Corneliu Coposu a fost în sine o instituţie. Fiinţa sa plăpândă a reuşit, fără niciun alt punct de sprijin, să se facă legendară. În această săptămână s-au împlinit 29 de ani de la decesul Seniorului. În amintirea lui și la împlinirea a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției Române și de la căderea regimurilor comuniste în Europa de Est, Fundația „Corneliu Coposu” a organizat ediția a VII-a a Galei Corneliu Coposu la Timișoara.
Anul acesta, invitatul principal al galei a fost reputatul scriitor și istoric francez, Thierry Wolton, autorul monumentalei opere „ O istorie mondială a comunismului”.
Gala „Corneliu Coposu” a început duminică 10 noiembrie, la ora 10,00, cu o Sfântă Liturghie Arhierească și o slujbă de Parastas în memoria Seniorului, la Biserica Nașterii Maicii Domnului. După-amiază, într-un loc plin de încărcătură istorică și sufletească, Memorialul Revoluției din Timișoara, a avut loc lansarea celei de-a doua ediții a „Jurnalului Interzis” al lui Corneliu Coposu, ediție îngrijită de Doina Alexandru. Invitații au fost : Doina Alexandru și Tudor Călin Zarojanu iar moderatorul a fost Cosmin Budeancă.
A doua zi, pe 11 noiembrie, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, începând cu orele 11,30, a avut loc o dezbatere pentru studenți, elevi și nu numai, având tema „Am învățat să fim liberi? – 35 de ani de la Revoluție”. Au participat invitați de prestigiu: Thierry Wolton, Brândușa Armanca, Alexandru Gussi, Marina Constantinescu, Antonie Popescu și Dănuț Iacob(Asociația ”Brașov 1987”) Întâlnirea a fost moderată de Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu.
Gala s-a încheiat în cursul serii cu evenimentul principal la Opera Națională din Timișoara, începând cu ora 19,00 și a avut 3 părți: premierea tinerilor câștigători ai concursului de eseuri, conferința ținută de istoricul Thierry Wolton și concertul de gală ținut de soprana Teodora Gheorghiu Spiess și baritonul Sorin Coliban, acompaniați la pian de Diana Ionescu. Evenimentul a fost prezentat de îndrăgita Marina Constantinescu.