Revista „Creneluri sighișorene”, ediție specială dedicată lui Nicolae Băciuț, la 65 de ani, a fost relizată fără știrea celui aniversat, din materiale realizate de o bună parte din membri ai UZPR, filiala Mureș, și a unor colaboratori din țară și străinătate.
*
NICOLAE BĂCIUȚ
Mult mai mult decât un prieten
În aceste vremuri de spaime de îmbolnăvire și de frică de moarte, de izolare impusă și autoimpusă, de distanțare fizică și alte măsuri care ne împiedică parcă să mai raționăm normal, e aproape o minune să constați că viața își urmează cursul ei firesc. Astăzi poetul, gazetarul editorul, omul de o neasemuită bunătate sufletească, împlineşte 65 de ani. Nu mai zicem (cum o facem adeseori) că e vârsta stejarului, că e vârsta toamnei, ce mai vorbă. Esenţial e că este o toamnă cu roadă bună, care-i face cinste şi scriitorului, şi nouă tuturor; a ajuns la acest anotimp cu demnitate de cetăţean şi de mare patriot al acestui pământ, cu generozitate de artist care n-a încetat să creeze frumosul întru dăruire şi înălţare a neamului.
Pentru distinsul nostru om de cultură şi prieten, ziua de 10 decembrie marchează un prag frumos şi binecuvântat, prin care atinge treapta de lumină a visurilor împlinite, vârsta experienţelor acumulate, vârsta care conturează personalitatea, vârsta la care fiinţa umană intră într-o şi mai mare rezonanţă cu Dumnezeu şi cu cei de „dincolo”. De la această vârstă, viaţa se vede cu totul altfel. Da, de la înălţimea acestei vârste, privirea e de vultur, iar gândirea de profet, vezi doar ceea ce trebuie văzut şi auzi doar ceea ce intră în rezonanţa valorilor perene.
Mulțumesc cerului pentru oamenii minunați pe care mi i-a scos în cale în această viață și pentru fiecare lecție învățată de pe urma drumurilor intersectate. De la unii am învățat mai mult, de la alții mai puțin, de la unii am învățat „Cum”, de la alții am învățat „Așa nu”…dar prin fiecare întâlnire cu ei am descoperit ceva nou despre mine. Cel mai frumos este atunci când afli că tu nu ești ceea ce credeai despre tine, indiferent dacă aveai o imagine bună sau proastă despre tine, imaginea rămâne tot o imagine, la fel ca imaginea lunii reflectată în apă.
La ceas aniversar, când bucuriile se adună şi mâhnirile se risipesc, privind retrospectiv, întâlnesc lumina de pe chipul şi din sufletul lui Nicolae Băciuț. Îl consider o mare personalitate, un model al demnității, un model al voinței de a persevera și pasiunii pentru tot ceea ce înseamnă cultură. Îl admir mult și necondiționat. În orice altă țară, ar fi fost o celebritate, iar viața i-ar fi oferit și niscaiva satisfacții. Așa, rămînem noi cu poveștile lui.
„Se spune că filosoful grec Diogene din Sinope, zis și Cinicul – umbla prin Atena cu o lumânare aprinsă în plină zi și, întrebat ce face, răspundea: „Caut un om!”. Alții susțin că umbla cu o lampă în mână, „în căutarea unui om cinstit”, dar ideea în sine e aceeași. Astfel, umbla, în plină zi, cu o lumânare aprinsă, pe străzi, repetând întruna „caut un om”.
– Ce cauţi, Diogene, cu lumânarea ziua la amiază? îl întrebau oamenii.
– Caut un om, răspunse Diogene.
– D’apoi bine, măi Diogene, ziseră oamenii, iacă, târgu-i plin de oameni. Iar alţii adăugau: Diogene a bolunzit.
Dar învăţatul îşi ţinea înainte vorba: „Caut un om”… Diogene căuta un om înzestrat cu toate acele însuşiri sufleteşti care îl fac pe om să fie om adevărat şi deplin. Diogene avea o concepţie înaltă despre om, dar nu-l putea găsi în viaţă, după închipuirea sa ideală despre el. L-am găsit noi!
Astăzi, când, prin voia Bunului Dumnezeu, Nicolae Băciuț atinge cu bucurie şi demnitate o vârstă de toată admirația, nouă, prietenilor care l-am cunoscut şi-l cunoaştem, purtându-l în sufletele noastre, ne face o plăcută şi sfântă bucurie să-i aducem mulţumiri pentru că a reuşit să ne stâmpere mereu setea de frumos, bine şi adevăr cu picăturile de lumină şi iubire din sufletul său nobil. Îl rugăm pe Bunul Mântuitor și pe Maica Preacurată să îl păstreze în marea Sa iubire, să îi ocrotească familia și pe toți cei dragi lui.
„La mulţi ani drag prieten”!
Pr. Gheorghe Nicolae Șincan