◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Vorbirea românească a decidenților, consecința unui învățământ superficial

Mitruț din Șimand ironizează modul în care a înțeles vecinul său ”platforma de vaccinare” (asemuind-o cu numele cociei trase de cai), fiindu-i mai la îndemână formula ”centrul de vaccinare de tip drive-thru deschis de către primărie”. Indignarea profesorului mi-a stimulat gândul spre identificarea ”stării actuale” a limbii române și a vorbirii contemporane (sociale, politice, publicistice, cotidiene), care alunecă spre vulgarizare, trivialitate, barbarism și toxicitate culturală. Nu mai există nicio instanță care să vegheze la utilizarea corectă a limbii naționale, nici măcar din partea celor care servesc/ beneficiază de/ instituțiile statului. Miniștri, președinți, primari, directori au exprimări ce dovedesc absența respectului pentru limba română. O parte a presei ilustrate și unele televiziuni întrețin obscenitatea verbală și uzează de exprimări lipsite de onorabilitate și de respect pentru limba română. Comportamentele verbale au ajuns la un nivel periculos de afectare a structurii limbii române. Nu mai există respect pentru ”îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație”, nu mai identificăm vreo grijă pentru exprimarea elevată și corectă nici măcar din partea celor care ar trebui să fie modele de vorbire publică. Limbajul este expresia gândirii, mai explicit, o exprimare corectă este consecința unei gândiri clare. Decidenți cocoțați prin liste de partid în demnități statale înalte nu se sfiesc să-și ascundă inocența gândirii după un paravan de exprimare, folosind ”pepsiglas”, ”dosar cu șine” (care împiedică actualizarea pensiilor), ori ”papagalizând” (a vorbi prin imitare) expresiile (și ideile) șefilor de partid. Exemple de abateri de la corectitudinea gramaticală sunt numeroase și pot fi inventariate zilnic din aparițiile publice ale politicienilor și ale celor care au acces frecvent pe canale de televiziune.

Care sunt cauzele și care sunt consecințele pierderii identității prin vulgarizarea iresponsabilă a exprimării în limba maternă?

  •  
  1. Școala și-a pierdut caracterul de instituție de cultură care formează cetățeni onești vorbitori de limbă românească. Disciplina ”Limba și literatura română” a devenit ”Limbă și comunicare”. Locul preocupărilor sistematice pentru ortografie, vocabular, punctuație, structura gramaticală, limba literară (artistică ori cotidiană), al interesului ”curricular” pentru rostire românească, oratorie, discurs este preluat de ”noile educații” (antreprenoriat, toleranță, sexualism, interculturalitate etc.). Cuvântul ”curricular” a înlocuit (fenomenul poartă numele de barbarism) sintagma ”program/ programă școlară”, limbajul acestuia fiind sursă de derută și neînțelegere chiar pentru profesori. Didactica este invadată de barbarisme fără nicio grijă pentru coerența și păstrarea semnificației limbajului: directorul școlar a devenit manager, planul de lecție este denumit proiect de strategie didactică, ori proiect de tehnologie didactică, metodele moderne sunt denumite ”debate”, ”brainstorming”, ”pălării gânditoare”, ”blazonul”, ”turul galeriei”, efectele învățării se măsoară prin ”evaluarea randamentului școlar” și prin ”aprecieri integrate”, sub forma unor ”competențe transversale” și multe alte asemenea ”importuri”, fără ca profesorii, doctorii în pedagogiei ori specialiștii din ministerul învățământului (NU și al educației naționale) să ia atitudine. Disciplinele universitare pentru profesori se numesc Coaching, Training, Nevoi emergente, Antreprenoriat, Evaluare integrată, Studii europene, Design, Leadership, Blended learning etc. Cartea lui Mircea Platon, intitulată Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc (2020) n-a mișcat preocuparea politică a decidenților școlari, a ministrului, pasionat de modificări formale în jurul aceluiași fond (”forme fără fond”). Aceleași efecte le-a avut Catastrofa pedagogică”, a lui Ion Negreț, Contra direcției din educația românească, a lui Anton Ilica, ori Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe, a universitarului Mihai Maci. Școala are nevoie de o schimbare fundamentală, axată în jurul unui ideal educațional care, în locul actualului text cu 66 de cuvinte, să exprime spiritualitatea, cultura, știința, limba naționale (vezi Ioan – Aurel Pop, Veghe asupra limbii române, 2020, dar și Identitatea românească, 2019). Preocupările actualului ministru al școlii formalizează pentru desființarea simultanelor, plata ”remedialelor” (?), calendarul anului școlar, clasa ”a doisprezecea”, cum se exprimă etc. Ignoră valorile patriotice, schimbările structurale în alcătuirea unui profil de personalitate, tolerând plagiatura, superficialitatea pregătirii didactice a profesorilor, calitatea reală a programului școlar și trece cu vederea birocrația funcționărimii din minister, inspectorate școlare, casele județene ale corpului didactic, centrele psihopedagogice etc. Poartă numele de ministru al educației naționale, când în realitate gestionează centralizat, gospodărind (pardon ”manageriind”), așa cum se vede, doar problemele învățământului școlar (numit preuniversitar?), iar educația națională e o etichetă puțin colorată pentru vizibilitatea decidentului șef ”educațional” și ”național”. De ani buni, ”managerii ministeriali și județeni” și-au declinat responsabilitatea pentru deșcolarizarea României, girând diplome de bacalaureat, licență, masterat, doctorat, confirmând analfabeți ”funcționali” și valori ambalate în hârtie creponată prin amăgirea unor generații incapabile să dea României o altă arhitectură umană și să fie paricipanți la alcătuirea unei noi mentalități civice. Se reformează reforme, se modifică regulamente și calendare școlare, norme educaționale în funcție de interese politice.

 

  • Absența unei culturi a discursului și a respectului pentru limba română o punem în seama școlii, a documentelor după care funcționează, a precarității pregătirii profesorilor sub forma unei anexe universitare, numită ”departament pedagogic” (DPPD). Valorile fundamentale ale unui tânăr sunt conturate în capacitatea acestuia de a scrie și vorbi corect, de a avea puternice sentimente patriotice (culturale, științifice, istorice, geografice), de a avea un comportament civilizat. Școala ar avea o asemenea menire. Cum să globalizezi o superficialitate? După cum vorbești, așa gândești. Punerea virgulei între subiect și predicat, dezacordurile gramaticale, folosirea unor cuvinte nepotrivită în comunicare (Aradul, Hermanstatdul, Bucureștiul – substantivele proprii nu se articulează!), importul de barbarisme (preluarea unor cuvinte străine în locul celor românești, fără să aducă un plus semantic), împănarea discursului cu pleonasme, deraieri de sens de la logica discursului și multe altele năpădesc vocile publice, oficiale, politice, administrative ori ale fandosiților din showurile tv. de divertisment
  •  

După cum spune M. Platon în volumul pomenit mai sus, învățământul românesc s-a transformat într-”un iarmaroc educațional”: ”Școala românească, sute de mii de profesori și milioane de copii nu pot fi lăsați la cheremul unui sistem, la a cărui cârmă e o păpușă de cârpă manevrată de niște pirați” (p. 11). Avem nevoie de o școală care să descopere ”omul din om”. ”Școala este incapabilă să învețe”, iar ”Universitățile nu produc calificare ci diplome”, susține M. Maci. Avem nevoie de o responsabilitate reală pentru corectitudinea scrierii și vorbirii în limba română. Atunci politicienii vor afișa Prefectură în loc de Instituția prefectului, vor pronunța rebut în loc de rebutat, vor folosi explica în loc de explicitare, vor pronunța corect optisprezece, al noulea, complecta, repercursiune, amândorora, clasa a doisprezecea. Aproape că nu mai există graniță între limbajul cultivat și cel neîngrijit. Ignor vorbirea vulgară, argotică, precum și cea de jargon. Spunea specialista în limba română (R. Zafiu) că există riscul ca greșelile și neglijențele în limbaj să nu mai fie compromițătoare pentru un individ, ci să fie acceptate ca ”o fatalitate națională”. Regulile de exprimare în scriere și vorbire, în relațiile dintre limba română și corectitudine nu au caracter facultativ. Nu sunt nici cunoscute și nici aplicate. Nu se face din cititul (sistematic al) cărților un exercițiu permanent de respect pentru tine, ca vorbitor în limba română și ca modalitate de gimnastică mintală. 

Constatăm absența entuziasmului școlar, persistența formării profesurii prin plagiere și prin descurcăreala impostoare, observăm, bolborosind doar, invaziunea politicului în birourile decidenților din învățământ. Nu decelăm nici măcar urme ale responsabilității pentru corectarea unor aberații ori erori în acest proces costisitor de a da societății oameni, cetățeni, care să asigure schimbarea în bine a României. Modificările din învățământ sunt urgente, concomitente și temeinic structurate.

Anton ILICA





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *