◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro20.04.2024

La magnolii

Am mers să le văd, așa cum o fac, în fiecare primăvară. Dar, nu-mi amintesc să ne mai fi întâlnit vreodată, atât de devreme. Aprilie este, de regulă, luna răsfățului lor floral. Mă pregătisem sufletește pentru întrevederea cu ele, ca pentru o întâlnire de dragoste ori de taină. Sau ca pentru o vizită la un muzeu în aer liber. Căci superbele magnolii chiar sunt purtătoare ale unui astfel de mesaj. Ele luminează cu frumusețea lor ingenuă, asemenea unor inefabile stele, primăvara Palatului Baroc. Și a orașului. Impozanta clădire cu 365 de ferestre, construită de  arhitectul vienez Franz Anton  Hillebrandt, s-a dorit a fi o replică mai mică a Palatului Belvedere, din Viena. Este aici, în acest colț privilegiat al orașului, nu doar frumusețe florală, ci și istorie. Înălțarea unui  Complex Baroc, a cărei construcție a început în 1750:  Șirul Canonicilor, Palatul  și Catedrala Romano-Catolică. Construcția Palatului Baroc se va finaliza în 1777, iar Catedrala va fi sfințită în 1780. Muzica clasică va cunoaște la Oradea  o perioadă de în înflorire și exuberanță, datorită orchestrei catedralei, înființată de către episcopul Adam Patachich, la pupitrul căreia se vor afla mari personalități ale vremii: Michael Haydn și Carl Ditters von Ditttersdorf.

Deși lucrările au a început cu Șirul Canonicilor, acesta va fi ultimul, care va închide proiectul, după aproape o sută de ani. Este  compus din cincizeci și șapte de arcade în stil baroc, ce alcătuiesc un coridor lung, de peste 250 de metri. În ansamblul său, Complexul baroc, susținut și apreciat de Maria Tereza a Austriei ( apud Visit Oradea) dăinuie, peste veacuri, ca o adevărată operă arhitecturală și îmbogățește zestrea patrimonială a orașului de pe Crișul Repede. Fiindcă este unul dintre cele mai ansambluri arhitectonice, realizat în stil baroc, din sud-estul Europei. Dar și cel mai extins din România.

Fiind amplasat într-un peisaj ambiental special, readus recent la forma originală, într-un  parc cu flori și arbuști ornamentali, cu o vegetație diversă ce încântă privirea și relaxează prin imaginea și atmosfera specifică începutului de secol XX,  grădină peisagistică, în stil englezesc. E un loc de recreere, dar în egală măsură și punct de reper pentru Oradea și orădeni. Ca și pentru zeci de mii de turiști, atrași de ineditul și frumusețea locului, unde poposesc zeci de minute,  ca să se bucure și să-i contemple frumusețea.   

La fiecare început de primăvară, cele care dau tonul grandiosului spectacol floral, din parc, sunt magnoliile. Asemenea unor străjeri vajnici, ele  păzesc și înfrumusețează exteriorul palatului. Și mângâie cu  crengile și petalele fine ca mătasea, câteva dintre ferestre impozantei clădiri. Poate chiar fereastra  camerei în care a dormit Împărăteasa Sisi a  Austriei, când a poposit pe aceste locuri.

Mi se făcuse dor de superbele inflorescențe diafane, colorate în alb și mov, de frumusețea și puritatea lor. Voiam să le văd la începutul înfloririi. Proces viu, împresionant, ce seamănă cu un ritual a cărui frumusețe atrage ca un magnet. Numai că, ajunsă în parc, nici vorbă de o întâlnire de taină. Pe sub coronele regale ale copacilor drepți ori răsuciți de vreme, adaptați parcă ei înșiși stilului baroc, se vântură mulțimea, ca într-un adevărat pelerinaj. Impasibile și netulburate, ele își dezghioacă, sub privirile uimite, minunea de petale și privesc, nestingherite, după soare. Debordează de culoare și splendoare iar minunatele inflorescențe seamănă cu niște feciore despletite, dansând sub clar de lună. E o fascinație estetică, dar și emoțională, fiindcă magnoliile acestea care încântă privirea și conferă splendoare locului,  au trecut de o sută de ani. Ele se trezesc din iarnă, oferind privirilor admirative, o risipă florală uimitoare. Flori, flori, flori. Inestimabile podoabe vegetale. Frunzele vor apărea abia după ce își vor încheia înflorirea și petalele vor începe să se scuture. Miraculoșii arbori poartă  în trunchiurile contorsionate și-n crengile lor, ecourile și  reverberația imperceptibilă a unei istorii învolburate, la care au fost, vreme de un veac, martori discreți și tăcuți. Plantați în 1920, arborii au rămas neclintiți, înălțându-se spre cer.  În timp ce uriașa clădire a cunoscut mai multe destinații. Vreme de peste cincizeci cincizeci de ani, Palatul a găzduit colecțiile  Muzeului Țării Crișurilor, fiind o instituție de stat remarcabilă. Retrocedat după revoluție, Palatul Baroc a redevenit Reședința Episcopiei Romano Catolice. Iar în urma renovării atente și responsabile, și-a recăpătat strălucirea de altădată. În timp ce  arborii de magnolia par a se fi contaminat de exuberanța și măreția barocului, din arhitectura clădirilor impozantului complex.

Le privești cu uimire și te minunezi de ceea ce a creat mintea și mâna omului,  dar și de miracolul naturii. Și realizezi, o dată în plus, că la Oradea, primăvara reală, cea de referință peisagistică și turistică începe, întotdeauna, cu ele. Cu superbele magnolii, de la Baroc. Ca subiect și obiect de infinită admirație și prețuire.

 

Maria Vesa Aursulesei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *