Nu oricine poate să lucreze în îngrijirea persoanelor vârstnice, așa cum, nu toată lumea poate fi jurist, medic sau profesor. Sigur că orice început este greu, deoarece, în societatea noastră și mai ales în acest domeniu domină spiritual neîncrederea reciprocă. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că şi eu am lucrat ca îngrijitoare. Nu mi-a fost ruşine să o spun. Nu văd de ce ar fi rușinoasă această meserie. Mai mult de atât, ori de câte ori se întâmplă ceva neprevăzut cu îngrijitoarele intermediate de noi, şi a fost situația că au părăsit locul de muncă brusc din diverse motive,.. am mers eu personal şi le-am înlocuit, dacă pacientul avea absolută nevoie de îngrijire, până ce am reuşit să găsim omul potrivit. Eu am considerat această meserie ca o binecuvântare. Pentru mine este o mândrie faptul că am practicat această meserie, şi o spun cu voce tare, oriunde am ocazia, că am lucrat şi ca metapelet şi ca betreuerin şi din aceste experiențe mi-au oferit oportunitatea de a mă forma, dezvolta şi modela ca om. Aceste experiențe m-au disciplinat. Nu e nimic eroic și nici altruist, sunt strategii de supraviețuire. Patru milioane de compatrioți s-au declarat învinși de sistem și au plecat care încotro prin lume să găsească un salariu decent și o viață mai bună. Au plecat pentru că nu au fost în stare să schimbe nimic în țara lor și au emigrat în țări care le-au oferit ceva mai bun. A fost alegerea lor să plece, cum e doar individuală și a celor care au rămas în ţară.
Îngrijirea persoanelor vârstnice la domiciliu poate fi considerată mai mult o vocație decât o profesie. La baza ei stă dorința de a-i ajuta pe alţii şi de a contribui la schimbarea în bine a vieţii celor din jur, promovând dezvoltarea şi coeziunea socială.
O îngrijitoare are misiunea de a acorda suport persoanelor aflate în situaţii dificile, fiind un fel de „înger păzitor” al acestora. Pasiunea de a face bine şi dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur sunt elementele care definesc meseria de îngrijitoare.
„Apariția asistenței sociale ca profesie s-a produs relativ recent, la începutul secolului XX, deşi îngrijirea celor aflaţi în situaţii dificile s-a numărat printre preocupările comunităților încă din antichitate. Multă vreme după apariţia creștinismului, ocrotirea persoanelor şi grupurilor defavorizate a fost o sarcină asumată de biserică, iar asistenţa socială era practicată de instituțiile şi ordinele religioase. Statul a început să se implice activ în acest proces de-abia după a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după ce în perioada anterioară fuseseră emise legi şi prevederi care sprijineau săracii şi persoanele vulnerabile social. Sistemele naţionale de asistenţă socială care au dus la naşterea profesiei s-au conturat în primele decenii ale secolului XX, când s-au introdus forme de sprijin economic bazate pe sistemul cotizării şi retribuirii, specific asigurărilor sociale. Primele legi destinate conturării unui sistem de asigurări sociale au apărut în Germania, începând cu 1883, în timp ce în Anglia, asigurările sociale de sănătate şi şomaj au fost reglementate legal din anul 1911.
În România, legislaţia asigurărilor de boală, bătrâneţe, accidente, invaliditate etc a fost introdusă în 1912, iar profesia de asistent social a prins contur începând cu anii 1920. Prima instituţie de învățământ de profil a fost Şcoala Superioară de Asistenţă Socială “Principesa Elena”, înființată în 1929, beneficiind de susținerea Ministerului Sănătății şi a Institutului Social Român. Meritele pentru dezvoltarea meseriei de asistent social le aparţin lui Dimitrie Gusti, Henri Stahl şi colaboratorilor acestora, care au utilizat datele rezultate din cercetările întreprinse în satele româneşti. În perioada comunistă, profesia a fost aproape uitată, însă după schimbările din anul 1989 nevoia unui sistem de asistenţă socială bine pus la punct s-a manifestat tot mai acut.” ( fabricadecariere.ro/asistentul-social-o-profesie-in-care-ii-ajuti-pe-ceilalti )
Multe meserii/profesii, determină ridicarea nivelului de stres al angajaților. Stresul duce la mărirea riscului de intrare în depresie, la apariția tulburărilor de somn şi provoacă multe alte necazuri legate de sănătate. Totuși, unele meserii pot aduce şi mari beneficii pentru sănătatea celor care le practică, generând mari satisfacții sufleteşti. Se ştie, de altfel, că persoanele care practică o meserie care le place, trăiesc mai mult. Cele mai multe dintre îngrijitoare spun că le satisface meseria lor. Orice îngrijitoare trece şi prin situaţii delicate, în care nu poate ajuta mai mult, și uneori chiar pierde un pacient, iar acestea ca și altele ar putea fi motive serioase care să genereze stări de depresie pentru îngrijitoare. De la vârstnici noi putem să învățăm să prețuim viaţa în fiecare zi şi să fim mulțumitori că suntem sănătoşi. Uneori, uităm să-i fim recunoscători lui Dumnezeu pentru lucrurile pe care le avem, pentru că ne centrăm prea mult atenția asupra a ceea ce nu avem şi ne lipsește, şi asociem lipsa lor cu absenţa fericirii.
Este cât se poate de adevărat că unora le place scandalul, și nu este doar o vorbă din popor sau o trăsătura de caracter a românilor. Lucrând zi de zi cu românii nu ai cum să nu observi aplecarea pe care o au pentru toate soiurile de scandaluri – fie ele politice, economice sau sociale. Din cauza stresului, de cele mai multe ori generat de dorul de casă, nicidecum de persoanele îngrijite, femeile sunt recalcitrante, iar când prind ocazia să se revolte, dezvoltă la maxim aceste frustrări, canalizate spre alte persoane. În România îi macină lipsa banilor, în străinătate, condiția de străin. N-ai să întâlnești oameni puternici mental care să se plângă de circumstanțele în care se găsesc sau să insiste asupra faptului că nu au fost tratați cum trebuie. Ei au învățat să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile și rezultatele lor și au o înțelegere intrinsecă a faptului că, adesea, viața nu e corectă.
Daniela Gumann/UZPR