Când am plecat din București, întunericul ne intra în ochi ca o răutate insidioasă și nici măcar luminile orașului, nici farurile mașinilor care încercau să-l sperie și să-l împingă înapoi spre văgăunile din care se prelingea peste tot, nu reușeau să-l învingă. Din cauza asta, dar și fiindcă ne grăbeam poate, nu deslușeam nicio metaforă pe nicăieri. Dar ce metaforă ne mai trebuia, mai bine ardem câteva scatoalce timpului și să-l dăm peste cap să ne lase să mergem mai repede decât să ne zgâim după metafore, hai să fim pragmatici ne-am zis, să ajungem la Galați la vreme. Se pare că acolo, în orașul dintre ape, stăpânul suprem al tuturor lucrurilor frumoase va da startul unui Festival al cărții cum nu s-a mai întâmplat în România, Axis Libri se cheamă și taman face 10 ani de viață. Să nu întârziem, ne-am încurajat și îndemnat totodată înșine așezându-ne la drum întins, parcă am fi fugit să nu ne prindă zorii niciodată. Oricum, metafore nu se zăreau nici pe unde, or fi dormind și visează cum să mai lucreze la creșterea bucuriilor lumii, or fi obosite din alte combinații și s-or mai lungi la somn.
Nu se vedeau metafore deloc și mergeam și mergeam, dar tot ne-au ajuns zorii din urmă. Mai întâi o plapumă de întuneric s-a înălțat din toate colțurile pe neașteptate și când s-a transformat într-o maramă străvezie lumina zilei s-a întins peste depărtări, dezvăluind un Bărăgan odihnit. Încă înainte de răsărit, din dreapta a apărut un lan de floarea soarelui, cu rotundul corolelor neînnobilat suficient de galbenul petalelor, dar poate galben era și nu vedeam eu clar.
Pe urmă s-a ițit soarele, întâi și întâi ca o părere, apoi tot mai curajos. Verdele negru al unor nesfârșite lanuri de porumb căpătase nuanțe metalice pe o parte a șoselei, pe cealaltă se termina galbenul unei întinderi de grâu, brusc s-a și terminat în marginea unei culturi de pepeni, după cum credeam. Dar acum nu mai cred că erau pepeni, pe sub tufele mari și de un verde crud adânc am impresia că se aciuaseră câteva metafore, n-am apucat să văd exact ce era, un iepure mi-a tăiat calea, a trebuit să frânez cam scurt. S-au trezit companionii mei, am uitat și de metafore și de tot, până la Galați nu a mai dormit nimeni.
Când am ajuns, la vremea socotită adică, pe Aleea pietonală unde se va desfășura festivalul, care de azi se numește Piața Axis Libri, un stol de metafore se zburătăceau prin tei, stârnind o ploaie de polen aromat ce cădea pe sub coroanele rămuroase. Fanfara Centrului Cultural Dunărea de Jos intona deja diafane acorduri, pe care valsau toate metaforele locului, văzute ori nevăzute.
Firiță Carp / UZPR