Subtilitatea, originalitatea și profunzimea analizelor și sintezelor probate de eseurile grupate sub genericul incitantului capitol EMINESCU – orizontul matematic (60 de pagini) din volumul Invenție și descoperire (Ed. Cartea Românească, București, 1989, 296 p.), ca și referirile savantului de recunoaștere internațională Solomon Marcus ne dau imboldul de a-l defini drept un eminescolog de forță – titlu simbolic, cu care îl încununăm acum, în premieră absolută.
Noi, oltenii, avem un motiv anume, în plus, față de cetățenii din celelalte Provincii Magna ale României, generat de realitatea că Universitatea din Craiova a fost cea dintâi din țară care i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, abia după aceea, la distanță de câte doi-trei ani urmând să i-l confere și suratele din Bacău (municipiul său natal), Constanța, Timișoara, Petroșani.
Din parcursul profesional de excepție al lui Solomon Marcus, ne permitem să spicuim o parte dintre momentele de vârf:
*în vara anului 1944, în plin război mondial, susține examenul de bacalaureat, în Bacău, cu media cea mai mare din toți cei 156 de absolvenți de liceu ;
*răstimp de cinci ani: 1944 (toamna) – 1950 (vara) urmează cursurile de zi ale Facultății de Matematică a Universității din București ;
*în numai 18 ani, urcă voinicește toate treptele didactice: asistent universitar din 1950, lector – din 1955, conferențiar – din 1964, prof. univ. dr. din 1966 ;
*profesor emerit din 1991 ;
*1993 – membru corespondent al Academiei Române ;
*2001 – membru titular al forumului științific suprem din România.
Susținut de academicienii Grigore C. Moisil, Miron Nicolescu, Alexandru Rosetti, Tudor Vianu, Edmond Nicolae, Sorin Stati -, Solomon Marcus este titularul unor cursuri de mare impact, atât la Facultatea de Matematică, cât și la Facultatea de Filologie, ambele din București.
Concomitent a fost cercetător științific la Institutul de Matematică al Academiei Române, din 1961 până la desființarea acestuia în 1975.
Înfiorătoare sunt detaliile oferite de Solomon Marcus despre anii copilăriei, pubertății și adolescenței sale. Provenea dintr-o familie cu opt copii. Iată mărturisirea: „Erau ani de sărăcie și trebuia să mă întrețin. Eram mereu înfometat ! Până la vârsta de 20 de ani, eu n-am avut niciodată hainele mele. Le purtam pe cele rămase de la frații mei mai mari.”.
După acest excurs obligatoriu, să revenim la subcapitolul Matematica, limbă universală din atât de complexul și rafinatul studiu EMINESCU – orizontul matematic.
Extinzându-și și nuanțându-și disecția, Solomon Marcus punctează, dintru început: „Ecuația este pentru Eminescu o formă supremă de decantare esențelor, fapt care explică admirația sa pentru algebră. Dar ecuația este, pentru poet, și un mod METONIMIC de a reprezenta întreaga matematică.”
În susținerea tezei sale conform căreia ecuația este modelul matematic pe care Eminescu îl preconizează pentru ansamblul cunoașterii umane -, Solomon Marcus cheamă la rampă o suită de argumente irefragabile (pe care le-am invocat și în eseul nostru anterior: MIHAI EMINESCU – în viziunea savantului Solomon Marcus), citează vârtos și convingător din Poetul Național, după care punctează magistral: „Ca urmare a stimulentului creat de problemele de strategie, în cursul celui de-al doilea război mondial a luat naștere teoria matematică a jocurilor strategice (J. Von Neumann), exact cum preconiza Eminescu. Filologia, lingvistica, istoria limbilor NU mai pot fi concepute în afara matematicii și calculatoarelor.”.
Enciclopedist de certă altitudine științifică, morală și civic-patriotică, Solomon Marcus, își dezvoltă, tot mai sigur, pânza de păianjen a explorărilor sale: „Problemele puse în procesul de urbanizare, în germene pe vremea lui Eminescu, au luat o amploare fără precedent ; iar dezideratul POEZIEI ÎN ECUAȚIUNE nu poate fi decât cel al supremei concentrări, al distilării esențelor, al MAXIMULUI DE GÂND ÎN MINIMUM DE CUPRINDERE, cum avea să reapară ulterior la Ion Barbu, care transfera astfel poeziei statutul stabilit de Gauss pentru arta teoremei.”.
În continuare acest sublim matematician, atins de aripa geniului, ca și Eminescu ori Grigore C. Moisil – evidențiază noi și noi cote de relief în arealul demonstrației sale, pe care o putem numi pe cât de astral-terestră pe atât de oceanică și intergalactică: „Dincolo de această semnificație majoră, POEZIA ÎN ECUAȚIUNE trimite la o întreagă tradiție de asociere a poeziei cu matematica acestei tradiții, proiect pe care-l vedem AZI în plină desfășurare. Acest proiect și-a găsit împlinirea în studiul matematic deosebit de profund al structurilor PROZODICE și RETORICE întreprinse în secolul nostru (n.n. sec. XX) și în aprofundarea analogiei dintre LACONISMUL EXPRESIEI POETICE și cel al expresiei matematice, respectiv urmărirea aspectului estetic al matematicii și a structurii matematice a poeziei.”
Mărindu-și mereu și multiplicându-și cercurile concentrice hermeneutice -, Solomon Marcus nu se limitează doar la această consemnare din manuscrisele eminesciene, ci face recurs la alte și alte zări ale intuițiilor și decantărilor înmărmuritoare ale omului deplin al culturii românești, născut la Ipotești: „În alte părți, Eminescu vorbește despre ECUAȚIA UNEI ȚĂRI, ECUAȚIA SOCIALĂ. Preconizează punerea în ecuațiune a teoriillor economice. Este interesant să se observe convergența intuițiilor eminesciene cu ideile și preocupările unui contemporan al său, Spiru Haret ; ca și acesta din urmă (n.n. ca Spiru Haret), Eminescu a fost preocupat de problemele COSMOGONIEI, de posibilitatea unei mecanici sociale și de problemele organizării școlii. Poate că ar trebui urmărită mai îndeaproape această legătură.”.
Pentru a-și afirma și mai tranșant ideea ce dă și titlul subcapitolului de care ne ocupăm, Solomon Marcus concluzionează: „Pentru Eminescu, matematica este LIMBA UNIVERSALĂ, limba de formule, adică de fracțiuni ale celor TREI UNITĂȚI – timp, spațiu și mișcare (ms. 2207, f. 160 verso). Se observă și aici tendința de a apropia matematica de mecanică și de fizică, ca și sugerarea funcției euristice a notației matematice.”.
Finalmente suntem tentați să facem apel la o nouă secvență din comentariul lui Iulian Boldea – Solomon Marcus. Limbajul matematic și universul poeziei: „Matematica – arta de a da același nume unor lucruri distincte (Poincaré)– este, totodată, o disciplină ce studiază analogiile dintre lucruri, dar reprezintă, deopotrivă, un TRIUMF AL METAFOREI, cum remarca Solomon Marcus, care consideră că disciplinele cunoașterii se regăsesc sub interacțiunea puternică a localului și globalului, a părții și a întregului, matematica incluzând, în chiar nucleul său originar, o POETICITATE ESENȚIALĂ, PRIN INTERMEDIUL CĂREIA SE FACILITEAZĂ ACCESUL LOR LA POETICITATEA LUMII, matematica devenind, astfel, un adevărat POD CĂTRE POEZIE. Sunt reputate exemplele unor poeți precum Edgar Allan Poe, Mallarmé și Baudelaire, pentru care poezia se supune unei riguroase discipline compoziționale, actul poetic semănând astfel cu mecanica de precizie (Hugo Friedrich).”
Dan Lupescu
Foto: Wikipedia