Poem vizual cu cai. Expoziție de sculptură

Sala cu Grifoni a Muzeului orașului Oradea găzduiește, în această perioadă, o expoziție de sculptură, aparținând artistului Călin Baciu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Sibiu. O expoziție ce cuprinde lucrări de factură expresionistă, o expoziție reconfortantă și frumoasă, ca un poem de iubire. Pentru că iubirea față de cal, surprins într-o relație de conviețuire armonioasă cu omul, se degajă din exponatele fixate  pe stative albe. Interesant e faptul că artistul nu dă un nume expoziției și nici lucrărilor. Și are o explicație pentru aceasta. În viziunea lui, sculptura este poezie,  „o poezie aparte” . Deci, vorbește de la sine despre artist și caznele creației. Iar o confesiune din Catalogul ce însoțește expoziția  este mai mult decât sugestivă. „Când mă doare spațiul gol, gândesc acolo un cal”, zice Călin Baciu. Și nu e de mirare. El se numără printre acei creatori împătimiți de aparițiile zeiești, numite cai. Visează cai, chiar cu ochii deschiși, visează scene ecvestre, aude ropot de copite, nechezături, scâncete, chemări. Și e mereu la pândă, e pe fază, e receptiv la ideile, bucuriile și extazul ce se nasc din aceste himere pentru a le transpune în limbaj plastic, pentru a le confrunta mai apoi cu receptivitatea și percepția iubitorului de artă.

Calul, acest animal fabulos, sculptural prin natura sa, prin formele perfecte, pictat încă din preistorie pe pereții peșterilor, simbol al al libertății totale și al nobleței, a devenit un personaj emblematic pentru artistul cu origini bihorene, a cărui copilărie a fost marcată de prezența calului în gospodăria bunicului său. În acea atmosferă caldă de comuniune a omului cu natura și cu animalele din bătătură, care i-a stâtnit și curiozitatea și interesul, dar mai cu seamă, i-a format un adevărat cult pentru acest patruped care poate fi nărăvaș, ascultător sau blând. Care poate fi statuar, pur sânge ori o biată mârțoagă. Calul este surprins în relația sa cu omul în ambientul cotidian, la muncă, la călărie, în exercițiul de îmblânzire a lui sau de inițiere întru ale călăritului. Ori în multe și diverse alte ipostaze ce fac din el un personaj viu, prieten și ajutor indispensabil, ori încărcat de simbolistică, atunci  când barierele realului sunt sparte. Cum ar fi Unicornul, calul cu corn în frunte, respectiv Inorogul în mitologia românească. Străvechiul cal heraldic înzestrat cu puteri supranaturale. O atmosferă familială și familiară degajă acest univers ecvestru, alcătuit din compoziții ample sau grupuri statuare bine definite în limbajul specific, încărcată de frumusețea și nostalgia unei lumi ancestrale în care relația omului cu universul era simplă, directă, afectuoasă, în paradigma scurgerii firești a ciclului vieții. Reprezentant al expresionismului romantic, care-l apropie coloristic de pictura lui Sabin Bălașa, artistul se bazează pe trăirea creatoare concretă. Având la îndemână însă și motive mitice ori livrești. El deține un fond de imagini cultivate cu grijă, despre  cai și călăreți: cai înaripați, cai de manej, cai de povară, cai de curse, cai de poveste, ori cai celebri, cum sunt calul fără nume al lui Richard al III-lea, pentru care ar fi fost dispus să-și dea regatul; Catalan și Voitiș, caii lui Ștefan cel Mare; Rosinanta lui Don Quijote; calul senator al lui Caligula – Incitatus; Bucefal al lui Alexandru cel Mare; Breazu lui Mihai Vitezul; Bator, calul neînfricatei Fefeleaga; Calul Bălan al copilăriei lui Ion Creangă; calul înaripat la Lui Făt-Frumos. Sunt, apoi, personaje fantastice, precum Pegasul cu virtuți imponderabile de a zbura, ori mitologice, precum Calul Troian sau Centaurul Chiron. O tipologie diversă de cai, surprinși în relația lor cu  omul și cosmosul, prind viață în mâinile artistului care-i modelează din nisip, gips, vată de sticlă, lemn, rășini epoxidice și alte ingrediente și-i patinează bronz. O materie rezistentă ce răspunde intenției sale formative. Un modelaj frust, dar cu efect în planul concretului încât, privind aceste „creaturi” statice ori în mișcare, îți vine să le mângâi coamele răsfirate de vânt ori aripile deschise pentru zbor.  Iar peste ele plutește ușor praful fin al versului de dragoste eminescian, sau răzbate ecoul  poeziilor lui Nichita Stănescu. În reprezentări și ipostaze diverse, în compania oamenilor ori a personajelor mitice, în locuri de popas ale îndrăgostiților, surprinși în momente tandre, în scene de luptă, în secvențe de circ, la galop, ori în grupuri de călăreți, caii săi sunt frumoși, puternici și plini de expresivitate și de mister.

Proiecția artistică a lui Călin Baciu propune o estetică a contemplării. Compoziții ample, povești încântătoare, forme elegante, măiestrit structurate în concret, siluetele cailor și ale oamenilor au o prezență spațială și o dinamică care încântă și te obligă să zăbovești în preajma lor, să le admiri, ori să le descifrezi necuprinsul. O expoziție ca o respirație recofortantă din care pleci fără să-ți pui întrebări existențiale. Mulțumit că un demers plastic inspirat și generos, creat din frânturile a ceea ce artistul consideră că este „veșnic omenesc”, te-a inclus și pe tine, ca privitor ori iubitor de artă.

Maria Vesa Aursulesei