◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro18.05.2024

Lungul drum spre sustenabilitate al industriei festivalurilor

Este nevoie de foarte multă energie electrică pentru a derula un festival. Multe astfel de evenimente se bazează pe generatoare care funcționează cu combustibili fosili, care pompează dioxid de carbon, principala cauză a schimbărilor climatice. Numai comunitatea festivalurilor din Marea Britanie folosește peste 12 milioane de litri de motorină anual, conform cercetării think tank-ului Powerful Thinking.

De asemenea, potrivvit BBC, transportul este o altă sursă mare de emisii și include modalitățile prin care se ajunge la eveniment și mărfurile care sunt transportate cu feribotul către și dinspre acel loc.

Industria face eforturi eforturi pentru a-și atenua impactul asupra mediului, dar drumul către sustenabilitate este încă lung. De exemplu, Festivalul de la Glastonbury de anul trecut a inclus o turbină eoliană de 20 de metri. Instalată de Ocotpus Energy, turbina, împreună cu panourile solare și o baterie, a furnizat o rețea cu suficientă energie electrică pentru 300 de frigidere.

Mai multe festivaluri investesc în opțiuni de energie mai ecologice, inclusiv cea solară și stocarea bateriilor.

Una dintre forțele motrice când vine vorba de festivaluri ecologice este Chris Johnson, co-fondatorul festivalului Shambala, din Marea Britanie, care a adoptat o serie de măsuri ecologice – servește doar mâncăruri vegane și vegetariene și a trecut de la generatoarele diesel la aprovizionarea cu energie prin ulei vegetal hidrogenat din surse durabile, la unități solare și hibride și la introducerea de tarife la energie pentru comercianți, pentru a încuraja o responsabilitate mai mare pentru consumul de energie.

Mysteryland, un festival de muzică electronică de trei zile din Țările de Jos, atrage 130.000 de petrecăreți în fiecare an. Șeful operațiunilor, Maarten van’t Veld, spune că au luat o serie de măsuri pentru diminuarea dependenței de combustibilii fosili:

80% din puterea necesară este generată de panouri solare dintr-o fermă din apropiere. Partenerii și organizatorii au săpat pentru cabluri electrice în pământ și au conectat festivalul la rețeaua națională. „A fost o investiție mare, dar în 10 ani o vom recupera și apoi nu avem costuri suplimentare”, spune van’t Veld.

Reducerea utilizării combustibililor fosili a fost unul dintre punctele cheie din foaia de parcurs ecologică europeană, o listă de puncte de control pentru sustenabilitate pentru industria festivalurilor și a evenimentelor creată de European Festival Association (Yourope), care a fost dezvăluită la Conferința de dans de la Amsterdam, de anul trecut.

Iar uneori, artiștii înșiși pot da exemplu – Dave Grohl, de la Foo Fighters, a luat trenul spre Glastonbury anul trecut.

Dar, deși există o reglementare limitată a emisiilor de gaze cu efect de seră ale festivalurilor de muzică, cea mai mare parte a progresului din industrie este rezultatul acțiunii voluntare din partea organizatorilor, subliniază Sophie Tuson, de la firma internațională de avocatură RPC. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *