Europa vorbește din nou despre război, chiar dacă ororile celui de-Al Doilea Război Mondial continuă să cutremure întreaga lume. Unele dintre cele mai dramatice imagini vin din însemnările unor martori – victime sau călăi – care demonstrează, pe de o parte, ce pierderi colosale pot genera minţile întunecate atunci când ajung la putere și stârneesc conflicte, iar pe de altă parte, ce gândeau cu adevărat executanţii despre ordinele pe care le primeau.
Zygmunt Klukowski, medic polonez: „De dimineaţa până seara, eram martorii unor evenimente groaznice. Soldaţi SS şi jandarmii alergau în tot oraşul în căutarea evreilor. Aceştia erau adunaţi în centru, luaţi din case şi din ascunzători şi de peste tot se auzeau împuşcături, uneori explozii de grenade. Evreii erau ucişi – bărbaţi, femei, copii mici – sau îmbarcaţi în trenuri cu destinaţie necunoscută. Polonezii au fost obligaţi să sape mormintele celor omorâţi… Nu pot descrie barbaria trupelor germane şi dezgustul meu faţă de localnicii care au luat parte la aceste violenţe” (Polonia, 1942)
Lena Mukhina, locuitor din Leningrad: „Murim ca muştele din cauza foametei, iar ieri, Stalin a dat alt dineu. Este îngrozitor. Ei îşi umplu stomacurile acolo, iar noi nu avem nici o bucată de pâine. Ei ţin recepţii, iar noi trăim ca oamenii din peşteri” (URSS, 1942)
Leslie Skinner, preot al armatei britanice: „Îngrozitoare treabă să aduni resturi umane, să le identifici şi să le asamblezi pentru o înmormântare creştinească. Ofiţerul s-a oferit să-mi dea oameni de ajutor, dar am refuzat. Cu cât mai mulţi trăiesc şi luptă, cu atât mai puţini au de-a face cu priveliştea asta care poate să îmbolnăvească pe oricine: cenuşă şi resturi umane arse, trupuri care trebuie scoase bucăţi din tancuri…” (Debarcarea în Normandia, 1944)
David Koker, prizonier în lagărul de concentrare Vught: „Himmler este un om mărunt, insignifiant ca înfăţişare. Mă gândesc că dacă ar 
trebui să aduni toată mizeria şi oroarea lumii într-un singur om, el ar trebui să fie. Este însoţit de gărzi mari şi fioroase, care se mişcă odată cu el ca un roi de muşte” (Olanda, 1944)
George Orwell, scriitor britanic: „Am văzut pentru prima dată un avion prăbuşindu-se şi teribila încântare a oamenilor care se întrebau dacă o fi fost german…” (Londra, 1940)
Ginger, tânără din Pearl Harbor: „Am auzit o explozie, m-am repezit la geam şi am văzut portul înecat în fum negru… tot mai multe explozii au urmat şi ne-am îngrozit… era ca în veştile care veneau din Europa, chiar mai rău! Apoi am văzut soldaţi alergând afară din barăci, iar avioanele au aruncat bombe care i-au culcat pe toţi la pământ. Alţii s-au ascuns la noi în garaj. Erau complet buimaci, surprinşi, neînarmaţi” (SUA, 1941)
Wilhelm Hoffman, soldat german: „Caii au fost deja mâncaţi. Soldaţii noştri arată ca nişte cadavre sau ca nişte nebuni, încercând să găsească ceva hrană. Nu mai au puterea să meargă sau să se pună la adăpost. Blestemat fie acest război!” (URSS, 1942)
Hayashi Ichizo, pilot kamikaze: „Să fiu sincer, dorinţa de a muri pentru împărat nu este autentică, nu-mi vine din inimă. Totuşi, aşa s-a decis: ca eu să mor pentru împărat. Pentru cineva care a avut o viaţă bună, este greu să mă despart de ea. Dar trebuie să mă avânt într-un vas inamic. Degeaba am încercat să scap. Dacă tot nu am de ales, măcar să plec cu demnitate” (Japonia, 1945)
Aurel Bercea, militar român: „În ziua de 1 martie 1945 m-am prezentat la unitate, s-a format o companie şi am fost trimis din nou pe front, în completarea Regimentului 10 Dorobanţi – Focşani care era în lupte cu nemţii şi maghiarii în Cehoslovacia, Tatra Mică şi apoi pe Moravia. În noaptea de 8/9 mai am intrat în poziţie de luptă, ne-am pregătit ca în zori zilei de 9 mai, orele 5 dimineaţa, să plecăm la atac… la orele 4:45 s-a lansat un puternic bombardament de obuze şi branduri, de credeai că piere lumea (…) Din Cehoslovacia am plecat la 15 iunie şi am ajuns la Focşani la data de 3 octombrie 1945, tot acest drum a fost făcut numai pe jos, în coloană de marş, pe arşiţă” (fosta Cehoslovacie, 1945)