La mijlocul lui Gerar, mai exact în ziua de 14 ianuarie 2024, se împlinesc 130 ani de la nașterea, în Comuna Vădeni, județul Gorj a Cătălinei Vasile Toderoiu ce soarta și ursitorile i-a hărăzit nemurirea, transformând-o în „Eroina de la Jiu”.
Cătălina Toderoiu s-a născut la 14 ianuarie 1894, în Comuna Vădeni, astăzi parte componentă municipiului Târgu-Jiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei de țărani Vasile și Elena Toderoiu. Actul de naștere a fost depus spre păstrare permanentă la Direcția Județeană Gorj a Arhivelor Naționale, fiind într-o stare bună de conservare, de către Primăria orașului Târgu-Jiu. Prin acest document se atestă nașterea în ziua de 14 ianuarie 1894 a Cătălinei Toderoiu, fiica lui Vasile Toderoiu, de 36 de ani, și Elena Toderoiu, de 27 de ani, de profesie agricultori, domiciliați în comuna Vădeni, județul Gorj. Deosebit de importantă este mențiunea făcută pe marginea unuia dintre cele două exemplare ale actului de naștere de către notarul comunei, Vasile Manta, cu cerneală verde, în urma decesului eroinei: „22 August 1917 – Moartă în luptele de pe frontul Mărășești-Oituz cu gradul de sublocotenent”.
Cătălina, încă de mică a avut aplecare către învățătură. Sprijinită de mama sa, care se mândrea că are o fată cu multă dragoste de carte, a devenit elevă la școala primară din satul natal și a continuat-o la Târgu-Jiu, unde, la înscriere, a fost trecută cu numele de Ecaterina Teodoroiu, nume ce l-a purtat până la moarte și dincolo de ea.
În anul 1909 se afla la Bucureşti, unde a urmat cursurile unui gimnaziu – pension de lângă Cișmigiu, dorind să devină învățătoare. Ulterior, și-a continuat studiile la o școală de infirmiere.
Prima participare a ei la viața militară a fost consemnată în 1913, când, deși era elevă în anul IV de liceu, s-a înscris ca cercetașă în asociația cercetașilor români, Cohorta „Pastorul Bucur” din București, iar din 1914 era cunoscută ca bună cercetașă în cohorta gorjeană „Domnul Tudor”, sub conducerea lui Liviu Teiușanu de la Târgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanței.
În mai 1916, cu puțin timp înainte de intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei, Regimentul 18 Gorj, în care activa și fratele său, sergentul Nicolae Toderoiu, era concentrat la frontiera cu Austro-Ungaria. Referindu-se la zilele ulterioare intrării României în război la 15/28 august 1916, Ecaterina avea să consemneze: „La decretarea mobilizării, în august 1916, am fost întrebuințată ca cercetașă la îngrijirea răniților din Târgu-Jiu.” După oprirea ofensivei armatei române, la 6/19 octombrie 1916, germanii, care se întăriseră cu Divizia a XI a Bavareză și cu artilerie grea, declanșează contraofensiva pentru străpungerea frontului românesc. Ca urmare a înaintării germane spre sud, la 10/23 octombrie 1916 Marele Cartier General al Armatei Române a decis preluarea comenzii Armatei I ce lupta în munții Olteniei de către generalul Ion Dragalina. În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar pe 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Munții Gorjului, Ecaterina a luat parte alături de populația civilă, cercetași și o companie de milițieni la luptele de la Podul Jiului, concurând la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.
La sfârșitul lunii octombrie, a participat la luptele de la Sâmbotin, ca infirmieră. A doua zi, 1/14 noiembrie 1916, fratele său, sergentul Nicolae Toderoiu, a fost împușcat în luptele de la Porceni, județul Gorj și a murit în brațele surorii sale. Pentru Ecaterina, moartea fratelui său a reprezentat convingerea că războiul nu este o joacă, ci conștiința jertfei supreme. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat voluntar, de fiecare dată spunându-i-se că locul ei este în spital, Ecaterina a hotărât să plece pe câmpul de bătălie. Comandanții au cedat insistențelor ei și au primit-o să lupte alături de ostașii din plutonul fratelui său.
După ocuparea orașului Târgu-Jiu de către trupele germane (aliate cu cele austro-ungare) la 3 noiembrie 1916, înaintarea acestora a fost zădărnicită de trupele române care improvizaseră o linie de apărare pe aliniamentul Dănești, Florești, Rășina, Peșteana, Tunși. În aceste lupte Ecaterina a fost luată prizonieră și dusă la Cărbunești de unde a scăpat, împușcând santinela de pază. În urma evadării spre Bărbătești unde era dispus Regimentul 18 Gorj a fost rănită ușor la picior. În luptele de la Țânțăreni și la contraofensiva de la Filiași Ecaterina a fost rănită mai grav. Un obuz i-a fracturat tibia și coapsa stângă, fiind evacuată la Craiova și ulterior la Bucureşti, de unde a fost dusă la Spitalul „Regele Ferdinand” din Iași. Cu prilejul vizitei reginei Maria la spital, aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar, acordându-i totodată gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i conferi autoritate în fața trupei.
La 23 ianuarie 1917, când a părăsit spitalul, Ecaterina a fost încadrată în Regimentul 43/59 Lupeni care era cantonat în comuna Dumitrești – Gălăței.
În februarie 1917, Ecaterina este prezentată elevilor Școlii Militare de Infanterie de către Liviu Teiușanu cel care o numea, într-un raport către principele Nicolae, „Jeanna D’ Arc a noastră”. Pe baza acestui raport, pentru faptele sale de arme, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetașilor i-a decernat Ecaterinei, în martie 1917, Medalia „Virtutea Cercetășească” în aur de război, iar pentru faptele de arme de pe front, i s-a acorda „Virtutea Militară de război clasa a II-a”. Festivitatea de conferire a avut loc la 19 martie 1917, Ecaterina primind decorația din mâinile regelui Ferdinand I. iar prin Înaltul Decret nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război nr. 12678 din 10 noiembrie 1916, „domnișoara Teodoroiu Ecaterina din Legiunea de Cercetașe „Domnul Tudor” a fost distinsă cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa a II-a pentru vitejia și devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiași. A fost rănită de un obuz la ambele picioare”.
La 4 august 1917, Ecaterina a plecat împreună cu camarazii săi pe front, îmbrăcată în uniforma de sublocotenent și echipată cu armă, raniță, cartușieră, grenade și sacul de merinde. În pofida drumului anevoios, a mărșăluit alături de soldați, iar în 20 august regimentul și-a ocupat pozițiile în tranșeele de pe Dealul Secului, județul Putna, actualmente Vrancea.
Miercuri, 22 august 1917, Batalionul II, din Brigada 21 Infanterie, din care făcea parte și plutonul comandat de către ea, a intrat în linia I. La ora 21:15, unitățile române au fost atacate și surprinse de unități din Regimentul 40 Rezervă german. În timpul schimbului de focuri, sublocotenenta Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanțe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel și a căzut la datorie.
În Darea de seamă asupra operațiunilor executate pe zile, conform Jurnalului de operații din perioada 1 ianuarie – 15 septembrie 1917, generalul Ernest Broșteanu, comandantul Diviziei a XI-a, consemna: „Brigada 21 Infanterie. În cursul zilei de 22 august a.c., până la ora 21.30, pe tot frontul a fost acalmie completă, întreruptă foarte rar de slabe focuri de artilerie. În acest timp s-a încercat a se face mai multe recunoașteri. La Regimentul 42/66 aceste recunoașteri n-au reușit a înainta din cauză că inamicul, avantajat de situația dominantă ce are, a tras asupra acelor patrule; asemenea și la Regimentul 43/59 patrulele au fost oprite de focurile de mitraliere. La ora 21, inamicul a început un atac prin surprindere, cu patrule mari care s-au apropiat de tranșeele Regimentului 42/66 și 43/49. Inamicul s-a servit pentru atacul său mai ales de grenade de mână și mitraliere, în timp ce bombardiere de tranșee au tras asupra regiunii rezervelor noastre. Atacul a fost pe deplin respins la ora 21.30, producând pierderi inamicului prin focuri de mitraliere, grenade de mână și baraj de artilerie. În această luptă am pierdut pe eroina noastră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, care a căzut vitejește în capul plutonului ei, îmbărbătându-și soldații”.
La 23 august, Ecaterina a fost citată prin Ordinul de Zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu: „În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt Eroina de la Jiu și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai Țării sale și i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a știut să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preț. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu, aceea care și-a desfășurat energia-i rară împotriva morții albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic pornește din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a revanșei, la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucția. A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele «Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!», are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.
A fost înmormântată cu paradă militară pe 23 august 1917, în Valea Zăbrăuciorului, alături de căpitanul Dumitru Morjan, gorjean și el, căzut la datorie cu o zi înainte, în fruntea Companiei a 6-a. La căpătâi i-a fost ridicată o mare cruce de stejar, de către comandantul Diviziei a XI-a.
„Astfel a pierdut Regimentul 43/59 Infanterie aceasta fecioară inimoasă, vitează, demnă de moșii și strămoșii ei și ca o pildă atât pentru Regimentul cu care a luptat și și-a dat viața pentru apărarea și mărirea Patriei, cât și pentru toți românii și, în special, pentru femeile române, fiind unicul exemplu în istoria Patriei, ca o fecioară tânără să aibă atât de mare însuflețire să-și jertfească viața pentru pământul strămoșesc”, conchidea, la 10 mai 1920, în Memoriul său, colonelul Pomponiu.
Astfel, Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din Armata Română, fata care înfrunta cu arma în mână trupele invadatorilor germani în luptele de la Jiu și, ulterior, pe frontul din Moldova, a trecut în rândul Eroilor Naționali, pentru că așa iau hărăzit ursitorile.
Col. (rtr.) Gigi Bușe
Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR