Am fost recent în Dobrogea și l-am redescoperit pe Eminescu, care văzuse marea prima dată în 1882. Cu excepția scrisorii adresate Veronicăi Micle la 16 iunie în același an, în care îi relatează experiența sa de turist rătăcit la malul mării precum și a articolelor politice dedicate teritoriului românesc dintre Dunăre și Mare, nu știam de alte dovezi ale prezenței lui Eminescu în Dobrogea. Ele există și le-am aflat din volumul „Cercul strâmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu”, datorat Profesorului univ.dr. Nicolae Georgescu, din care extrag această legendă urbană privind vizita redactorului de la „Timpul” la „Peștera Sf. Andrei”. Nu este chiar o legendă, cum s-ar crede, fiindcă întâmplările relatate de eminentul eminescolog N.Georgescu se regăsesc în presa vremii:
<<În anul 1882, după ce definitivează Luceafărul, își ia o vacanță și în iulie va sta în Constanța în Hotel d’Angleterre. Era perioada în care s-a inaugurat Hotelul Carol I, unde a fost primită presa din zonă și din București și când se face o puternică propagandă pentru turismul românesc la malul Mării Negre. Cred că este prima campanie de acest gen și la care Eminescu se alătură grupului de jurnaliști. După care se plimbă prin Dobrogea, vreo 15 zile. Fratele lui, Matei Eminovici, era militar la garnizoana din Brăila și i-a dat un docar cu care s-a plimbat prin Dobrogea și ajunge la Peștera Sfântului Andrei. De acolo, Eminescu transmite informații către ziarul Timpul din zona actualei comune Ion Corvin, Cuzgan cum se numea atunci. În amintirea șederii lui la Peștera Sf. Andrei, în 1922, se organizează serbări câmpenești
foarte ample. Oficialitățile dobrogene vor să creștineze perechile de concubini și se strâng într-o duminică vreo 40 de perechi și se fac nunți oficiale și se botează toți copiii rezultați din aceste relații. Este o sărbătoare foarte mare, un soi de nuntă în codru, care este consemnată de presă prin reportaje superbe de la fața locului, în 5 septembrie 1922. Constantin Sari a organizat evenimentul și era redactor la ziarul „Dobrogea Jună”. În amintirea ei se pune o cruce la Izvorul Mihai Eminescu de la Peștera Sf. Andrei, la câteva sute de metri mai la vale de izvorul Sf. Andrei…>>
Legenda mi-a trezit dorința de a vizita „Izvorul lui Eminescu” și „Peștera Sf. Andrei”, evocate în cartea ilustrului eminescolog, mergând apoi mai departe spre Mănăstirea Dervent.
În zorii zilei, drumul spre Dunăre pare o frumoasă expediție spre un tărâm plin de farmec. Trec Dunărea pe la Cernavodă, admirând Podul lui Anghel Saligny și, mergând spre localitatea Ion Corvin, aflată la 4 kilometri de șoseaua Constanța – Ostrov, întâlnim nu mai puțin de 4 monumente istorice, înscrise în Patrimoniul Cultural Național al României: o fortificație de plan poligonal, precum și un val de pământ, ambele datând din epoca romană, situate între Cuzgun și Aliman, respectiv două peșteri pe care legendele locului le atribuie Sf. Apostol Andrei (peștera mare și peștera 
mică). Dar, mai întâi, la jumătatea distanței, ajungem într-un codru des, cu alură de rezervație naturală (Pădurea Migilet). Aici se află „Fântâna Mihai Eminescu”, inaugurată la 15 august 1919. Trei ani mai târziu, tot cu prilejul Sfintei Mării, a avut loc montarea unei plăci comemorative, evocând numele lui Eminescu („În memoria lui Mihai Eminescu 1850-1889. Să-mi fie somnul lin/ Și codrul aproape 1922”). În dreapta plăcii comemorative s-a ridicat cu ani în urmă un bust al poetului.
Sub emoția produsă de cele două monumente, continui drumul și spre alte locuri legendare. După aproximativ 2 km ajung la „Mânăstirea Peștera Sf. Andrei”, unde în fața altarului, în partea din stânga, se găsește o cruce în formă de X. În centrul crucii se află o părticică din degetul Sfântului Apostol Andrei, adusă de la Mitropolia Trifiliei din Grecia cu ceva timp în urmă.
Impresionată de cele văzute în acest “Bethleem” al neamului românesc, plec mai departe spre Ostrov. Ajung la Dervent, situat în apropierea anticei cetăți Durostorum precum și a cetății bizantine „Păcuiul lui Soare.” Legendele spun că pe locul unde în vechime au fost sacrificați 4 mucenici ai credinței au crescut din pământ niște cruci făcătoare de minuni, dintre care se mai păstrează azi doar două. Tot din rândul miracolelor de aici găsim Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, precum și Izvorul Tămăduirii, purtând de asemenea numele celui considerat ocrotitorul românilor, Apostolul Andrei, care atrag mereu sute și sute de pelerini. Mai sunt aici însă alte două minuni: Grupul Psaltic „Sf. Andrei” precum și statuia lui Mihai Eminescu, amplasată în Parcul Mănăstirii, dezvelită la 15 ianuarie 2020, operă a sculptorului Ioan Bălan. Parcul este plin de statui peste care zboară, gălăcioase, puzderie de rândunici.
Iată așadar două locuri pline de minuni, a căror existență este legată de aceea a Apostolului Andrei și a lui Mihai Eminescu.
Tanța Tănăsescu / UZPR
Un comentariu pentru “Sf. Andrei și Mihai Eminescu, Apostoli ai neamului românesc”
Emoționante și atât de inspirate note de călătorie ale colegei noastre de breaslă Tanța Tănăsescu. Ele merită remarcate și promovate cu atât mai mult cu cât această specie a intrat într-un cin de umbră, sub impulsul turismului de cumpărături (intenționat nu i-am pus numele uzitat de New- Kyrițoaie)pentru care nu mai există valoare estetică sau intelectuală ci numai acumulare primitivă.Meritului colegei noastre de a reactualiza notele de călătorie este întărit și subliniat de omagiul pe care ea îl aduce Apostolului Andrei și lui Mihai Eminescu, Sfântul preacurat al versului românesc, precum l-a numit Tudor Arghezi.Încă o dată, felicitări și admirație,distinsă colegă!