◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Diversitate, prin simplitatea scrisului gazetăresc II

*Nu cu mulţi ani în urmă, am cunoscut un bătrânel târgumureşean simpatic care se lăuda că are o pensie lunară de cinci ori mai mare decât mica mea simbrie de reporter. Şi nu numai pentru că a fost membru al PCR-ului în ilegalitate (Partidul Comunist Român), dar şi pentru că, tânăr fiind, ani în şir era nevoit să se ascundă în „casa conspirativă” a unei prea-frumoase femei, al cărui bărbat era în puşcărie, condamnat la 10 ani de temniţă grea;*Un eminent filolog şi talentat gazetar, care şi-a făcut şcolile primare, gimnaziale, liceale şi universitare „la zi” (nu la „fără frecvenţă”, precum mulţi dintre noi), ne îndeamnă să luăm aminte şi să ţinem minte că nu-i corect când vorbim sau scriem cam aşa: „clasa I-a”, în loc de „clasa I”, sau „trei de i”, în loc de „trei i” (fiindcă nu spui „trei de oameni”, ci „trei oameni”, acel „i” fiind asimilat unui substantiv);*Ce miracol românesc miraculos şi curios ca să te făleşti că ţara ta este străbătută (cadastral-topografic şi geografic vorbind) de Paralela 45 a Globului Pământesc, iar mai nou să constaţi că trăieşti în mai multe „State paralele”, stăpânite şi manipulate de politruci şi justiţiabili îmbogăţi peste noapte, arţăgoşi, aroganţi, sfidători şi mincinoşi. Iar tu, ca preşedinte de ţară ce eşti, şi încă mai vrei să candidezi pentru cel de-al 2-lea mandat, să te prefaci că nu vezi, nu auzi şi nu simţi acestă anormalitate a obiectivului subiectiv! De unde şi imaginarele mele bucurii, devenite tot mai triste, bântuite de grele gânduri goale. Dar şi de neputinţa de a mai putea stăpânii munca obositoare şi iubirea inimii iubitoare! Precum spusele versificate ale unui inteligent scriitor-jurnalist francez, Andre Malraux (1909-1976), în a sa carte „Cuceritorii”: „Singur lupt şi câştig sau pierd/De nimeni n-am nevoie să mă elibereze/Nici unui Crist nu vreu să-i vină-n minte/Că ar putea vreodată să moară pentru mine”. De unde şi constatarea extrem de realistă a unui alt contemporan şi conaţional de-al său, şi tot scriitor, ca şi el, Albert Camus (1913-1960): ;”Când amănuntul este viaţa unui om, el reprezintă pentru mine toată lumea şi toată istoria”;

* Ascultaţi măeastra muzicalitate a scrisului-poetic al pritenului meu sibian şi hârtibăcean, Ioan Gligore Stopiţă: „Cireşar-24 iunie-Ziua naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul; Ziua nopţilor parfumate-Sânzienele. O, Sânziană, plămadă dumnezeiască ostenită de propria-ţi mireasmă! O, Sânziană, fiinţă plămădită de Dumnezeu şi drapată cu fragila alcătuire de fecioară, ce porţi pe cap cununi galbene de disc solar! Cununi făcute în stelele noastre pentru vii şi morţi, aruncate pe acoperişul casei sau prinse la stâlpul porţii. Veniţi, cireşele sunt coapte, iar macii roşii au înflorit! Femeile au epidermă de cireaşă coaptă, ochii migdaliaţi şi mers de felină ce le sfâşie conturul…Flori plăpânde şi crepusculare..Cu cercei de cireşe la urechi…Copiii, ca nişte muguri plăpânzi, pe buze cu stropi de lapte matern sau cu picături de ploaie văratecă…Vlăstare tinere ce vor zămisli Zidirea şi Timpul…(n.a. Într-o astfel de zi a Cireşarului, în 15 iunie 1889), Eminescu a plecat din Lumea Deşartă în Nemurire. (n.a. Iar într-un astfel de anotimp al verii anului 1866, el a trecut prin Ardealul Transilvan) purtând pe încălţările sale praf de luceferi şi stele…Acum, iezii (n.a. de căprioare şi de ciute carpatine) mor doar împuşcaţi cu cireşe de aur şi cu ouă de râmndunică…Acum, când iubirea se lasă peste noi, parfumată, ,,Veniţi, cireşele sunt coapte, iar macii roşii au înflorit!” (n.a. În holdele de grâne cu spicele coapte de bătrâneţea lor. Cu boabele năclăite şi încolţite de răceala unor nesfârşite, triste şi păguboase ploi şi inundaţii).

Lingvistul-academician, Alexandru Graur
(n.9 iulie 190, Botoşani-d.9 iulie 1988,Bucureşti)

Mai întâi de toate voi declara (atât în scris, cât şi în vorbire) că distinsul om de cultură este tatăl colegului meu în ale jurnalismului în general, şi al celui sportiv de radio şi de televiziune în special. Cel care poartă numele de Dumitru Graur (30 mai 1947), şi este preşedintele Asociaţiei Presei Sportive din România. De asemenea, că reputatul om de ştiinţă (tatăl său) se neştea şi murea în aceaşi zi şi lună: 9 iulie. Evident, că în ani diferiţi: în 1900, la Botoşani şi respectiv, în1988, la Bucureşti. Ceea ce înseamnă că moare în chiar ziua când împlinea vârsta de 88. Ca urmare, luni, 9 iulie 2018, se împlineau 118 de la naştere şi 30 de ani de la moartea sa. Şi cine oare, dintre mai vârstinicii ascultători de Radio România (unde slijesc de mai bine de 67 de ani), nu îşi mai reamintesc de instructiva şi plăcuta (la auzul urechilor nesurde) rubrică permanentă „Limba noastră”, a domniei sale! Tot la fel şicititorii de carte, compusă şi recompusă cu mintea trează şi deşteaptă, scrisă cu peniţa înmuiată în călimara cu cerneală şi reprodusă pe hârtia de tipar! Să amintim doar câteva dintre cele mai populare „produse” ale tiparului, purtând semnătura celui care a fost student şi doctorant eminent al prestigioasei Universităţi „Sorbona” din Paris, între anii 1924-1929: „Dicţionar de cuvinte călătoare”, „Capcanele” limbii române”, „Cuvinte înrudite”, „Dicţionar al greşelilor de limbă” şi „Lingvistica pe înţelesul tuturor”.

NOTĂ: Iată cum un om cuminte şi cu multă minte ( deşi era de altă naţie decât cea română) a încercat să ne înveţe cum să vorbim frumos şi să scriem corect în limba noastră dulce ca un fagure de miere! Iar dacă bunul Dumnezeu nu ni-l trimitea pe Pământul Vechii Dacii pe măritul Eminescu, cu a lui scriere melodioasă şi inventivă lexical, nici academicenii, nici dascălii şi nici elevii lor nu rosteau acum atât de plastic cuvintele plăcute cât şi cele spuse şi scrise cu răutatea din născare a multora dintre epigonii săi! Aşadar, să îl preaslăvim pe cel care cântă şi ne încântă cu a lui poezie Sfântă şi Doinită! Iar regretatului academician, Alexandru Graur, să-i dorim somn odihnitor în înalta împărăţie a cerurilor!

Luigi Căciuleanu-românul-balerin şi maestru coregraf

Cel care multă vreme a fost directorul Operei din Santiago de Chile, capitala acelei ţări latino-sudamericane cu numele de Chile, îndelung trăitor în Franţa, dar şi frecvent stător în ţara lui natală, România. Iar de atât de multă şi de tristă străinătate a compus şi recompus un prim-volum de versuri, din care spicuim, fără ştirea şi voia domniei sale: „Mă uit la mine/şi mă văd/cârpăcit/din petece de timp/cioplit/din frâmituri de viaţă/din frâmituri de corp/din zdrenţe de vis//din picături de humă/un mozaic nebădăios/încropit/din cioburi/lipite şubred/între ele…”; „mă uit/ în zaţul de cafea/din fundul ceştii răsturnate/şi văd/o hartă/mă tot uit/la harta globului/şi nu văd altceva/decât zaţul/cafniu/al unei lumi întoarse pe dos”. Notă: Iar românul Luigi, pe unde se preumblă în aceste zile de vară românească, poartă cu el o vârstă cu puţin trecută de 70 de ani şi este, peste tot, considerat personalitatea cea mai reprezentativă a lumii dansului contemporan, neuitând să mărturisească: „De când exist nu fac altceva decât să tot rezist”, exprimându-şi şi o ultimă mare dorinţă a vieţii sale. Şi anume: să dispună de atâta timp liber încât să întârzie măcar o lună de zile între zidurile groase ca de fortăreaţă ale grandioasei Catedrale Notre Dame din Paris, pentru a încerca să o înţeleagă aşa cum a fost ea imaginată de îngerii care au inspirat înălţarea ei.

De necrezut, dar adevărat
La auzul cum că americanii, ca să îl impresioneze cu adevărat pe preşedintele român Nicolae Ceauşescu, aflat în vizită oficială în SUA, iar apoi într-o scurtă plimbare pe Broadwayul New Kork-ului, cu ale sale clădiri „zgârie-nori”, la un moment dat iar fi arătat acestuia, prin intermediul imaginilor sateliţilor cosmici artificiali ai NASA, nu numai casa lui părintească din Scorniceşti-Olt şi mersul la pas şi cu căruţele a consătenilor săi, dar şi întinderea filoanelor zăcămintelor de aur, uraniu, cărbune şi metale rare-preţioase, precum şi imensele „pungi” subterane de petrol şi de gaze naturale ale României, specialiştii-gelogi şi viitorologi americani spunându-i că mica lui ţară este mai bogată decât oricare dintre cele şapte mari continente ale Globului Pământesc.
Relatându-i această întâmplare neîntâmplătoare, unul dintre foştii mei colegi de şcoală în mineritul aurifer al Ţării Moţilor Munţilor Apuseni, a exclamat: „România este Ţara cu bogăţii neistovite. Tocmai de aceea toţi puternicii acestei lumi ,ca nelumea, de la romanii lui Traian încoace, au râvnit şi râvnesc în continuare la bogăţiile Daciei neînfricatului Decebal, iar pe noi ne sărăcesc şi ne ceartă din te miri ce pricini!” NOTĂ: Ca urmare, la ce folos toate aceste inestimabile bogăţii şi potenţiale averi de bună-stare generală a unui întreg popor (la care cea mai de preţ este fertilitatea deosebită şi curăţenia naturală a pâmânturilor agricole), dacă România este nu numai greşit condusă şi slab gospodărită, dar şi sistematic jefuită, batjocorită şi persecutată! PS: Celor care au făcut rău voit ţării mele şi continuă să-l facă, le spun doar atât: Să nu uite că moartea nu iartă pe nineni născut, fie că are chip de om, de animal sau de plantă! Ca urmare, Vă poruncesc-rugându-vă să încetaţi a nu vă mai bate joc de locuitorii „Ţării-Grădinei Maicii Domnului”! Pentru că pedeapsa divină nu va întârzia să vină! Uitaţi-vă şi învăţaţi fie chiar şi numai de la ceea ce auziţi că spun şi simt acei puţini, dar simpatici străini, care s-au stabilit definitiv în satele şi cătunele româneşti îmbătrânite şi părăsite. Şi anume: „Nicăieri în lume nu-i mai bine decât în Pitoreasca Românie, ntru că ai în preajma ta creştinul, blândul şi omenosul ţăran-plugar român!”.

 Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *