◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.05.2024

Aspecte publicistice privind Steagul Junelor Române din Crișana dăruit la Serbarea de la Putna, din anul 1871

Serbarea din 15/27 august 1871 a fost un eveniment important din istoria Mănăstirii Putna [1]. Amintirea serbării este legată, în principal, de numele organizatorilor, dar şi de cele ale unor participanţi de seamă, a unor societăţi culturale, ale tururor celor implicaţi în eveniment. Astfel, încă din perioada studenției la Viena, Mihai Eminescu şi Ioan Slavici s-au făcut cunoscuţi, prin organizarea Serbării și a primului Congres al Studenților Români [2]. Ioan Slavici a făcut parte, la început ca secretar, al Comitetului central din Viena ce a organizat Serbarea de la Putna. Într-un Apel al acestui comitet, din 2/14 iunie 1871 [3], lansat către damele române de pretutindeni se solicita confecţionarea unor flamuri – câte o flamură care să reprezinte fiecare provincie românească la Serbare. În acest Apel se cerea: ,,1. Ca să binevoiți a face pentru fiecare țară (Muntenia, Moldova, Bucovina, Transilvania, Crisiana, Temisiana, Muresiana (Maramorosa) și Besarabia câte o flamură cu inscripțiunea: «Cultura e puterea popoarelor» – «Junele române din (țara)». 2. Ca să binevoiți a trămite aceste flamure comitetului central la locul serbării (Putna, Bucovina) cu câteva zile înainte de serbare (27 aug. a.c.) prin reprezentantă aleasă de junele țării respective ori, dacă asta nu se poate nicidecum, prin poștă. 3. Flamurele vor servi la serbare de decorațiune, reprezentând sexul frumos al întregii românimi, iar după serbare junii români vor primi flamurele din mânile junelor române, ca eterne suveniri ai acestei zile mărețe !  Dacă toți voim, va fi. Dorim ca acest apel să fie auzit de către damele române, și astfel ele să constituie numaidecât comitete, spre a se consulta în privința flamurei respective ! Pentru a se confecționa aceste steaguri, apelul a fost publicat în presa vremii. În acest sens, în revista ,,Familia”, în numărul din 20 iunie/2 iulie 1871, se publică din partea Comitetului central din Viena pentru aranjarea acestei serbări fragmente din apelul lansat către damele române ,,ca să se facă pentru fiecare țară (Muntenia, Moldova, Bucovina, Transilvania, Crisiana, Temisiana, Muresiana și Besarabia) câte o flamură cu inscripțiunea: «Cultura e puterea popoarelor» – «Junele române din … (țara)». Aceste flamure sunt a se transmite la locul serbării. Dorim ca acest apel să fie auzit de către damele române, și astfel ele să constituie numai decât comitete, spre a se consulta în privința flamurei respective!” [4]. Momentul cel mai solemn al Serbării a fost aşezarea darurilor oferite de români și românce pe mormântul lui Ștefan cel Mare. Aceste daruri au fost următoarele: o urnă de argint comemorativă, cu un piedestal de marmură neagră, două epitafe şi şase steaguri, scrinul de sticlă așezat în jurul mormântului lui Ștefan cel Mare [5]. Unul din aceste steaguri a fost cel al junelor române din Crişana [6]. Flamura acestuia este confecționată din mătase alcătuită din trei fâșii, cusute între ele și are un format dreptunghiular (1,84 m x 1,23 m). Culorile flamurii sunt dispuse tripartit în fascie, cu roșu în partea superioară, galben la mijloc și albastru în partea inferioară. Fiecare dintre cele trei fâșii de culori diferite sunt terminate, la partea flotantă, în formă de  unghi, cu vârful în afară, dotat cu câte un ciucure de culoare galbenă. Ciucurele de la fâșia de culoare galbenă și cel de la culoarea albastră lipsesc. Pe marginile flamurii sunt cusuți franjuri aurii. Pe o față a flamurii, pe fâșia de culoare galbenă, s-a scris cu litere mari și mici aurii (cu umbre albastre), următorele cuvinte: JUNELE ROMANE din CRISIAN`A. Pe cealaltă faţă a însemnului vexilologic se presupune că era reprodusă stema Crișanei [7]: scut tăiat, în partea superioară despicat; în dextra, în câmp de argint, acvila neagră cu aripile deschise, ieșindă (sau avântată ?) și conturnată (stema Transilvaniei) sub patru litere majuscule latine negre /CRIS/; în senestra, pe același metal, un turn de cetate de culoare neagră cu patru creneluri, cu o fereastră închisă, sub patru litere majuscule latine negre /IANA/. Cele opt litere majuscule – separate de linia scutului despicat – citite împreună constituie numele unității administrativ-teritoriale CRISIANA (Crișana). În partea inferioară câmp albastru.  Pe această faţă a flamurii, se afla inscripția: ,,Cultura e puterea popoarelor[8], o adevărată deviză. Hampa, confecţionată din lemn, lungă de 3, 47 m, este vopsită în negru şi are în vârf un ,,glob crucifer” din metal auriu.

Din multitudinea de știri apărute în presă, privind ,,flamurile” dăruite la  serbare, prezentăm, doar pe cele referitoare la Steagul Junelor Române din Crișana. În acest sens, despre maiestuoasa procesiune religioasă și sfințirea darurilor primite la Serbare, revista ,,Familia”, în numărul din 29 august/10 septembrie 1871, la rubrica ,,Salonu”, Serbarea de la Putna în memoria lui Ștefan cel Mare, relata: ,,Începutul serbării s-a făcut sâmbătă în 14/26 august la zece seara, cu privigherea religioasă, anunțată la intrarea în biserică cu 21 de salve, tragerea tuturor clopotelor sfintei mănăstiri […]. De aici se întinse o maiestuoasă procesiune, salutată de salve, până la porticul festiv, construit în apropiere de aleea ce conduce la mănăstire, unde se descoperiră și sfințiră: urna de argint, epitaful doamnelor din România, al celor din Bucovina, flamura doamnelor din Iași, a doamnei Haralambie, a institutului de bele-arte din Iași, a dlui Popovici din Viena, a damelor române din Crisiana etc” [9]. Ziarul ,,Românul” din București, în numărul din 27 august/8 septembrie 1871, sub titlul ,,Serbarea de la Putna”, nota: ,,După ascultarea acestei apoteoze [10], cu inimle pătrunse de fiori pe care darul de splendoarea trecută îi produce în inimile cu simțiri adevărat naționale, întreaga adunare se înșiră într-un impuitor conduct festiv, de la portic până la monastire, în modul următor: stindardele bisericii, urmate de cuvioșii călugări în vestminte de oficiere; stindardul din Vaslui și Arad, între care strălucea marea cruce cu Hristos răstignit; preoții, cu icoanele și evanghelul, căruia măritul Ștefan se devotase; flamura doamnelor din Iași și a Institutului de Belle-Arte; părintele egumen împresurat de celalt cler și diaconi; urna consacrativă de argint, purtată pe umeri de cei patru membri ai comitetului; apoi, în două șiruri formate de membrii comitetului, epitaful doamnelor din Bucovina, și a celor din București, purtate de cele patru colțuri de câte patru fete îmbrăcate în alb, având cocarde, după care urma stindardul doamnei Haralambie” [11]. În același număr de ziar, în continuarea informațiilor cu  privire la daruri, ziarul publica știrea conform căreia: ,,După intrarea în biserică, urna fu depusă pe un piedestal negru, în fața mormântului; epitafele așternute pe suprafața superioară a pietrei tumulare; stindardele, legate de coloanele pe care se sprijină bolta de marmoră de deasupra mormântului”. Ziarul ,,Telegraful” din București în numărul din 3/15 septembrie 1871, arăta  următoarele: ,,După terminarea cuvântării (egumenului Arcadie Ciupercovici n. n.), în sunetul clopotelor, clerul, în veșminte sacre, urmat de toți românii care veniseră la serbare, purcese la portic unde pe o masă se aflau acoperite cu negru, darurile: urna consacrativă de argint, două epitafe admirabil lucrate, al doamnelor din România, al celor din Bucovina, flamura doamnelor din Iași, a doamnei Haralambie, a Institutului de Belle-Arte din Iași, a d(omnu)lui  Popovici din Viena, a damelor române din Crisiana, al urbei Vaslui” [12]. Astfel, din presa vremii aflăm despre felul darurilor, și în unele cazuri numele dăruitorilor veniți din provinciile istorice românești, precum și din Viena. Aradul a fost reprezentat la Serbare nu numai de I. Slavici, ci și de o delegație condusă de B. V. Stănescu [13] și Ilie Bozgan care au depus steagul tricolor donat de femeile române cu inscripția ,,Crișana” [14]. După cum se știe următoarea serbare de la Putna a avut loc în anul 1904. În legătură cu aceasta, dintr-un document al vremii aflăm informaţii pe care le considerăm semnificative. Astfel o scrisoare trimisă din Oradea, la 22 iunie 1904, de Vasile Mangra către Roman Ciorogariu din Arad, ne oferă amănunte interesante. Expeditorul scrisorii le cerea românilor arădeni să ia măsuri pentru a fi reprezentați la marea serbare de la Putna (unde urma să se comemoreze împlinirea a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare – n. n.). Mangra menționa că la serbarea măreață desfășurată la 15/27 august 1871, tot la Putna, Mircea V. Stănescu a reprezentat în mod splendid tineretul arădean. Tot acolo fusese trimis din partea româncelor […], un steag tricolor pe care scria ,,Crișana” [15]. În același an, ziarul ,,Tribuna”, din Arad, în numărul din 27 iunie/10 iulie 1904, relata despre Serbarea de la Putna din 1871: ,,Și cu strălucire s-a sărbătorit cu avânt juvenil aniversarea așezării mănăstirei Putna, locașul de vecinică odihnă a strălucitului Domn-Erou. Și de unde n-au fost români, să se închine la pomelnicul gloriosului ctitor ? […]. Un steag trei-color, cu inscripția «Crișana» dăruit de femeile române și dus de B. M. Stănescu și Ilie Bozgan, s-a închinat mormântului sfânt, acum trei decenii […]. Cine va reprezenta acum acest colț de țară al nostru ? Astăzi, când toți știm că soarele culturei românești de la București răsare; când știm că numai o cultură românească există; când ştim că de umbra mărețului strămoș din Putna s-au inspirat biruitorii propovăduitori ai unității noastre culturale; la patru sute de ani de la moartea aceluia, a cărui figură se înalță din mormânt în aureola unei nesfârșite glorii și măriri, e o datorie, ca și «Crișana» să depună un vrednic prinos de recunoștință, pe mormântul lui Ștefan cel Mare” [16]. Dintre cele șase ,,flamuri” dăruite în anul 1871, la Serbarea de la Putna și așezate la mormântul lui Ștefan cel Mare: două sunt considerate pierdute, iar patru s-au păstrat și au fost precis identificate de către cercetători. Câteva date despre steagul tricolor românesc, folosit în acea perioadă sunt necesare. Oficializarea steagului României având culorile roșu, galben și albastru, a avut loc în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, la 1 septembrie 1863.[17]. După cum se știe Unirea Principatelor a avut un puternic ecou în Crișana, iar tricolorul oficializat în România era cunoscut și românilor din această provincie istorică.  Steagul junelor române din Crișana  dăruit la Serbarea de la Putna în anul 1871 a fost confecționat la doar opt ani după această oficializare. Acest steag tricolor este o mărturie a legăturilor trainice statornicite între românii din Crişana şi fraţii lor de peste Carpaţi.

 

Note bibliografice:

[1] Vezi Teodor Bălan, Serbarea de la Putna, 1871, Cernăuți, 1932; Anghel Popa, Sărbătorile naționale de la Putna, Câmpulung Moldovenesc, 2004 ș. a

[2] Serbarea de la Putna 1871. Publicistică, Documente, Amintiri, apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, ediţie îngrijită de monahul Alexie Cojocaru, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2021, doc. 157, pp. 308-331.

[3] Apelul a fost publicat în ,,Trompeta Carpaților”, București, anul IX, nr. 919, din 13/25 iunie 1871.

[4] Vezi știrea despre lansarea acestui apel la Rubrica ,,Salonu – Serbarea de la Putna/în memoria lui Ștefan cel Mare, în Familia (Pesta), Anul VII, nr. 25, 20 iuniu (2 iuliu), 1871, p. 297.

[5] Serbarea de la Putna. 1871. Publicistică…, p. 282; Serbările de la Putna. Continuitatea unui ideal, 1871, 1904, 1926, 1957, 2004, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2021, p. 5.

[6] Augustin Mureşan, ,,Steagul Junelor Române din Crişana dăruit la Serbarea de la Putna, în anul 1871, în Analele Putnei, XVIII, 1, 2022, pp. 65-74.

[7] Despre stema Crișanei, vezi: Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977, p. 139 și p. 303, fig. 4;  Maria Dogaru, ,,Reconstituirea Daciei în simbol heraldic”, în Revista de istorie, Tom 33, nr. 4, 1980, p. 749, idem, Din heraldica României, București, Editura JIF, 1994, p. 57; Dan Cernovodeanu, Evoluția armeriilor Ţărilor Române de la apariţia lor şi până în zilele noastre (sec. XIII-XX), Brăila, Editura Istros, 2005, p. 174 şi Augustin Mureșan, ,,Despre stema Crișanei. Certitudini și supoziții”, în Administrație românească arădeană Studii și comunicări din Banat – Crișana, coordonatori: Doru Sinaci, Sorin Bulboacă, XV, Vasile Goldiș University Press, Arad, 2020, pp. 63-75.

[8] Arhiva Mănăstirii Putna, fond Corespondenţă diversă, dosar 1872, fila 271, apud Monah Alexie Cojocaru, ,,Alexandrina Magheru-Haralamb şi Serbarea de la Putna din anul 1871”, în Analele Putnei, XVII, 2, 2021, p. 54. Inscripţia de pe această faţă a flamurii este un răspuns la punctul 1 din Apelul din 2/14 iunie 1871, adresat junelor române, cu privire la textul ce trebuia scris pe flamurile care urmau a fi dăruite la serbare.

[9] ,, Familia” (Pesta), Anul VII, nr. 35, 29 august/10 septembrie 1871, p. 416.

[10] Este vorba de Cuvântul de îngropăciune la moartea lui Ștefan cel Mare rostit de egumenul Arcadie Ciupercovici, vezi, Semănătorul” (Bârlad), 29 august/10 septembrie 1871, apud Serbarea de la Putna, 1871, Publicistică, doc. 127,  p. 234.

[11] ,,Românul” (București), anul XV din 27 august/8 septembrie 1871.

[12] Serbarea de la Putna 15 și 16 august 1871, în ,,Telegraful” (București), anul I, nr. 125, din 3/15 septembrie 1871, apud Serbarea de la Putna, 1871. Publicistică, doc. 135, p. 259.

[13] Vezi V. Mangra, ,,Mircea V. Stănescu”, în Familia, An XXIV, nr. 51, 18/30 decembrie 1888, p. 590 și Octavian Lupaș, Figuri arădene Mircea V. Stănescu, Arad, 1936, p. 13.

[14] ,,Tribuna”, an VIII, nr. 122 din 27 iunie (10 iulie), 1904, p. 1; vezi și N. Roșuț, ,,Rolul Aradului în intensificarea legăturilor cu România” , în vol. Aradul permanență în istoria patriei, Arad, 1978, p. 365.

[15] Ioan Popovici, ,,Arădenii şi tricolorul românesc”, în Flacăra Roşie (Arad), anul XLI, nr. 11975 din 1 decembrie 1984, p. 3.

[16] ,,Tribuna” (Arad), an VIII, nr. 122 din 27 iunie (10 iulie), 1904, p. 1.

[17] Alte date despre evoluția steagului tricolor românesc, vezi la Dan Cernovodeanu, L`evolution du drapeau tricolore roumain de 1834-1881, Recueil du IX-e Congrès International de Vexillologie, Ottawa, 24-27 août 1981, în ,,Buletinul Bibliotecii Române” (Freiburg in Breisgau), vol. IX (XIII), 6, 1982, pp. 239-266; Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie, Luminiţa Iordache, Tricolorul în istoria românilor (Cuvânt-înainte Acad. Ioan-Aurel Pop), Bucureşti, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2020.

 

 

                                                                                                          Augustin Mureşan

                                                                                               Revista UZP, nr. 33/2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *