Dacă vei călători pe Valea Prahovei, dinspre Ploiești înspre Brașov, în orașul Bușteni, pe partea dreaptă, la poalele muntelui privirea îți este atrasă de o clădire impresionantă.
Este Castelul Cantacuzino, la care poți ajunge foarte ușor, dacă înainte de Gara feroviară, faci la dreapta, traversezi calea ferată și podul de peste râul Prahova și urci spre cartierul Zamora, pe un drum scurt, ușor în pantă, străjuit de brazi în partea dreaptă.
Atenție! Zona este vizitată de urși, după cum spun localnicii, dar nu am auzit să fi atacat pe cineva. Pătrunzând pe poarta muzeului simți că ai intrat într-un spațiu puternic energizat, care îți oferă o imagine elevată atât din punct de vedere natural, cât și artistic.
Cuiburi de tei și brazi puternici și fremătători creează adevărate oaze de umbră și răcoare, statui aparținând unor sculptori renumiți sunt plasate din loc în loc, câteva fântâni accentuează ideea de viață, prospețime și puritate. Două jeep-uri ce par a se odihni aici după o cursă lungă, poate concurențială, îți amintesc de lumea tehnicii și te invită la călătorie.
Castelul este înconjurat de un zid gros de piatră, el însuși fiind construit tot din piatră, în stil neoromânesc, cu elemente brâncovenești și bizantine.
În ciuda vechimii și a cenușiului pietrei, pare că se bucură de lumina caldă a soarelui care îi scaldă chipul sau înfruntă puternic viscolul iernilor.
Intrarea în castel se face pe o poartă masivă din fier pe care este înscrisă monograma prințului.
Deasupra ușii de la intrare poți face deja cunoștință cu un element reprezentativ, emblema familiei Cantacuzino, pe care o vei întâlni cu mici modificări și în palat.
Pe frontispiciu sunt înscriși proprietarii și destinația castelului: „Eu, Gheorghe Gr. Cantacuzino, cu soția mea Ecaterina Băleanu, clădit-am acest castel în amintirea străbunilor și pentru adăpostul urmașilor”.
Tainele palatului îți sunt dezvăluite de vizitarea efectivă a acestuia, de informațiile oferite de ghizi, pe care le poți completa cu cele existente în materialele documentare existente în muzeu.
În holul de la intrare te întâmpină deja un arbore genealogic foarte rămuros, în mijlocul căruia se află el, prințul Grigore Cantacuzino, supranumit ”Nababul”, din cauza bogăției foarte mari pe care o avea. Acesta s-a născut la data de 22 septembrie 1832 la București, într-o familie de intelectuali, ”cu o istorie de peste 1000 de ani, ce are ascendenți în Imperiul Bizantin”.
A fost jurist (doctor în științe juridice), politician, inițiat în tainele francmasoneriei, aspirant la tronul Principatelor Unite. A ocupat diverse funcții: senator, primar, ministru, președinte al Consiliului de Miniștri, comisar român pe lângă Înaltul Comandament al Armatei Ruse.
A încetat din viață la București, în anul 1913, la vârsta de 81 de ani, la doar doi ani după finalizarea castelului, nemaireușind să se bucure prea mult de acesta.
Din fabuloasa-i bogăție a construit trei palate pentru fiii săi: unul în București, unul la Florești-Prahova și cel care ne interesează în articolul de față, la Bușteni, în cartierul Zamora al cărui nume vine de la acela al unei cățelușe a familiei Cantacuzino.
Acesta din urmă a fost construit pe locul unei mai vechi cabane de vânătoare, între anii 1901-1911, sub coordonarea arhitectului Grigore Cerchez și de la început s-a remarcat atât prin aspectul estetic, cât și prin utilitățile moderne de care dispunea: apă potabilă, canalizare, electricitate.
În anul 1947 a fost naționalizat și transformat în sanatoriu TBC al Ministerului de Interne, în 2004 retrocedat strănepoatei prințului, Ioana Cantacuzino, care l-a vândut Companiei „Zamora Estate”, ce l-a deschis ca muzeu în anul 2010.
Inițial, ai putea crede că nu este mai nimic de văzut într-o astfel de clădire care a fost supusă atâtor schimbări și să ai oarecari ezitări auzind că a mai fost și sanatoriu TBC.
Dorința de a-i descifra tainele învinge totuși toate aceste temeri și pătrunzând pe poarta și în interiorul ei ți se dezvăluie o experiență de cunoaștere inedită.
Clădirea centrală este alcătuită din parter, etaj, logie.
Parterul a avut mai mult o destinație oficială, aici se află: Holul de Primire, Sala de Audiențe, Sala de Bal, sufrageria, biblioteca, biroul prințului.
Deși din mobilierul și tapiseriile inițiale nu se mai păstrează nimic, palatul are încă destule elemente care se remarcă prin originalitatea și ineditul lor, rezultat al originii nobiliare a prințului, al bogăției și al vanității, al formației lui intelectuale: pardoseala, tavanul, șemineele, vitraliile, feroneria, frizele și, în mod deosebit, simbolistica foarte bogată.
În Holul de Primire pardoseala este din ceramică glazurată adusă din Italia, decorată cu motive florale și în margini cu dragoni și ciorchini de struguri.
În celelalte camere, este din stejar, având în colțuri fixată steluța în punct de diamant cu opt colțuri.
Șemineele sunt din calcar de Albești, lucrate dintr-o singură bucată, decorate cu mozaicuri policrome și diverse motive, poleite cu foiță de aur. De exemplu, în Holul de Primire apar motive geometrice, amfora, vulturul. În sufrageria castelului șemineul este decorat cu o cruce bizantină.
Pe cel din Holul de Primire sunt expuse două tablouri, în partea de sus, portretul lui Grigore Cantacuzino și sub el se află portretul arhitectului castelului, Grigore Cerchez, figuri emblematice pentru existența castelului, formă de respect din partea personalului muzeului, dar și de întâmpinare a vizitatorilor de către patronii lui.
Tavanele sunt din lemn de stejar, cu grinzi casetate, în unele camere sunt simple, în altele, pictate fie cu motive florale, fie cu funia celtică sau nodul celtic.
Un element original îl constituie vitraliile din sticlă de Murano, care îți încântă ochiul prin modelele lor inedite: nodul celtic, simbol al legăturii dintre
viață și moarte, și crinul imperial, simbol al regalității la care aspirase atât de mult prințul Grigore Cantacuzino, dar și al dragostei, purității, castității în mentalitatea diverselor popoare. Impresionantă este și cromatica vitraliilor și a întregului castel ce creează o impresie puternică și neîncetată de viață, învăluită într-o discretă notă de mister.
Trecerea din Holul de Primire în Sala de Bal se face printr-o ușă de lemn, sculptată, decorată cu motive vegetale, în centrul căreia se află emblema familiei, ce conține un cumul de elemente simbolice: bourul, simbolul Moldovei, vulturul, simbolul Țării Românești, coroana princiară în cele patru colțuri, pescarul sub cerul înstelat, trifoiul, dragonul, stelele și îngerul care veghează asupra familiei. Deasupra a avut și o coroană princiară ce a fost distrusă în comunism.
Camera cea mai bine conservată, cea mai valoroasă și cea mai înaltă este Sala de Bal.
O poți privi din două perspective, de aici și de la etaj, scăldată în lumina tainică a unui lampadar care este cel original, lucrat în bronz, în Franța, în stil neobizantin.
Aceasta se dovedește, în primul rând, a fi o formă de cunoaștere a familiei nobiliare a prințului. Pe un perete lateral poți admira o galerie unicat, alcătuită din 12 portrete pictate pe piele de Cordoba, ale strămoșilor direcți ai prințului Grigore Cantacuzino, ramura Valahia, prezentați în mărime naturală, îmbrăcați după moda bizantină: postelnicul Constantin Cantacuzino, spătarul Drăghici, Șerban Vodă, Pârvu Cantacuzino, Ștefan Vodă Cantacuzino, Toma Cantacuzino, Matei Cantacuzino etc.
Pe vitralii sunt pictate portretele a patru reprezentanți de seamă ai familiei Cantacuzino: Șerban Cantacuzino, Ștefan Vodă Cantacuzino, stolnicul Constantin Cantacuzino, postelnicul Constantin Cantacuzino.
O privire atentă asupra ferestrelor, pe un cremon, îți dezvăluie însemnele personalizate ale prințului: inițialele, coroana princiară, nodul celtic, trifoiul, strugurele.
Tot în această cameră poate fi admirat cel mai frumos șemineu existent în muzeu, care spre deosebire de celelalte este individualizat de un mozaic, acoperit cu foiță de aur, care în centru înfățișează imaginea a doi păuni stilizați, simbolul măreției, de o parte și de alta a lor, două capete de bufnițe stilizate, simbolul înțelepciunii, și în colțuri, floarea de crin.
Unicitatea camerei este sporită de existența aici a celei mai mari colecții de heraldică din România, alcătuită din 27 de blazoane ale familiilor boierești înrudite cu neamul Cantacuzinilor, însemne pe care niște spirite luminate au reușit să le păstreze intacte, în anii potrivnici castelului, în timpul epocii de aur.
Imagini ale persoanelor care făceau parte din familia princiară sau apropiate sufletește de aceasta pot fi privite și într-o galerie de fotografii expuse în biroul prințului, galerie care a fost donată de un urmaș al familiei, Ioan Mihail Cantacuzino. Printre portretele existente aici sunt și cel al reginei Maria, al principesei Ileana și al patriarhului Miron Cristea.
Pașii ne-au purtat însă și într-o încăpere, despre care cu părere de rău am aflat că a fost biblioteca. Ce a mai rămas din ea? Nimic. Să fie oare în gena poporului român plăcerea de a distruge lucruri de valoare în momentele de răscruce din istoria sa???
Un alt element de valoare al castelului de care vizitatorul de astăzi este privat, deoarece a fost distrus în comunism, este pictura care acoperea pereții. În afară de galeria de portrete amintită deja, se mai păstrează doar frizele foarte interesante, cu o cromatică și o simbolistică diferite de la o cameră la alta, cu motive vegetale și zoomorfe. Printre motivele preferate în unele camere pot fi amintite: păunul, simbolul măreției, dragonul, simbolul puterii, în altele sunt asociate două animale total diferite: sensibila și delicata căprioară și puternicul leu.
Accesul la etajul superior se poate realiza pe o scară originală, din marmură de Carrara, cu balustrade din fier forjat, cu motivul crinului imperial și al știuletelui ales, probabil, datorită importanței porumbului în viața poporului român, dar și faptului că prezența acestuia în Muntenia datează din timpul lui Șerban Cantacuzino.
O altă scară originală și la fel de spectaculoasă este alcătuită din lemn de stejar cu balustrade sculptate tot din lemn.
Etajul a fost destinat vieții personale a familiei prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino și se caracterizează prin simplitate, fără a fi însă lipsit de anumite elemente proprii stilului arhitectonico-pictural al palatului.
Principala cameră este Salonul Ardelenesc, înconjurată de cele cinci dormitoare ale familiei princiare.
Pe lângă elementele specifice clădirii în sine, acest nivel îți oferă o sursă bogată și diversificată de cunoaștere prin intermediul expozițiilor temporare de artă pe care le găzduiește. În luna septembrie a anului 2021, expoziția avea tema „Mari artiști ai lumii”, în luna decembrie a aceluiași an, „Stampe japoneze – Teatrul Kabuki – colecția Ukiyo-e”, care conține 60 de piese din colecția avocatului George Șerban. Și dacă gândești că ai obosit și că trebuie să te retragi sau să arunci doar o privire nu ai nicio șansă, deoarece ghizii muzeului, care sunt foarte bine pregătiți, îți vor oferi o informație bogată, atât despre expoziție în ansamblu, cât și despre fiecare exponat. Aceasta se completează cu textele scrise pe unele panouri, iar în cazul expoziției de stampe japoneze cu un film și un album.
Și să nu uiți! De pe balconul castelului și din dormitorul prințului, te poți bucura de cea mai frumoasă perspectivă asupra stațiunii Bușteni, cu casele ei dispuse la poalele muntelui și pe malurile Văii Prahovei și cu măreția monumentală, de piramidă egipteană a Caraimanului, fie scăldat în soare, fie învăluit în ceață, fie strălucind de albul zăpezii pufoase sau sticloase, dar mereu la fel de puternic, de statornic și de protector.
Cu siguranță, o vizită la Castelul Cantacuzino nu înseamnă pierdere de vreme, ci îți poate îmbogăți cunoștințele de cultură generală și incita spiritul la cunoaștere și a altor monumente ce au aparținut prințului Grigore Cantacuzino sau au fost create pe teritoriul României.
Și de ce nu? Din deviza familiei expusă în diverse locuri din castel „Quae nocent, docent”, adică „Necazurile te învață”, te poți alege cu o învățătură utilă pentru tot restul vieții.
Ce s-a ales din valoroasa și numeroasa familie a prințului și din grandioasa lui avere materială și spirituală? La ora actuală nu mai există niciun moștenitor direct, Palatul „Micul Trianon” din localitatea Florești, județul Prahova a devenit o ruină. Din fericire, într-unul din palatele construite pentru fiii săi, funcționează Muzeul „George Enescu” din București.
Cine este de vină pentru ceea ce s-a stricat? Istoria cu legile ei, cu oamenii ei, cu logica ei mai mult sau mai puțin comprehensibilă.
Elena TRIFAN / UZPR Prahova