◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro27.05.2024

De 10 Mai, altădată…

Ziua de 10 Mai a fost în mod oficial Ziua Națională a României între anii 1867 și 1947 datorită triplei sale semnificații: la 10 Mai 1866 Carol I a devenit domnitor al României, în 10 Mai 1877 Domnitorul Carol I proclama independența României față de Imperiul Otoman, iar la 10 Mai 1881 România a devenit regat.

Această zi a fost sărbătorită de români timp de 8 decenii cu festivități fastuoase și cu vaste serbări populare. Defilarea suitei regale și a armatei, „bătaia cu flori de la Șosea”, banchetele populare, muzicile militare care răsunau în mai toate grădinile și parcurile orașelor și nu în ultimul rând „iluminațiile” și focurile de artificii erau atracțiile mult așteptate ale acestei zile. Un articol publicat în revista „Amiculu Familiei” relatează desfășurarea festivitățile de 10 Mai din anul 1882: „Ziua de 10/22 Mai a.c. care e prima aniversare a încoronării Majestăților Lor Regelui și Reginei României și tot odată a 16-a aniversare a suirii Majestății Sale Carol I pe tronul României – s’a serbat în capitală cu toată pompa cuvenită unei asemenea mărețe zile. Tot orașul fu împodobit cu steaguri; pe Calea Victoriei mai toate ferestrele caselor erau acoperite cu covoare frumoase și scumpe. Trupele au fost înșirate pe trotuare de la palat până la Mitropolie. La orele 11 fix M.M.L.L. (notă: Majestățile Lor) Regele și Regina în trăsura de gală, escortați de roșiori și de jandarmi au pornit de la palat, mergând la Mitropolie, unde au asistat la celebrarea serviciului divin. În tot parcursul drumului, Majestățile Lor au fost aclamate de popor și o mulțime de buchete s’au aruncat în trăsura regală.

Pornirea cortegiului regal de la mitropolie a fost anunțată prin 101 (lovituri de) tunuri. Majestățile Lor au mers pe Bulevardul Universității, în fața statuii lui Mihai Viteazu, unde s’a ridicat o frumoasă estradă, și au primit defilarea elevilor de la școalele publice, a delegațiilor din județe, a gardei orășenești, a răniților cu steagul lui Tudor Vladimirescu și a armatei. După aceea Regele și Regina s’au întors în palat, unde au primit felicitările autorităților publice și a delegațiilor din țară. La ora 5 s’a dat un banchet la șosea delegațiilor și răniților. Seara iluminație în tot orașul, focuri artificioase la Cișmigiu și musici în toate grădinile și piațetele publice. S’ar părea că în fericitul nostru regat veselia nu apune niciodată!” („Amiculu Familiei” – numărul din 15/27 Mai 1882)

Cei pentru care care festivitățile din ziua de 10 Mai aveau un farmec aparte erau bineînțeles copiii. Ioan Massoff – un binecunoscut teatrolog și prozator român din perioda interbelică – își amintea: „Zece Mai, ziua izbânzii și a mândriei naționale, copilăria mea nu te poate uita. Din totdeauna ai constituit un punct luminos al pubertății noastre, al vremii în care ca și domnul Goe, eroul lui Caragiale, purtam hăinuțe de mariner și beretă cu inscripția Le Formidable. Ținut de mână de tata, mă lăsam târât prin mulțimea care se călca în picioare în jurul statuii lui Mihai Viteazul și mai târziu, la începutul Șoselei Kiseleff, unde peste drum de Muzeul de Științe Naturale se afla construită tribuna regală.

Îl sculam pe tată-meu cu noaptea în cap, tot îndemnându-l să mergem mai devreme ca să apucăm loc. Erau însă mai dibaci decât noi, cari se înființau de pe la cinci dimineața pe trotuare, purtând legăturica în care țineau merinde. Și începeau pertractările de rigoare:

– Ce te’ndeși?

– Că n‘oi fi luat locul cu chirie!

– la nu te întinde!

– Să te scoli mai de vreme!

– Mitocanul tot mitocan!

– Mitocan ești tu cu cine te-a făcut!

Și deodată unul:

– Aoleou, mi-a turtit ceasul!

Rahagii și bragagii cu braga rece făceau afaceri minunate. Când cortegiul regal mergea spre locul defilării, trecând la pas pe Calea Victoriei, în dreptul librăriei Socec, frumos împodobită, se aruncau din balcon porumbei albi, legaþi cu panglicuþe. Carmen Sylva, cu rochia albă tot așa ca și zăpada părului, zâmbea îmbujorată la față. Și începea parada, în sunetul unui marș nemțesc. Veneau întâi ofițerii fără trupă. În fruntea lor comandantul Pieții, căpitanul Stoianovici, cu o mustață lungă, care se făcea una cu favoritele. Urma Hübsch, celebrul maior, comandantul muzicilor militare, grav și impozant. Ah, câtă admirație îmi provoca tamburul major în fruntea regimentului II de linie! Avea căciulă înaltă de jumătate de metru și ținea tactul cu un buzdugan enorm.

N’am văzut vivandierele. Am auzit însă de Marița Blonda, „aftioriță” a Teatrului cel Mare, vivandieră în al doilea regiment de linie, comandat de generalul Macedonsky – cum este trecută în arhiva Teatrului Național de mâna fostului bibliotecar Nae Bassarabeanu. Cât despre tamburul major, el trebuie de mult să fie la loc de verdeață. Și când îți era lumea mai dragă, nu știu ce-i venea Sfântului llie de-i ardea o ploaie de te făcea ciuciulete și colora divers rochiile albe ale cucoanelor din tribune. Cum Zece Maiul cădea în stilul vechi, bine’nțeles că toți bărbaþii purtau pălării de paie. Vă închipuiți ce se alegea din ele! Parcă-l văd primind defilarea pe răposatul Rege Carol I, salutând doar cu un deget dus la chipiu, grav dar totuși având ceva senin în privire, pe Regele Ferdinand, răsfrângând o bunătate nesfârșită, iar pe langă ei pe Regele nostru, chipeș ofițer de vânători, cu ținută energică!

Seara la luminăție, se călca poporul în picioare. Bunul nenea Iancu Brătescu zis Decalitru – ar merita un bust în București – își instruia masalagii, mergea cu ei în curtea Palatului Regal pentru a ovaționa. Fumul masalelor dela retragerea cu torțe te sufoca. La Sfântul Gheorghe, la Episcopie cântau muzici militare și se încingeau hore în toată regula.” (Ioan Massoff – articolul „10 Mai de altădată” – publicat în revista „Realitatea Ilustrată” – numărul din 12 mai 1937).

Ziua de 10 mai a fost oficializată din nou ca fiind o zi de sărbătoare națională în anul 2015. Din păcate, farmecul pe care îl avea această zi în vremurile trecute nu îl vom mai putea recupera poate niciodată…

 

Dumitru Constantin

(observatorul.com)

Un comentariu pentru “De 10 Mai, altădată…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *