◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.05.2024

Poetul şi taina

Poetul Marcel Miron şi-a ales bine titlul noului său volum, Raze de lumină (Ed. RawexComs, Bucureşti, 2023, 124 pp.) pentru că într-adevăr această poezie este un buchet de raze din lumina cea neînserată a zilei a opta a facerii lumii, cum numesc Sf. Părinţi eternitatea în Împărăţia lui Dumnezeu, zi parţial accesibilă încă de acum, din viețuirea în clipă, atunci când viețuirea este liturgică, adică întemeiată pe rugăciune şi contemplaţie.

Aceasta este cheia în care citesc, sau mai degrabă, în care ascult cântecul acestui volum, cheie oferită de autor chiar în poemul iniţial şi inițiator;: „Biblia / Piatră vie! / În fiecare semn / un suflet / în fiecare cuvânt / învieri; / În toată cartea / marea vieţii. / Ea / singura care ştie / toate picăturile de apă / ale oceanului!” (Biblia).

Dimensiunea metafizică a acestui buchet de raze de lumină, în multe feluri reprezintă chemarea iubirii divine de după despărțirea de Dumnezeu: fiule, vino acasă! Adică spre locul obârşiei de care ţi-e dor, cum zice Blaga (Cântecul obârşiei), deşi „drumul întoarcerii înapoi nu-l mai ştim / Elohim, Elohim”, cum scrie tot marele filosof şi teolog român (Ioan se sfâşie în pustie). De aceea este nevoie de raze de lumină, dar, foarte important, această lumină să vină de acolo unde vrei să ajungi ca să poţi urca pe raza ei ca pe o scară şi să fii sigur că nu ai greşit drumul.

În plus, poetul descoperă cititorului cum Dumnezeu a presărat drumul plecării omului din Împărăţie cu pietre sclipitoare, ca în basme, pentru ca atunci când vrea să se întoarcă să nu se rătăcească. Aceste pietre sclipitoare sunt psalmii, icoanele, muntele sfânt, pustnicii, crucea, evanghelia, mănăstirea, clopotul, sfeșnicul, cuminecătura ş.a.

Mistagogia poetului are în vedere o experienţă unică şi transformatoare: scufundarea, fie şi pentru moment, în transcendent, singurul mod eficient şi autentic pentru construirea unui salutar termen de comparaţie. La întoarcere, altfel vezi lumea şi viaţa, într-un fel, ca Parmenide Eleatul, dar mai ales ca marele Pavel răpit până la al treilea cer şi care văzând „ceea ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit” (I Cor. 2, 9) a avut puterea şi harul de a schimba lumea. Din această experienţă se trage forţa verbului paulin. Dar, păstrând proporţiile, şi forţa verbului lui Marcel Miron.

El a spus ce i s-a spus. Dixi et salvavi animam meam. Iar mântuirea, în viziunea poetului, are două mare caracteristici: este taină şi este frumuseţe. Taină a frumuseţii şi frumuseţe a tainei: „Poetul / nufăr plutind pe lac / se salvează de la înec / prin taina înfloririi” (Poetul).

Despre ce înflorire este vorba aici? Despre ce floare? Ce fel de nufăr? Înflorirea, ca proces, şi floarea, ca o consecinţă inerentă a acestuia, înţelegem, în general, din volum, reprezintă revelaţia divină, pentru că se referă la creaţie. Cu alte cuvinte contemplarea creaţiei divine duce la descoperirea frumuseţii Creatorului. Taina însă trebuie căutată, mai mult decât în rezultatul finit, în procesul devenirii – pe multiple planuri şi faze – proces de necontrolat (înflorirea) şi mai ales nestrămutat: drumul spre frumuseţea ultimă.

Devenirea întru frumuseţe îl defineşte mai ales pe om ca parte, pe urma sfinţilor, a „unui neam peregrin” (Banchetul ceresc de pe Sinai), omul miracol, făptură quasi-finită (pentru că finirea sau realizarea asemănării cu Dumnezeu este încă în „mâna” sa), om ce rămâne miracol atâta vreme cât se sălăşluieşte „în cuibul miraculos / al cuvântului” (Maseoză).

Şi Marcel Miron ne mai învaţă ceva şi anume că „albinele / culeg nemurirea / dintr-o floare / muritoare” (Poetul). Ce înseamnă asta ? Cum citim? Cum adică? Se face compatibilă murirea cu nemurirea, clipa cu veşnicia, trecerea cu eternitatea? Contrar tuturor filosofiilor lumii ce promovează acest dualism aparent ireconciliabil, poetul teolog vine şi aruncă mănușa provocând scandalul paradoxului. Cum este posibil aşa ceva?

Teologia lui Marcel Miron răspunde la marea întrebare prin amintirea în sub-vers a facerii omului după chipul ui Dumnezeu (raţiunea, voinţa, simţirea) şi cu posibilitatea asemănării (sfinţenia şi nemurirea), prin amintirea faptului că deşi omul a fost făcut sub specie aeternitatis, menit pentru veşnicie, prin nesupunerea originară a pierdut această posibilitate. Dar nu de tot. Non omnis moriar, cum spune Horaţiu într-un context uşor diferit. Şi tocmai aici este taina subliniată modest şi maiestuos în acelaşi timp de Marcel Miron. Dumnezeu i-a mai lăsat omului muritor o şansă: să conștientizeze (căci este făptură conştientă şi raţională) şi să utilizeze darurile primite de sus şi cu ele, în ele, prin ele să-L mărturisească, să-L vestească, să-L slăvească pe Creator, astfel înscriindu-se pe calea implicată în tipul de propovăduire pe care îl face şi definindu-se prin acesta.

Poetul atrage aici atenţia lumii că fiecare om are privilegiul de a folosi clipa pentru a-şi câştiga veşnicia folosind darul lui Dumnezeu şi punându-l în lucrare prin propriul său efort.

Citind acest volum aflăm că adevăratul poet este un descoperitor al tainelor lui Dumnezeu, atât cât se poate, iar unde nu se poate el este cel care indică taina spre a ne învăţa să trăim cu ea. Rolul poetului în lume. Sau cum spunea G. Enescu în alt context: creatorul de excepţie este acel om care ştie să transmită lumii întregi ceea ce, în secret, Dumnezeu i-a încredinţat numai lui.

Marcel Miron este un astfel de poet.

 

Theodor Damian

UZPR New York

(Revista UZP, nr. 33/2024)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *