Mi s-a părut interesantă discuția de la începutul conferinței UNIFERO (Midterm), ce a avut loc în Atlanta, SUA, în luna martie a.c.. În cadrul unei discuții libere, a fost propusă următoarea temă: ce meserii ne-ar plăcea să avem dacă am dori să facem altceva decât facem? Mi s-a părut interesantă întrebarea, căci invita visarea, precum și o self-identificare care de obicei nu se afișează, ci se descoperă, cu onestitate, în sufletul fiecăruia. De fapt, invitația era să ne scrutăm adâncurile și să ne relevăm celorlalți în acord cu adevărurile noastre intime, numai de noi știute. Pe mine m-au interesat și răspunsurile participanților.
Unii au afirmat că ei împliniseră deja tot ceea ce au visat pentru ei înșiși. Alții au exprimat dorința de a face în paralel și alte lucruri sau și-ar dori ca într-o viață ulterioară să mai facă și altceva. Unii ar dori să fie dansatori, alții să ofere mai mult timp întrajutorării altora, să predea ștafeta tinerei generații, însă toți și-au dovedit intenția de a fi ceea ce fuseseră sortiți să fie, sau ceea ce au devenit cu timpul – ei înșiși. Așa că fiecare-și contempla cu voce tare, realitatea de fapt precum și propria devenire interioară.
Cineva a făcut o scurtă dar pertinentă observație pe care nu o pot reda exact, totuși ea se referea la unele meserii în care atenția profesionistului e dedicată în întregime unei singure persoane (ca în cazul unui terapeut / terapist care adresează la un moment dat condiția unui pacient anume, adresându-i nevoile specifice) prin contrast cu menirea jurnalistului/scriitorului, ce își mută atenția spre diverse subiecte de interes general.
Ca jurnalist, devii martorul lumii și chiar istoricul ei și, așa cum spune deviza Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, consemnezi „istoria clipei”.
Asculți cu urechea la pământ, descifrând ceea ce se întâmplă, înțelegi durerile și bucuriile oamenilor, ba chiar plângi și te bucuri cu ei… pe scurt, participi, iar observațiile pe care le faci influențează și transformă.
În abordările științifice se dorește ca experimentele să NU influențeze obiectul pus sub observație, să nu se perturbe sistemul studiat, doar prin faptul că este observat. Asta, ca să nu se altereze concluziile.
În cazul jurnalismului, însă, e invers, pentru că cel ce observă sau formulează teorii, își influențează chiar destinul – și nu doar pe al lui, ci și pe al celor din jur. El își dă permisiunea să imagineze alte lumi, mai bune. Ajunge astfel să atingă vieți, uneori proiectând o înțelegere dincolo de imediatul pus sub observație, pe care îl influențează, poate doar și pentru că exprimă o opinie.
Acum, cred că suntem de acord că vremurile pe care le trăim, cu războiul în curs de derulare, sunt cel puțin interesante, să spun doar atât. Te pun pe gânduri. Sunt tulburi, îngrijorătoare – cu riscuri reale, aproape de casă – iar asta e un motiv în plus să fii angrenat în ceea ce ne este relevant. E chiar nevoie. Aceasta, desigur, se traduce printr-o responsabilitate suplimentară. A mesajului. A implicațiilor celor spuse. Sau a celor ce rămân nespuse.
Meseria de jurnalist e una de conștiință. De suflet. Uneori aduce un sens al realității, alteori speranță, pe care o face accesibilă celor ce sunt încercați, ba chiar întinde o mână de ajutor, sau măcar de înțelegere. Aduce lumină acolo unde e întuneric, ghidând energiile spre ceea ce crede că este sensul istoriei. Într-un fel, prin consemnare dar și prin influența pe care o exercită, jurnalistul devine un făuritor de istorie, la timpul viitor.
Aceasta nu este o meserie pe care s-o alegi la rece, ci, dacă o faci, o faci din dragoste. Trebuie să fall în love, cum spun englezii, iar asta trebuie să fie reciproc. Și tu să o iubești, și ea să te placă pe tine, căci ea te alege.
Poate că nu e pentru oricine, în orice caz nu e pentru cineva stăpânit de frica de a vorbi în public, sau frica de greșeală. Ele, fricile, trebuiesc depășite… la fel cum actorii își depășesc frica de scenă… Jurnalismul e pentru cineva ce are ceva de spus, ce crede în valoarea propriilor opinii, dar și în puterea lor transformatoare. Cineva ce crede în frumusețea libertății de opinie, căreia îi înțelege și fragilitatea. E pentru cel ce crede în minunea înconjurătoare, dar și în frumusețea adâncurilor noastre. Cel ce-și iubește semenii, dar crede și că sunt perfectibili. E pentru cel ce nu se dă la o parte să rezoneze la durerile dar și la bucuriile aproapelui, ce își consemnează propriile reacții la tumultul zilei, uneori chiar proiectând viziuni și înțelegeri noi, proprii. Puncte de vedere. Imaginație. Creativitate. În speranța că ele îmbogățesc. Educă. Inspiră. O lume în care se respiră liber, cu speranță și încredere în viitor.
Jurnalismul e pentru cel ce crede că merită să își dedice timpul, gândurile, și vocea, pentru a face o diferență. Cronicar al clipei, la timpul prezent, pentru ziua de mâine. Mai bună.
Milena Munteanu UZPR Canada
(Revista UZP nr. 26/2022)
Foto: pixabay.com