Florica R. Cândea este cunoscută în Arad, în țară și peste hotare pentru dragostea pe care o poartă satului natal, Macea, astfel, nu ezită să vorbească și să scrie mereu despre acesta, dedicându-i mai multe volume: Baladă măcenilor care s-or pterdut de șireglă (2005), Carte vouă, fiilor satului (2006), Macea, alean și dor (2007), Rapsozi și rapsodii măcene (2009), Mărturii măcene (2011), Macea Vatră. Chipuri. Rânduieli (2013), Macea. Înscrisuri monografice (2018), Cuvântul, ca bagaj local (2023), Cuvântul ca bagaj local (ediție revizuită și adăugită, 2024).
În primăvara acestui an, Florica R. Cândea a publicat, la Editura Gutenberg Univers, Arad, volumul Bucătura, ca bagaj local, un volum care completează „patrimoniul imaterial” al localității Macea, din punct de vedere gastronomic și nu numai. Coperta este realizată după un desen semnat de Cristian D. Sida, Copac, peniță, tuș pe hârtie, 1991, tehnoredactare – Ecaterina Mehesz. Volumul cuprinde 200 de pagini, fiind structurat pe mai multe capitole: Cuvânt însoțitor. Argument; Generalități; Pădurea, ca bagaj local; Castelul, ca bagaj local; Rânduiala, ca bagaj local; Bucătura, ca bagaj local; Credențul, ca bagaj local; Cohălitul, ca bagaj local; Povestea, bagaj local; Pragul, ca bagaj local; Leacul, ca bagaj local; Nota autorului, Glosar, Bibliografie.
De ce e important un asemenea volum într-o lume a tehnologiei? Aflăm din Cuvântul însoțitor: „Acest gen de carte rezistă! (…) Odată ce anii trec, oamenii văd cu alți ochi lumea, adică atât prezentul, cât și viitorul, și, mai ales, trecutul. Fiecare vârstă are ochii ei. Rareori ne dăm seama ce înălțare a sufletului o pot aduce rescrierile și realismul lor, în contextul prăbușirii unui limbaj popular ori dialectal” (pag. 5).
Ca o madlenă care ne reamintește trecutul celor care știm cum arăta satul românesc de odinioară, ori ca o mașină a timpului pentru cei mai tineri, care doresc să cunoască mai multe despre rădăcinile lor, Bucătura, ca bagaj local este, cu siguranță, pentru unii dintre cititori, garanția reîntoarcerii în copilărie, iar pentru alții o călătorie spectaculoasă din care se vor întoarce transformați, „în fond, gastro-cultura este tot istorie, învelită în savoare, culoare și multă dragoste” (pag. 8), hrana fiind „o formă de comunicare” (pag. 8) – poate din acest motiv s-a dus în lume vestea că românii sunt foarte ospitalieri…
Așadar, acest volum ne vorbește despre „rădăcini”, după cum ne sugerează însuși copacul de pe copertă, cuprinzând detalii din viața măcenilor de altădată, cu ajutorul cărora putem reconstrui atmosfera în care trăiau românii de la graniță, în pace (și prietenie) cu toți, indiferent de etnie, armonia reprezentând un principiu de viață extrem de prețuit, dovadă delicioasele rețete ale românilor, maghiarilor și nemților, știute, dar și savurate de către toți măcenii, care, datorită acestui volum, au intrat în patrimoniul cultural arădean: „Să înțelegem, aici, prin patrimoniu imaterial intenția de a transmite pe calea informațională și de a perpetua / tezauriza / proteja anumite preocupări vechi de (re)punere în valoare a unor meșteșuguri moștenite cu toată strictețea, autenticitatea și specificitatea (…) Arheologia culinară nu este doar o știință despre temelia de bază a civilizației, mâncarea, ci se află în strânsă conexiune cu tehnologiile, recoltele și diviziunile sociale. Hrana este o delicatețe spirituală care dovedește că se poate conviețui (și) prin influențe cu absolut toate minoritățile etnice” (pag. 62).
Prezentarea acestui volum se va face prin prof. drd. Ioana Nistor, în plenul „Zilelor Administrației Arădene” din data de 16 mai, la care participă o delegație a UZPR București, precum și din județele zonei de vest a țării. Vom reveni cu amănunte!
