Granița (tot mai) subțire dintre informare și opinie

Reporterii care lucrează pentru secțiunile de știri ale ziarelor rămân complet independenți de secțiunile de opinie… teoretic. Dar diferența dintre știri și opinie nu este atât de bine delimitată și pentru cititori.
Mulți consumatori de știri s-au obișnuit cu idealul obiectivității, iar opiniile îi pot duce spre suspiciunea că jurnaliștii au o agendă politică, ce dăunează credibilității lor și a organizațiilor de știri. Dar, cu mult înainte ca ziarele să devină instituții de colectare și distribuire de știri, ele erau instrumente de exprimare personală a indivizilor – proprietarii lor, scrie The Conversation, care face o trecere î revistă a graniței foarte subțiri dintre informare și opinie.
Benjamin Franklin a condus Pennsylvania Gazette din 1729 până în 1748 ca un vehicul pentru propriile sale idei politice și științifice și chiar pentru observațiile sale de zi cu zi. Gazeta Statelor Unite, publicată pentru prima dată în 1789, a fost cea mai proeminentă publicație federalistă din timpul său și a fost finanțată parțial de Alexander Hamilton, ale cărui scrisori și eseuri le-a publicat (anonim).
La începutul secolului al XIX-lea, ziarele erau adesea partizane, deoarece multe dintre ele erau finanțate de partide politice. Dar, de la un moment dat, au început să caute un public mai larg.. Pe măsură ce au crescut în circulație, unii au început să-și sublinieze independența față de partizanatul politic. Împreună cu ascensiunea școlilor de jurnalism și a organizațiilor de presă, această independență a consacrat „faptul” și „adevărul” așa cum le numește savantul Barbie Zelizer. Pe de altă parte, proprietarii de ziare nu au vrut niciodată să renunțe la influența lor asupra opiniei publice. Pe măsură ce știrile au devenit principalul produs al ziarelor, editorii au creat pagini editoriale, unde puteau continua să-și susțină politicienii preferați. Acestea sunt de obicei gestionat de consilii editoriale, votate de consiliul de administrație, apoi publicate, ca opinii oficiale ale ziarului. James Bennet, editorul de opinie The New York Times, care între timp a demisionat, a recunoscut într-un articol de pe site-ul ziarului, care a fost publicat în ianuarie 2020, că „rolul consiliului editorial poate fi confuz, în special pentru cititorii care nu nu cunosc bine publicația”.
De-a lungul secolului XX, ziarele și-au asigurat cititorii și reporterii că există un „zid” între știri și segmentele de opinie. Editorii s-au folosit de această idee de separare pentru a insista că știrile lor sunt corecte și independente și au crezut că cititorii au înțeles această separare. Dar, în timp ce mutarea în online permite paginii de opinie The New York Times să-și crească simțitor producția, creează, de asemenea, o problemă: textele de opinie nu mai arată clar diferit de știri.
Cu mulți cititori care vin pe site-urile de știri de pe link-urile de pe rețelele sociale, este posibil să nu acorde atenție indiciilor subtile care marchează o știre de o opinie. Pe de altă parte, reporterii împărtășesc analize și opinii pe rețelele de socializare, derutând și mai mult cititorii. Secțiunile de știri complică tabloul – declarat delimitat – postând din ce în ce mai mult povești care conțin un grad de analiză a știrilor, pe care cititorii ar putea să nu-l distingă de ceea ce The New York Times desemnează drept… opinie.
În 1970, când pagina de opinie a debutat în The New York Times, circulația zilnică a ziarelor era echivalentă cu 98% din gospodăriile din SUA. Până în 2010, acest număr a scăzut sub 40% și a continuat să scadă de atunci…