În data de 15 decembrie 2018 se împlinesc 155 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată cunoscută astăzi sub numele de Semmeringul Bănățean, prima cale ferată montană de pe actualul teritoriu al României, un eveniment care nu are voie să treacă neobservat.
Atunci, în anul 1863, momentul inaugurării avea o însemnătate deosebită, mai ales din punct de vedere economic. Mai târziu, începând cu 4 aprilie 1869, adică exact în urmă cu 150 de ani, când linia a fost deschisă și pentru traficul de persoane, linia de cale ferată care unea localitățile Oravița și Anina avea să reprezinte pentru acest spațiu un progres fără precedent. Numele inginerilor Anton Roppos și Karl Düllnig, precum și al arhitecților Karl Maniel și Johann Ludwig Dollhoff-Dier rămân strâns legate de construirea acestei legături pe atunci vitale din considerente economice.
Calea ferată din Banatul Montan a fost construită între anii 1847 și 1863 și se desfășoară pe o lungime de 33,4 km. Ea poartă numele surorii ei mai mari, a Semmeringului care unește Viena de Bruck an der Mur în Austria, construită în perioada 1845 – 1854.
Astăzi, calea ferată între Oravița și Anina este clasificată în lista monumentelor istorice din România (CS-II-a-A-10949.02).
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița marchează cei 155 de ani prin lansarea unui plic filatelic ocazional dedicat evenimentului, care ilustrează una din cele mai frumoase viaducte de pe traseul liniei ferate sărbătorite. Cu același prilej a fost confecționată o ștampilă filatelică ocazională care va marca evenimentul de la sfârșitul săptămânii. Aceasta va fi folosită în cadrul oficiului poștal din Oravița în data de 14 decembrie. Menționăm faptul că această ștampilă a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română pentru ca întreaga corespondență care se trimite în data de 14 decembrie din Oravița să fie ștampilată cu aceasta.
Totodată se va organiza în data de 14 decembrie 2018, începând cu ora 12.00, la Centrul German „Alexander Tietz“ din Reșița vernisajul expoziției filatelice dedicate evenimentului: „155 de ani Semmeringul Bănățean (15.12.1863 – 15.12.2018)”, din colecția lui Gustav Hlinka (Reșița).
Sâmbătă, un grup de membri ai etniei germane se vor deplasa cu trenul pe Semmeringul Bănățean, marcând cei 155 de ani de la inaugurare.
Amintim faptul că în anul 150 al Semmeringului Bănățean, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița au marcat jubileul prin realizarea unei cărți-album: „Semmeringul Bănățean: calea ferată Oravița – Anina = Der Banater Semmering: die Eisenbahnlinie Orawitza – Anina = The Banat Semmering: The Railway Oravița – Anina”, coordonator și prefațator: Erwin Josef Țigla, apărută la editura reșițeană „Banatul Montan”, carte-album premiată în data de 16 mai 2014 cu Premiul al III-lea pentru anul 2013 al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, categoria: cartea de presă. Totodată, la inițiativa organizațiilor etniei germane din Banatul Montan, Poșta din Austria a realizat atunci un timbru filatelic personalizat dedicat Semmeringului Bănățean, la 150 de ani de la inaugurare.
Erwin Josef Țigla/ UZPR