◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024

Revista UZP nr. 29/2023.  Starea presei, abordată de profesioniști

A ieșit din tipar numărul 29 al publicației de referință a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, singura publicație din țară care abordează exclusiv lumea presei. Publicația se prezintă din nou în binecunoscutele repere grafice care au evidențiat-o încă de la început, motiv în plus pentru a sonda un conținut la fel de bogat și de relevant ca întotdeauna.

Rezultat al colaborării extinse a conducerii centrale cu filielele din țară și de peste hotare, alcătuită exclusiv din materiale realizate de membrii activi ai UZPR, revista vine în fața tuturor celor care știu cât de importantă este informarea avizată, în fața publicului mai exact, cu un nou sumar aplicat, care reflectă în mare măsură ce FACE presa profesionistă.

Publicația are în centru un eveniment de anvergură de la Iași, unde a avut loc consfătuirea regională a conducerii UZPR cu șefii filialelor din Moldova, Bucovina/ Cernăuți, Muntenia de Sud-Est, Dobrogea, Brașov și Chișinău, împreună cu festivități de premiere a seniorilor presei, dezbateri pe teme de actualitate ale mass-media și întâlniri faste ale jurnaliștilor. „Jurnalistul adevărat nu privește viața cu scopul de a fi Împotrivă, de a-i inventaria fals exigent incovenientele, cât mai ales spre a vedea sensul și valorile devenirii, încât orice opoziție și manifestare critică să devină un Pentru în favoarea progresului”, notează Firiță Carp în Editorialul intitulat „Împreună ca Pentru”.  

Revista UZPR face o reverență în fața simbolisticii celor 50 de ani pe care i-a împlinit Radio Tineret, în cadrul unui grupaj care conține semnături prestigioase ale breslei și abordează, prin condeiul lui Florenț Mocanu, „Disiparea informației în trecut şi azi”. Starea actuală a presei este detaliată de profesioniști care o practică zi de zi – Paul Ulieru, Vasile Filip, Andrușa R. Vătuiu, Maria Vulpașu, Ion Burlui. Alte condeie redutabile prezintă publicații care duc mai departe tradiția mass-media „care nu se predă”, iar segmentul de Evenimente abundă de informații despre manifestări de ținută, la care jurnaliștii UZPR au fost în prim-plan.

Filialele din Diaspora ale UZPR sunt prezente, ca întotdeauna, în paginile ediției cu numărul 29 a Revistei UZP, alături de Adunarea Generală Ordinară a Uniunii, realizările notabile înregistrate de nou înființatul Radio UZPR, precum și de multiplele preocupări ale membrilor Uniunii, de la cultură și istorie la critică literară, detaliate în grupajul Accente. Toate acestea întregesc tabloul deplinei implicări a profesioniștilor media în viața cetății. (Roxana Istudor)

Un comentariu pentru “Revista UZP nr. 29/2023.  Starea presei, abordată de profesioniști

  1. Redacția publicației ,,Foaia Râmnicului” din Râmnicu Sărat mulțumește domnului Stan Brebenel, președintele filialei UZPR Buzău pentru articolul ,,O nouă publicație: Foaia Râmnicului”, de la pag.30. După prezența la lansarea publicației, dânsul ne onorează și cu acest articol, semnalând astfel, apariția acestei publicații în peisajul presei locale și naționale! Vă mulțumim din suflet, domnule Stan Brebenel!

Dă-i un răspuns lui Viorel Dodan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *