◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro15.10.2024

PĂCĂTOASE    TIMPURI      

                   Cu fiecare clipă care trece prin scurtimea vieţii noastre pierdem o fărâmă din veşnicitul timp, ca să primim în schimb  o altă fărâmă goală şi seacă, pe care va trebui s-o umplem cu toate câte le-am adunat în noi ca să o facem urcătoare spre mărire, sau scoborâtoare spre întoarcere în cele vremi  de-acum apuse. Şi nu ştiu cum se face, dar de la un timp s-au tot înmulţit scoborâtoarele clipe din vieţuirea noastră în huma acestor locuri frumoase, bogate, îndestulate de Domnul cu de toate cele trebuincioase a ne face un trai bun, lung şi fără griji.

           Şi mă întreb atunci, aşa cum de bună seamă vă întrebaţi şi domniile voastre, cum se face ca având atâtea bunătăţi să nu ne înălţăm mereu spre fală şi mărire, ajungând acum să coborâm din zi în zi în ruşinoasa şi umilitoarea noastră existenţă? Să ai bogăţii cât nici visezi, gând scăpătat în minţile tinere, vrednicia înainte mergătorilor şi câte altele din care ţi-ai putea face aici raiul cel lumesc şi tu să te afunzi în glodul nevolniciilor tale, asta chiar că nu mai e de înţeles. Este poate blestemul nostru adamic primit atunci când, având de toate în această lume, ne-am lăcomit, îndemnaţi de un drac uneltitor, să mai vrem şi altceva ce ne era oprit prin poruncă divină. La fel ca atunci şi astăzi, încălcând poruncile date care se vor a ne feri de păcatul lăcomiei, urii, trufiei, trădării, setea de putere şi câte altele, noi , nevrednicii mişei, nu ne-am lecuit încă de toate astea, întinându-ne mereu şi mereu în nevolnicia noastră cu toate cele care provoacă semenilor noştri durere, umilinţă, înjosire, sărăcie, neîncredere şi câte altele care ne învrăjbesc vieţile.

              De unde ne vin toate astea? care este izvorul întinător al vieţii noastre? Simplu, toate ne vin de la aceia pe care noi şi nu alţii, i-am ales să ne conducă destinele, pe care i-am crezut exemple şi modele de urmat, dar care ne-au înşelat aşteptările. Iar dacă acolo sus, la vîrful puterii se fură, se trădează pentru câţiva arginţi sunători, se rotunjesc repede şi fără frică averi ameţitoare, nemuncite, fără ca cineva să de-a socotelă pentru asemene mârşăvii, apoi boala aceasta se întinde ca pârjolul până la ultimul om, stricându-se tot rostul clădit cu atâta trudă în milenara noastră existenţă.

              De peste 30 de ani de când interesele mai marilor acestei lumi ne-au scimbat destinul, făcându-ne să credem că lumea nouă care va veni va fi numai lapte şi miere, conştiinţa noastră s-a schimbat profund. Am lăsat de-oparte valorile, principiile, normele cele bune şi sănătoase pe care le-am dobândit din moşi-strămoşi ca unica şi cea mai de preţ comoară, adoptând altele noi care ne-au dezumanizat, ne-au golit de conţinut, ne-au învăţat că numai noi contăm în această lume şi pentru asta putem trece peste ceilalţi fără să ne pese de ei, că banul, averea şi puterea sunt singurele care contează în această viaţă, singurele care rezolvă tot şi toate. Se fură cât nu s-a furat în toată existenţa noastră, se urăsc oamenii între ei purtându-se unii pe alţii prin procese interminabile, se omoară din te miri ce, gaşca, clanurile mafiote fac legea după cum le dictează interesele, autoritatea statală e slabă ca mâna de femeie, talerul dreptăţii nu se mai înclină în partea adevărului ci în cea a banului, ţara se topeşte în neputinţă şi deznădejde, duşmanul cel viclean e mai puternic ca oricând nefăcând nici un efort pentru a ajunge aici, îndeajunsă fiind trădarea cea ieftin a semenilor noştri. Nu e departe clipa când toate aceste se vor răzbuna pe noi cu vârf şi îndesat, când toţi, fără deosebire, vom plătii pentru nelejuirile şi trădările făcute.

               Banul şi trufia cea fără de margini ne-a luat minţile şi ne subjugă vieţile, deşi ştim că nimic din ce-am agonisit aici nu vom lua cu noi pe lumea ce-a promisă. Ne-om  vrednici a mai rămâne o clipă în neuitarea semenilor noştri doar dacă am fost buni, cinstiţi şi răbdători, cu dragoste de neam şi ţară, învredniciţi în fapte mari şi plăcute. Toate acestea ar trebui să le facem în fiecare clipă, îndestulându-ne viaţa nu cu averi materiale ci cu aurul comorilor spirituale, cele singure care dau putere înmiită şi mărire binemeritată omului. Doar aşa păcătoasele timpuri pe care le trăim acum se vor putea preface în timpuri fericite şi îndestulătoare pentru noi toţi.

                                                                                             Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *