Celui care scria întotdeauna cuvântul Român cu literă mare, necontenind să vorbească la înalte reuniuni culturale internaționale și să scrie în presa Europei și a lumii despre portretul Românilor , scriitorului Hans Bergel, i s-a oprit cursul vieții.
27 februarie 2022.
Născut la Râșnov, dar truditor în mai multe tărâmuri românești și trăitor de zeci de ani în Germania, neobosit în a scrie monografia „România, portretul unei națiuni”, Hans Bergel avea 97 de ani, în care „griji, biruinți și uimiri încercând…” Bunăoară, pentru romanul „Prințul și bardul” este condamnat la 15 ani de muncă silnică.
Transilvania îi este mâna dreaptă a sufletului, scriind pagini de reverberație despre Munții Sebeșului (avea legături cu grupurile de partizani din munți) sau Țara Bârsei. Brașovului natal îi dedică scrierea de rară sensibilitate, „Foaie de suflet pentru un oraș transilvan”.
Pentru Hans Bergel, timpul trăit în România este un continuu „prezent conștient”, întâlnirea cu demersurile spirituale românești însemnând îmbogățirea propriei sale existențe sufletești, o parte organică a eului său, cum detalia într-o conferință la Munchen. Românul, întotdeauna scris de Bergel cu literă mare, este parte indestructibilă a ființei sale: „…o parte din mine însumi (…) Nu sunt dintre aceia care se leapădă de trecut ca de o pălărie.” De aceea, Românul în literatura lui Hans Bergel este mai mult decât un „fragment”, este o parte a individualității sale, ceea ce îl determină să cerceteze rădăcinile spiritualității românești, specificul lăuntric ale acestora, „componența ființei Românului”, pornind, mai ales, de la opera lui Lucian Blaga.
Cu noblețea judecăților profunde și a sentimentelor de o uluitoare seninătate – Bergel respinge acțiunea celor orbiți de ură, în stare să mistifice adevărul – descoperă impulsurile vitale ale culturii române, eleganta formă latină și gândirea ageră a artelor românești, numindu-i pe Eminescu, Tzara, Arghezi, Bacovia, Pillat, Culianu, Cioran, Noica, Grigorescu, Brâncuși, Enescu, „fascinante perspective” care i-au marcat încă din tinerețe conștiința. „O astfel de cultură nu putea decât să mă fascineze. În drumul meu spre ceea ce numim cultura europeană, întâlnirea mea cu spiritualitatea română a reprezentat jalonul cel mai important.” O asemenea idee a fost detaliată în discursul rostit la Universitatea din București, la decernarea titlului de doctor honoris causa, sub numele „Întâlnirea mea cu spiritualitatea română”, publicat apoi și sub titlul „Personalitatea mea este și va rămâne marcată până la sfârșitul vieții de cultura acestor plaiuri”. Prin astfel de exprimări, Hans Bergel își fundamenta lumina biografiei sale culturale, apropiată de destinul românesc și de vocația europeană a României care se cere manifestată destructurând forțele centrifuge ce cauzează, pe nedrept, tensiuni interne, transformând bogăția în amenințare.
Pentru echilibru, luciditate și omenie, pentru franchețea și lumina gândului, Românii i-au prețuit biografia, cunoscându-i operele Dans în lanțuri, Întoarcerea lui Ulise, Când vin vulturii, Radu Gyr și melancolia Europei Sud-Estice, Mai multe popoare adunate sub mărul Granvensteiner, și, mărturisește scriitorul, îl îmbrățișează când îl întâlnesc, făcându-l să simtă că are o patrie, așa cum o simțea Blaga: Când anul nu-ți este prielnic/ te-ntorci să te-mpaci printre umbre./ Undeva în trecut te întâmpină pragul.
I-am prezentat scriitorului viața și opera la Radio România Târgu-Mureș în emisiunea „Vitralii”, pornind, în documentare, și de la corespondența cu poetul Ion Dumitru din München. La arhiva radiofonică, adaug acum credința că Hans Bergel dura-va în veci o imensă lumină; făcându-i și promisiunea că voi scrie mereu, preluându-i crezul, cuvântul Român cu literă mare.
Valentin Marica / UZPR