◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024

Fotografiile alb-negru
ale gimnasticii româneşti. Interviu cu Camelia Voinea, coordonatoarea lotului olimpic
de gimnastică

Privesc o fotografie alb-negru. Rotterdam, 1987, Campionatul Mondial de Gimnastică. România mai are nevoie de trei note de 10, ca să depăşească imposibilul şi să treacă înaintea URSS. Privesc, din nou, fotografia, realizată imediat după concursul la sol. Din ea răzbate surâsul unei adolescente frumoase şi gingaşe ca un mărţişor. Este Camelia Voinea (n. 1 martie, 1970), coordonatoarea de astăzi a lotului naţional, calificat la JO de la Paris. Din spatele timpului, fata îmi zâmbeşte cald şi mulţumită. 10-le obţinut de ea şi de celelalte două coechipiere (Aurelia Dobre şi Daniela Silivaş) aduce României medaliile de aur! Martie, 2024. O doamnă maturizată frumos, care şi-a păstrat zâmbetul adolescentin, încrezător şi sincer… Aceasta a rămas Camelia Voinea. Alături de eleva ei, Sabrina, nimeni alta decât fiica sa (desemnată gimnasta anului 2023), caută, din nou, podiumul olimpic. Poate, îl va găsi la Paris. Poate, în altă parte, dar va veni! Sportul îi răsplăteşte întotdeauna pe cei cutezători, întrucăt Camelia Voinea continuă să creadă în actualitatea fotografiilor alb-negru…

 

– Ați făcut parte din marea echipă a României de la sfârșitul anilor 80… Campioană mondială în Olanda, a doua si ultima dată când am depăşit, în clasamentul pe echipe, formaţia sovietică. După generația Nadiei, am avut, decenii la rând, numai generații de aur. Nicio discontinuitate! Care e secretul?

– Secretul a fost o pregătire intensă sub supravegherea unor mari specialiști. Plecarea din ţară a soţilor Karolyi nu a însemnat sfârşitul performanţei, aşa cum credeau mulţi. La Rotterdam, de pildă, la Mondialele din 1987, s-au obţinut 5 medalii de aur şi multe altele. Daniela Silivaş, Aurelia Dobre, Ecaterina Szabo, Celestina Popa, Eugenia Golea şi cu mine am format o echipă foarte bună şi omogenă.

– Sunteţi considerată creatoarea unor elemente de gimnastică inovatoare. Care sunt acestea?

– Da, pentru a întrece sovieticele, considerate mari favorite, în frunte cu regretata Yelena Shushunova (a decedat în 2018) şi Svetlana Boginskaya. A trebuit să le surprindem cu ceva nou. Primul element, pe care l-am executat în premieră, a fost la sol, un DUBLU ÎNTINS SALT ÎNAINTE. Al doilea a fost la bârnă și se numește ȘURUB GRUPAT DE PE UN PICIOR (AUERBACH).

– Aţi primit nota 10 pentru solul prezentat. Astăzi, e mai greu de obținut nota maximă decât atunci?

– Da, cu siguranţă, este mai greu. Nimeni în aceste vremuri nu a luat notă maximă. Gimnastica a crescut mult, din punct de vedere tehnic. E greu să diferenţiezi gimnastele, deşi sistemul de punctaj a evoluat şi el.

– Dacă ar fi să vă întoarceți în timp, ce ați aduce în zilele noastre?

– Aș aduce, în primul rând, specialiștii de excepție și mai mult public la competițiile de gimnastică. Astăzi, lumea s-a cam îndepărtat de sport, în general. Sau nu-i mai place să privească…

– Când v-ați întors în ţară, după câţiva ani petrecuţi în Italia, România era altfel… Nici gimnastica noastră nu mai era aceeași. Care să fi fost cauzele, obiective sau subiective?

– Cauzele nu le cunosc, dar eu întotdeauna am iubit și iubesc gimnastica românească. De fapt, fără întrebări şi răspunsuri interpretabile, eu nu doresc decât să fac cât mai multe pentru această frumoasă disciplină sportivă. Sper să și reușesc!

– Când ați acceptat să fiți coordonatoarea lotului olimpic, nu v-a fost teamă să luați, practic, totul de la început? Performanţele, mai mult conjuncturale, nu mai erau aceleaşi. Vă plac provocările?

– Nu-mi este frică de nimic, în afară de Dumnezeu! Am considerat această numire o onoare, pentru că îmi doresc ca gimnastica noastră sa revină acolo unde îi este locul, unde a aşezat-o marea ei tradiţie.

– Ce e mai greu în gimnastică, să-ți păstrezi supremația sau să o recapeți?

– Şi una, și alta. Astăzi, au crescut în performanţă multe ţări care, pe vremuri, nici nu contau în întrecerile pentru medalii. Lupta pentru podium este mult mai acerbă.

– O antrenați pe Sabrina, fiica dumneavoastră, cea mai bună gimnastă a țării, în 2023… Dacă ar fi să o comparaţi cu marea gimnastă care ați fost, ce ați constata?

– Eu îmi doresc ca Sabrina să-mi depășească rezultatele, pentru că este tânără și are timpul în favoarea ei. Drumul nostru are un singur țel, medalia olimpică! Admit că ziua de mâine e ceea ce nu mi s-a întâmplat mie…

– La ce întrebare care nu vi s-a pus niciodată ați fi vrut să răspundeţi?

– Întrebarea ar fi dacă gimnastica românească apreciază toată munca mea, ca sportivă și antrenor, pentru gloria adusă acestei țări… În viaţă, însă, multe întrebări rămân fără răspuns, iar unele răspunsuri, fără întrebări…

 

Leonard POPA, UZPR Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *