramaturgie.
A fost căsătorit (1951) cu o fată din Gurahonț, fiică de învățători, cu care va avea doi copii, un băiat și o fată și trei nepoți.
Școala
A absolvit Liceul „Moise Nicoară” din Arad, (1942) apoi Facultatea de Drept (cu Licență în 1947) și Facultatea de Filosofie (cu Licență 1948), ambele la Universitatea din București.
În timpul studiilor la Drept, a fost angajat la Curentul (iar mai apoi, meditator).
Opera antum
A debutat cu schița Generalul în Tânărul scriitor (1949) iar debutul editorial are loc cu volumul Logodna (1962).
Au urmat: Ferestre deschise, (1959) Explozie întârziată, (1959), Ștafeta nevăzută (1959),
Cântec de fluier (1962), O întâlnire neobișnuită (1964), Poeme discursive, 1972 (fabule mitologice și compoziții umoristice), Un pahar cu sifon (1979), Cartea lui Ioviță (1981), Un fluture pe lampă (1982), Salonul (1983).
Debutul în dramaturgie are loc cu piesa Poarta (1959, reprezentată pe scena Teatrului Național Iași).
A scris peste 140 de piese de teatru (fiind cel mai jucat autor).
Prima piesă jucată de amatori, a fost Robinson (1948).
A semnat și scenarii de film (Un om trăind în viitor, Nicolae Titulescu; Clipa; Vânătoare de vulpi; Niște țărani).
Ultimul scenariu se numește Raymunda, în regia lui Dan Puican, 1999 (după ce, în 1988, un altul, Cititorul de contor, în regia autorului, nu a mai apărut pe ecran).
A colaborat cu reviste culturale precum Viața Românească, Contemporanul, Luceafărul, Tribuna, Ramuri, Scânteia, Românul, Evenimentul, Adevărul literar și artistic, Curentul, Curierul Național ș.a.
Anul 1959 poate fi considerat Anul Everac (deoarece i-au fost jucate, aproape concomitant, mai multe piese pe mari scene din țară). Acestea puneau, la vizionare, un nou teatru-dezbatere ce trimitea la reflecție asupra teatrului camilpetrescian, acela al mutațiilor de conștiință, al dramei absolute.
Cele mai importante piese sunt adunate în volumele: Cinci piese de teatru (1967), Teatru (1975), Viața lumii (1982), Parabole dramatice (1983), Aventura umană(1989).
A scris piese scurte pentru teatrul de amatori (cam patruzeci), dovadă legătura cu Aradul, piesa Consiliul, Editura Consiliul Educației și Culturii, 1975, piesă într-un act, două episoade, (subtitlu Aldică și Bezbuncă) a fost jucată de artiști amatori de pe lîngă Căminul Cultural Macea (1977), rolul Dosia fiind jucat de subsemnataalături de alți 15 artiști amatori sătești din Macea din Pusta Aradului, regizor, Mișu Drăgoi, actor al Teatrului arădean .
Alte piese scurte: Câteva halbe de rom, Trepte, Cadoul, Urme pe zăpadă, Iancu la Hălmagiu, Autograful, Dulapul (unele puse pe scenă și de teatre profesionale).
Eseuri și proză satirică
Reflecții despre inteligență (1967), Don Juan din Grădina Icoanei (1968), Dialoguri contemporane (1971), Încotro merge teatrul românesc (1975), Ședința balerinelor (1978), Funigei peste Alpi (1987).
50 de pamflete – considerații
Pamfletul este o specie literară (în versuri sau în proză) cu un caracter satiric, în care sunt înfierate anumite vicii sociale sau morale.
Cunoscut încă din antichitate, pamfletul aparține stilului gazetăresc publicistic.
Volumul la care facem referire conține 50 de pamflete și întâmpină cititorul cu un Cuvânt înainte semnat de Paul Everac:
Aceste pamflete au fost publicate, cam toate, în „Națiunea” și „Cronica română” (ele, doar, îmi descarcă sufletul).
Volumul este desfășurat pe o sută șaptezeci de pagini și cuprinde următoarele capitole: Inspirați și expirați sau pamflete ad personam (20 pamflete);
Intermezzo parabolic (4 pamflete);
Țară liberă-n derivă. Pamflete In rem ( 26 pamflete).
Mă gândesc cu înduioșare mizericordioasă la familiile scindate sub impostura timpului. La acelea, în special, cărora, vicisitudinile istorice le a ordonat să se deșire, ca să se poată dezvolta (op.cit.,pag. 25,Familii sfâșiate).
Se făcea că ședeam întins întins pe un șezlong, lîngă un minunat bazin cu apă proaspătă, portocalie, moții moțăind și picotind, departe de satul mocirlos.
Gustam fructe exotice glasate și licori fine (pp.75, Cei trei îngeri cu paloși de foc).
Când am aflat că am luat o opțiune,am fost tare bucuros. E o sintagmă care îmi place mult: am luat o opțiune, spusă cu voce peremtorie. De unde om fi luat-o? (pp. 98, Puncte de sprijin pe limba de lemn).
Se observă, în lectura acestui volum, o prezentare, prin pamflet, prin povestire sau observare directă, alegerea autorului, prin cuvânt, ca mânuire, și cum, realitatea îi este la îndemână, și, cum își dorește autorul, să îndrepte ce era de îndreptat.
După 1989, a mai publicat: Câteva feluri de dragoste (roman, 1993), Câteva feluri de moarte (nuvele, 1993), Reacționarul (eseuri politice, 1992), Mic Breviar despre lume și viață (eseu filosofic), La poarta din dos a Europei (tablete, 2000), Revelionul (volum memorial, 2000), Construim cu succes elitismul unilateral dezvoltat (tablete, 2006).
Poezii
Nevolnice tîlcuri și rime (2006), Acomodări: poeme și poezii, cuplete (2009).
Scrisori (2008):
Acestea sunt adresate unor personalități: Constantin Noica, Gabriela Adameșteanu, Augustin Buzura, Florin Piersic, Marta Petreu, Paul Goma, Cărămiziu (precum și unor politicieni: Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Geoană, Mona Muscă, Dinescu, Năstase ș.a).
Opera postum
In memoriam Paul Everac, ultimul gong (coord. Ion I. Brătianu).
A primit mai multe distincții: Premiul Ministerului Culturii (1959), Premiul Vasile Alecsandri al Casei Centrale a Creației Populare (1964,1965, 1966, 1967), Premiul „Ion Luca Caragiale” al Academiei Române (1976), Premiul Uniunii Scriitorilor (1968, 1971, 1980).
Conținuturi
Legătura cu Aradul
Pe lângă slujba de la CEC, activitatea de gazetar, Paul Everac a debutat, elev fiind, cu poezia Toamna în Hotarul Arad, (an III, 1936) cu numele P. Al. Constantinescu .
Această legătură a fost concretizată prin calitatea de gazetar, autor de piese jucate (vezi Consiliul), prin studii liceale, prin afiliația paternă, prin munci prestate și căsătorie dar și prin evenimente de mare virtute.
Între 2006-2008 este prezent în publicația Informația Aradului cu o Tabletă săptămânală (sau prezent la diferite momente culturale).
A fost un elitist apropiat al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și a fost prezent în Grădina Botanică Universitară „Pavel Covaci” (din Macea), primind Titlul de Doctor Honoris Caus a (în 20 ianuarie 2006) al acestei prestigioase universități.
Everac
Ferestre deschise (1959), Explozie întârziată (1959), Ochiul albastru (1961), Camera de alături (1970), Viața ca un vagon (1973), Salonul (1981), Cei 12 magnifici (1988) ș.a.
Concluzii
Paul Everac vine în dramaturgia românească după comediile social-politice ale lui Aurel Baranga și dramele cu intenții simbolice ale lui Horia Lovinescu (devenind cel mai prolific dramaturg român, având vocația actualității stringente și pasiunea interogației (într-un angajament demonstrativ extrem de nobil).
Everac aduce în teatrul românesc, un tip de erou nou,din prisma jocului aparenței și esenței (spectacular, spectaculariz ator, al unui altfel de angajament cu epoca, folosind comicul în substrat tragic-modern).
Totuși, opera, uneori angajatoare, a fost un îndreptar etic și spiritual, cu esență și mesaj și acut simț al replicii dramatice.
Paul Everac a trăit în județul Argeș (localitatea Podu Dâmboviței, aproape patruzeci de ani).
Aici a luat ființă fundația Steaua Carpatină, 1997, și a lăsat posterității și trecătorilor un Amfiteatru și un Complex de statui în aer liber, la ieșirea din sat, ca un adevărat turism rural).
Genericile au expresivitate în denumire: Miorița, Legenda Meșterului Manole, Rodica, Nunta Zamfirii, Moartea căprioarei, Mistrețul cu colți de argint ș.a
Lucrările și delimitările spațiale, cu nume precum Băncile, Sanctuar, Rotonda Himerelor stau alături de busturi: Alecsandri, Baranga, Blaga, Caragiale, Hasdeu, Mușatescu, inclusiv Everac! se învecinează cu Arghezi, Iorga, Goga, Sadoveanu, Călinescu (confecționate din lemn ori alte materiale și sunt semnate de mari artiști, printre care și Pavel Mercea Mercescu din Macea, satul nostru ).
Paul Everac a consimțit, ca un alter ego, făcându-și bustul, în viață, spunînd: Uite așa au grijă păsările cerului de capul meu.
A fost desemnat Cetățean de Onoare al Argeșului și Muscelului.
Bibliografie
Dicționarul jurnaliștilor arădeni, Fundația Ioan Slavici, Emil Șimăndan, Editura Gutenberg Univers, 2011
Paul Everac, 50 de pamflete, Editura Roza Vânturilor, București, 2008
Dicționarul Scriitorilor arădeni, (sec.XIX- XX), Vasile Goldiș University Press, 2009
Foto: colecția personală
