Watabe Takahiko detaliază, în cadrul unui interviu, pe marginea experienței avute în România ca diplomat de carieră încă din 1985
D.A.: Ce v-a determinat să alegeți să lucrați în cadrul Ministerului de Externe?
W.T.: De fapt, de când eram la universitate am vrut să devin avocat, dar din cauza falimentului companiei la care lucra tatăl meu, am decis să dau examenul pentru Ministerul de Externe pentru a-mi putea folosi cunoștințele de drept.
D.A.: Care considerați ca sunt aspectele pozitive pe care profesia de diplomat de carieră le are?
W.T.: Este dificil de explicat în câteva cuvinte, dar cred că unul dintre avantajele majore ale acestei profesii este oportunitatea de a experimenta culturi diferite și de a asculta și învăța de la celebrități și oameni faimoși pe care în mod normal nu ai cum să îi întâlnești. Am avut ocazia să vorbesc cu multe persoane importante, politicieni, academicieni, oameni de afaceri și să învăț de la ei.
D.A.: Cum ați promovat de-a lungul anilor țara dumneavoastră în funcțiile pe care le-ați avut din cadrul Ministerului de Externe?
W.T.: Am încercat să explic cât mai mult posibil despre spiritul japonez wabi, sabi, modestie și seriozitate, despre spiritul ospitalității în industria serviciilor, despre bogăția culturii tradiționale, inclusiv a culturii alimentare, și despre știința și tehnologia unică pe care o avem.
D.A.: Ce caracteristică credeți că este crucială într-o relație externă cu partenerii unei alte țări?
W.T.: Deși caracteristicile partenerilor străini variază foarte mult de la o țară la alta și de la o cultură la alta, am fost întotdeauna conștient de importanța construirii încrederii reciproce între oameni și consider că această încredere este crucială pentru omologi.
D.A.: Ați participat și v-ați implicat activ de-a lungul anilor în cadrul unor negocieri internaționale importante și am putea menționa Tratatul de Convenție privind Antarctica dar și Convenția pentru Resursele Marine Vii. Care a fost rolul dumneavoastră în aceste negocieri?
W.T.: Am fost implicat în negocierile privind pescuitul și am participat de asemenea la discuțiile si negocierile privind capturile. A fost o perioadă dificilă, deoarece succesul sau eșecul negocierilor putea avea un impact uriaș asupra companiilor de pescuit. În cadrul Acordului de Parteneriat Economic dintre Uniunea Europeană și Japonia nu am participat la acele negocieri, dar am fost implicat în diverse anchete efectuate și în coordonare.
D.A.: Vorbiți fluent și scrieți în limba română. Cum ați învățat-o?
W.T.: După ce am intrat în Ministerul Afacerilor Externe, am studiat limba română timp de 2 ani la Universitatea din București în cadrul Facultății de Drept. Era un curs pentru studenții străini și îmi amintesc că eram împreună cu studenți din Africa, Coreea de Nord și Ukraina. La acea vreme era sfârșitul regimului Ceaușescu și românilor de rând le era interzis să vorbească cu străinii. La început, nu mă pricepeam prea bine la conversația în limba română, deoarece ascultam doar cursurile profesorilor și nu aveam prea multe ocazii să vorbesc. Comportamentul meu a fost însă monitorizat în mod constant și sever restricționat. Odată pe stradă am vorbit cu o tânără româncă. Am aflat ulterior că în următoarea zi, casa ei a început să fie supravegheată și verificată de Securitate.
D.A.: Credeți că limba română este greu de învățat pentru cei care doresc acest lucru?
W.T.: Pot să spun că limba română este o limbă dificilă, cu multe schimbări de diacritice, majuscule, minuscule, iar folosirea unor structuri lingvistice complexe pare a fi un simbol al intelectualismului. Îmi amintesc că am fost deranjat de insistența secretarului meu de a folosi o sintaxă complexă în discursurile mele. Chiar și în cadrul unor conversații uzuale de stradă românii folosesc cuvinte și expresii care nu sunt foarte simple. Acest lucru este în contrast cu ceea ce se întâmplă aici, în Canada, unde îmi desfășor activitatea în prezent și unde se preferă un limbaj simplu. Dar nu cred că aș fi învățat limba română dacă nu mi-ar fi plăcut poporul român.
D.A.: Când a început activitatea dumneavoastră ca diplomat de carieră în România?
W.T.: Se întâmpla în 1985, când a fost prima perioadă în care am lucrat în România. Aveau loc așa-numitele exporturi de alimente și înfometarea populației, iar regimul de atunci fără să țină cont de lipsurile poporului, era dornic să exporte tot ce putea și să-și plătească datoriile externe. Ca urmare, în orașe nu prea mai era nimic de mâncare, iar cartofii congelați se vindeau la cozi lungi. De asemenea, au existat restricții de energie electrică și a fost o perioadă foarte întunecată.
Când am început să lucrez la ambasadă, m-am ocupat în principal de relații publice și cultură, dar si de activitățile de schimb cultural. Aș mentiona concursul de discursuri japoneze ce avea loc la Universitatea Populară. Desigur ca aceste evenimente au fost foarte limitate. Relațiile economice bilaterale erau de asemenea, aproape inexistente, iar principala preocupare a multor diplomați occidentali era să asculte Radio Europa Liberă și să prezică viitorul regimului lui Ceaușescu..
D.A.: Misiunea dumneavoastră în România nu s-a încheiat odată cu Revoluția din 1989. Ce v-a determinat să spuneți din nou da?
W.T.: Deși nu a fost în totalitate alegerea mea, am continuat să lucrez la Ambasada României încă trei ani după Revoluția din decembrie 1989 până în 1991. La acea vreme, în Piața Victoriei aveau loc zilnic demonstrații de masă, oamenii criticând Guvernul de după Revoluție, aliniat la comunism în acea „revoluție furată”. Pentru personalul ambasadei noastre, care trăise experiența „Revoluției propriu-zise”, era un eveniment familiar ceea ce se întâmpla, dar pentru ambasadorul care a sosit după Decembrie 1989, situația politică era foarte instabilă și părea că în curând vor începe revoltele. Într-adevăr, au existat incidente violente, ca Mineriada. Am fost implicat activ în acea perioadă, pentru că vorbeam și înțelegeam limba română și puteam astfel comunica ușor atât cu specialiștii români, dar și cu cetățenii care au participat la demonstrație.
D.A.: Ați avut și experiențe plăcute în anii regimului din acea perioadă, de care vă amintiți?
W.T.: Când eram student în România și nu găseam absolut nimic de mâncare, am fost plăcut surprins când am vizitat casa din suburbii a părinților unui coleg român. Tatăl lui m-a servit cu țuică și nu avea mâncare. Atunci a mers în grădină și a luat singura găină pe care o avea și a tăiat-o ca să facă de mâncare și astfel să mă hrănească.
D.A.: Ce schimbări ati observat în societatea românească în perioadele în care v-ați desfășurat activitatea?
W.T.: Am să mă refer la aceste schimbări prin experienta avută în România în cele trei etape. Prima dată când am lucrat în România a fost între anii 1985-1991, la sfârșitul regimului Ceaușescu și schimbările politice care au urmat. A doua oară a cuprins anii 1998-2001, o perioada dificilă pentru România, cu schimbări majore inclusiv cele legate de procesul pentru aderarea la UE. A treia oară au fost anii 2018-2021, la mai bine de 10 ani după aderarea României la UE. Mentalitatea oamenilor s-a schimbat foarte mult și deși nu este doar o experiență individuală, dezvoltarea societății civile românești și a valorilor democratice pe care am putut să o văd în cele trei misiuni în România, mi-a dat speranță pentru viitor. Nu cred că exagerez când afirm că oamenii din România au demonstrat că pot învăța și că își pot construi o viață prosperă în baza principiilor statului de drept. Tinerii români au oportunități să studieze în alte țări și se întorc cu o nouă gândire și atitudine. Am participat la diverse evenimente universitare și nu numai în diferite orașe din România cum ar Cluj, București, Timișoara, Iași, Brașov, Târgoviște și am întâlnit studenți bucuroși, plini de speranță și deschiși să învețe lucruri noi. S-a produs o schimbare în bine, din interior care se poate observa în exterior.
D.A.: Sunt lucruri pe care le-ați învățat din perioada în care ați lucrat în România și care v-au folosit și ajutat ulterior în activitatea desfășurată atât în Nord America, dar și pe continentul australian, în functiile de demnitar pe care le-ati avut?
W.T.: Poate pentru că am trăit marea schimbare istorică a răsturnării politice românești la începutul carierei mele diplomatice, acest lucru m-a pregătit și am putut să înfrunt ulterior unele situatii dificile cu care m-am confruntat în activitate. Experiențele avute în România m-au ajutat, căci în prezent pot spune că sunt mai puțin afectat de majoritatea evenimentelor sau situațiilor dificile care apar și pot sa le gestionez altfel.
D.A.: Care sunt calitățile pe care le apreciați la români?
W.T.: Românii sunt oameni cu inițiativă, vor să facă ceva. Japonezii sunt oameni care atunci când înțeleg că ceva nu este posibil de făcut, renunță. Românii însă nu renunță și încearcă totuși, chiar dacă până la urmă se dovedește că nu este posibil. Dar cel puțin, românii încearcă și acest lucru l-am apreciat. De asemenea, apreciez mult ospitalitatea românilor.
D.A.: Aveți un fel de mâncare preferat din bucătăria tradițională românească?
W.T.: Îmi place ciorba de burtă. Aș dori să menționez că bucătăria românească este apreciată în Europa. Bucătarii români sunt foarte buni, iar în restaurantele din România felurile de mâncare sunt gustoase. Cred ca ar trebui să se pună mai mult în valoare acest lucru și acest aspect să fie promovat cum merită.
D.A.: Ce alte lucruri românești vă plac?
W.T.: Este un cuvânt pe care l-am învățat și îi cunosc înțelesul: descurcăreț. De asemenea, îmi place Imnul Național al României, nu doar pentru că îmi amintește de Revoluție, ci și de curajul de a înfrunta dificultățile.
D.A.: Cum evaluați acum rolul României în relația cu Japonia, tinând cont și de situația politică internațională?
W.T.: Politica externă a României se bazează pe UE și NATO, iar în actuala situație globală nu există loc pentru schimbări majore în acest sens. Poziția onestă și fermă a președintelui Iohannis este apreciată de alte țări și chiar am avut ocazia să îl întâlnesc.
Sunt foarte îngrijorat de invazia Rusiei în Ucraina și de oboseala Occidentului de a o susține. Felicităm însă România pentru succesul din prezent la care a ajuns și îi dorim continuarea relațiilor de prietenie cu Japonia. În special, există multe moduri în care Japonia și România pot coopera în dezvoltarea Africii și în reconstrucția Ucrainei. Românii au mulți specialiști iar japonezii au tehnologia.
D.A.: Care considerați că este rezultatul benefic al experienței avute în România?
W.T.: Când în România a avut loc Revoluția, am văzut oameni dezamăgiți de sistem și depresia prin care treceau. Era o situație tristă. Acum situația s-a schimbat, se respectă drepturile altora și s-a construit o societate civilizată cu principii de drept. Din această experiență avută am învățat mai bine ce înseamnă umanitatea și să nu pierzi speranța chiar după mai bine de 30 de ani.
D.A.: Ce urmează pentru dumneavoastră?
W.T.: Mă voi pensiona de la Ministerul Afacerilor Externe în luna martie a acestui an, astfel încât cariera mea în cadrul Ministerului de Externe se va încheia la Calgary. De acum înainte, aș dori să îmi construiesc o nouă carieră pe cont propriu, valorificând la maximum experiența și relațiile mele anterioare.
Daniela Apostoaei
membru UZPR
Calgary, Alberta, Canada
Un comentariu pentru “„Nu cred că aș fi învățat limba română dacă nu mi-ar fi plăcut poporul român!”. Interviu cu domnul Watabe Takahiko, Consul General al Japoniei
în Calgary”
Domnul Watabe e un diplomat strălucit, și un foarte bun vorbitor de limba română. Am colaborat pe parcursul ultimului său mandat la București si l-am reîntâlnit de curând, la Tokyo. Sunt convinsă ca relația lui cu România va continua în plan cultural și nu numai. Experiența sa e într-adevăr unica și trebuie valorificată în beneficiul ambelor țări. Felicitari pentru interviu!