Dezastrul de la Cernobîl
La marcarea a 38 de ani de la dezastrul de la Cernobîl (Ucraina), lumea este din nou îngrijorată de siguranța centralelor nucleare, în contextul invaziei ruse în curs, care a dus la bombardamente la Cernobîl, dar și în alte site-uri nucleare din Ucraina. Centrala nucleară defunctă de la Cernobîl și orașul Slavutych – ai cărui locuitori întrețin amplasamentul, care trebuie să fie sub supraveghere permanentă pentru a preveni scurgerile de material radioactiv – sunt ocupate de trupele ruse din martie 2022. Bogdan Serdyuk, președintele sindicatului care reprezintă muncitorii, își amintește de bătălia din apropierea șantierului, care a marcat începutul invaziei ruse pe 24 februarie: „Personalul fabricii a auzit vuietul echipamentului militar și, în curând, locul a fost înconjurat de tancuri rusești… Uzina are unități de securitate, specializate în lupta împotriva terorismului, dar acestea nu s-au împotrivit forțelor ruse și, în orice caz, există reguli care interzic operațiunile de luptă pe teritoriul unei centrale nucleare”.
Principala problemă a fost că, în urma bombardării zonei adiacente, liniile electrice au fost avariate, iar Slavutych și centrala în sine au fost lipsite de energie electrică: „Uzina are patru unități, inclusiv cea care a fost distrusă în accidentul din 1986. Tot combustibilul nuclear din cele trei unități care încă mai funcționau a fost îndepărtat și plasat într-un depozit de deșeuri nucleare. Tijele de combustibil au fost depozitate în apă care circulă pentru a le menține la rece. De îndată ce s-a întrerupt curentul, toată lumea s-a îngrijorat dacă apa va începe să se încălzească; specialiștii consideră că dacă apa nu circulă ar putea fierbe și combustibilul uzat va începe să se topească, cu consecințe imprevizibile”, a spus domnul Bogdan Serdyuk.
O altă sursă de îngrijorare este siguranța sarcofagului de protecție care conține reactorul distrus al celei de-a patra unități de producere a energiei electrice și rămășițele deșeurilor nucleare; deteriorarea sarcofagului actual de la reactorul patru ar putea duce la evacuarea prafului radioactiv.
Lucrările de întreținere de la Cernobîl sunt efectuate de aproximativ 2.700 de oameni; majoritatea locuiesc în Slavutych, un oraș satelit construit imediat după accidentul din 1986, la aproximativ 50 km de epicentrul dezastrului. Lucrătorii din centralele nucleare și familiile acestora, precum și locuitorii orașului evacuat Pripyat și a întregii zone de 30 km din jurul centralei afectate de contaminarea radioactivă, au fost relocați acolo. Pe timp de pace, angajații centralei din Slavutych plecau la muncă cu trenul, iar drumul dura 45 min; acum, când liniile de cale ferată sunt distruse, călătoria de la Slavutych durează pe jos opt ore, iar personalul a trecut la ture de o săptămână la reactoarele a căror funcționare nu a fost concepută pentru a găzdui oamenii care lucrează acolo: „Centralele nucleare sunt proiectate să reziste la impactul unei forțe comparabile cu cea a unui avion. Dar nu este același lucru cu bombardamentul care a avut loc la centrala nucleară Zaporizhzhya”, a avertizat Bogdan Slavutych, referindu-se la o altă centrală ucraineană, care este încă în funcțiune: „Sechestrarea centralei nucleare de la Cernobîl și bombardarea centralei nucleare Zaporizhzhya ridică problema securității nucleare, și nu numai pentru Ucraina. Centralele nucleare nu ar trebui să devină ținte pentru militari, fiindcă și distrugerea parțială a lor poate avea consecințe catastrofale pentru întreaga lume”. „Avem o tradiție în Slavutych: în fiecare an, din 25 până în 26 aprilie, ne adunăm pentru a aduce un omagiu victimelor de la Cernobîl”, explică Vladimir Udovichenko, primarul orașului. „Onorăm în tăcere memoria celor care au protejat Ucraina și întreaga lume de consecințele teribile ale accidentului… Nu putem permite ca o astfel de tragedie să se întâmple din nou. Ceea ce s-a întâmplat la Cernobîl după invazia rusă și continuă și astăzi în Enerhodar, orașul în care se află uzina Zaporizhzhya, este inacceptabil. Trebuie să reflectăm acum la ceea ce se poate face pentru a face centralele nucleare mai sigure”.
O echipă a AIEA, condusă de directorul general Rafael Mariano Grossi, a călătorit la Cernobîl pentru a livra echipamente, a efectua evaluări radiologice și de altă natură la instalație și pentru a livra echipamente individuale de protecție. În plus, specialiștii AIEA vor repara sistemele de monitorizare a datelor de la distanță instalate în centrală, pe care forțele de ocupație le-au dezactivat, ceea ce a împiedicat personalul AIEA de la sediul Agenției din Viena să primească date online de la Cernobîl. De la începutul războiului, AIEA și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la siguranța și securitatea instalațiilor nucleare ucrainene. Potrivit domnului Rafael Mariano Grossi, ”trebuie garantată integritatea fizică a centralelor nucleare, capacitatea personalului de a lucra fără presiuni excesive și accesul la surse externe de energie: aceste reguli au fost grav încălcate la Cernobîl, în martie 2022 comunicarea cu centrala nucleară de la Cernobîl a fost pierdută. Uzina a rămas fără sursă de alimentare externă, iar timp de câteva zile au fost folosite generatoare diesel de urgență. Prezența AIEA la Cernobîl este de o importanță critică pentru activitățile noastre în sprijinul Ucrainei, care încearcă să restabilească controlul de reglementare asupra centralei nucleare și să asigure funcționarea acesteia în siguranță. Vor urma alte misiuni AIEA la această centrală și alte instalații nucleare din Ucraina”…
Consecințele accidentului nuclear pentru plante și animale
După dezastrul nuclear de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986, 116.000 de oameni din zona de excluziune au fost forțați să-și părăsească definitiv casele. De peste 30 de ani, zona zace complet abandonată și puțini sunt cei care au curajul să se aventureze aici. Din cauza toxicității extreme, nici un Om nu poate locui în zonă și probabil că nici n-o va face prea curând. Animalele sălbatice prosperă însă în zonele părăsite.
Zona de excluziune nu este lipsită de viață: lupii, mistreții și urșii s-au întors în pădurile dese din jurul centralei nucleare. În ceea ce privește vegetația, doar flora cea mai vulnerabilă și expusă a murit; dar, chiar și în zonele cele mai radioactive, vegetația și-a revenit în trei ani! Materialul radioactiv de la Cernobîl este „instabil”, deoarece lansează constant particule și unde cu energie mare care zdrobesc structurile celulare sau produc substanțe care atacă mecanismul de funcționare a celulelor. Cele mai multe părți ale celulelor pot fi înlocuite dacă sunt vătămate, însă ADN-ul este o excepție crucială. La doze de radiație mai mari, ADN-ul este mutilat, iar celulele mor cu repeziciune. Dozele mai mici pot cauza vătămări mai subtile sub formă de mutații, schimbând felul în care funcționează celula – transformând-o, de exemplu, în celulă cancerigenă, făcând-o să se multiplice incontrolabil și să se răspândească în alte zone ale corpului.
Datorită absenței omului, populațiile de animale s-au înmulțit considerabil și sunt chiar mai numeroase decât erau acum în 1986 în această zonă: astăzi, zona toxică este tărâmul elanilor, căprioarelor, lupilor, bizonilor și al multor alte specii. Cernobîlul este încă periculos pentru Oameni. Studiile au arătat că fauna va avea de suferit de pe urma dezastrului au fost infirmate; acum, cercetătorii cred că animalele sălbatice s-au întors în regiune tocmai datorită absenței Omului, iar majoritatea profită de liniștea din regiune. Populația de lupi este de șapte ori mai mare decât în rezervațiile naturale din apropiere.
La granița dintre Belarus și Ucraina, fermierii îi încurajează pe vânători să împuște lupii, care le ucid animalele domestice. Vânători precum bielorusul Vladimir Krivencik și soția sa câștigă 80 de dolari pentru fiecare lup ucis; deși radiațiile sunt dăunătoare pentru animalele sălbatice, efectele activității umane – precum vânatul și agricultura – sunt mult mai periculoase. Numeroase exemplare de bizon trăiesc lângă Cernobîl și mai multe exemplare de urs brun – animal care n-a mai fost văzut aici de secole – au fost identificate în zonă; vulpile și vidrele au revenit și ele aici, iar vulturii codalbi sunt des întâlniți în zona de excluziune…
Lupii mutanți care umblă pe străzile pustii de la Cernobîl par să fi dezvoltat rezistență la cancer – ceea ce face să crească speranța că descoperirile îi pot ajuta pe oamenii de știință să lupte împotriva acestei boli la oameni. Zona de excludere de la Cernobîl (CEZ) a fost instituită pentru a împiedica oamenii să intre pe or rază de 1.000 de mile pătrate unde radiațiile încă prezintă un risc de cancer. Poate că oamenii nu s-au întors, animalele sălbatice, precum lupii și caii, cutreieră terenurile pustii ale orașului evacuat la 38 de ani de la dezastru.
Cara Love, biolog evoluționist și ecotoxicolog la Universitatea Princeton (SUA), a studiat din 2014 modul în care lupii de la Cernobîl supraviețuiesc în ciuda generațiilor de expunere la particule radioactive: ei au montat coliere radio pe lupi, astfel încât să le poată fi monitorizate mișcările. De asemenea, au prelevat probe de sânge pentru a înțelege cum reacționează organismul lupilor la radiațiile cancerigene. Cercetătorii au descoperit că lupii de la Cernobîl sunt expuși la mai mult de 11,28 millirem de radiații în fiecare zi, pe parcursul întregii lor vieți – ceea ce reprezintă de peste șase ori limita legală de siguranță pentru un om. Cara Love și echipa sa de cercetare au descoperit că lupii au un sistem imunitar modificat, similar cu cel al pacienților cu cancer care urmează un tratament cu radiații, dar, mai ales, a identificat părți specifice din informația genetică a animalelor care par să reziste la un risc crescut de cancer.
O mulțime de cercetări efectuate la oameni au descoperit mutații care cresc riscul de cancer – de exemplu, prezența variantei genei BRCA face ca o femeie să aibă mai multe șanse de a dezvolta cancer de sân sau ovarian. Cara Love a urmărit să identifice mutațiile protectoare care cresc șansele de supraviețuire la cancer. Ea a declarat: ”Prioritatea noastră este ca oamenii și colaboratorii de acolo să fie cât mai în siguranță posibil”.
Emilian M. Dobrescu, UZPR
Edith Mihaela Dobrescu, Institutul de Economie Mondială
Foto: Wikipedia